Spitalul de pe malul Borcei se transformă într-un loc prietenos. Ce soluţie a găsit managerul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tablouri ale unui artist local vor fi expuse la spital FOTO Facebook/B.M.
Tablouri ale unui artist local vor fi expuse la spital FOTO Facebook/B.M.

Spitalul din Călăraşi devine un loc prietenos. Bogdan Mihai, managerul unităţii medicale, a găsit o soluţie inedită pentru a risipi teama pacienţilor. Numeroase tablouri, pline de culoare, al unui artist local vor fi expuse în spital.

"Am spus şi o repet. Spitalul trăieşte. Încercăm  în feluri inedite şi neînţelese de toată lumea,  să transformăm, aşa cum putem, ideea de spital. Să nu mai fie un loc sumbru care îţi inspiră teamă şi neîncredere.

După ce am deschis larg uşile şi medicii au început să creadă în proiectele iniţiate, am trecut şi la etapa în care ne dorim să facem acest loc să fie prietenos.

Să ne abată atenţia prin inedit şi culoare. Nu doar prin profesionalism. Să nu credeţi că nu ne ştim lipsurile. Încercăm să le corectăm constant.  Dar azi, vorbim despre altceva. Vorbim despre modul în care Mirela Noici, un artist local, a înţeles conceptul nostru şi s-a alăturat ideii de schimbare.  Rezultatele le veţi vedea în zilele următoare. Tablourile donate de Mirela vor fi mici oaze de culoare şi de lumină, pe care sunt sigur că le veţi aprecia.  Mulţumesc Mirela Noici!", a transmis Bogdan Mihai într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.

Vă mai recomandăm şi:

Avertisment al vicepreşedintelui Societăţii Române de Epidemiologie: Delta va infecta rapid tot ce mişcă. „Vom merge din val în val”

De ce mor inexplicabil tinerii de COVID-19. Medic: Dacă ai acest tip de anomalie imună, te „sinucizi“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite