Studenta care s-a oferit voluntară pentru SMURD de la 17 ani. „A întinde o mână de ajutor ar trebui să stea în firea umană“

Daniela Alexandra Idu, o studentă, pasionată de voluntaria FOTO ISU Călăraşi

Plină de energie, pozitivă şi mereu dispusă să sară în ajutor, Daniela Alexandra Idu, de 20 de ani, din Călăraşi, este voluntară SMURD de la 17 ani. Şi-a văzut visul cu ochii şi în prezent, ia parte, alături de cei mai destoinici salvatori, la intervenţii contracronometru

La prima vedere, Daniela pare un copil: minionă, zâmbitoare şi tot timpul în mişcare. Nu-i place să stea locului o secundă. Îi place adrenalina, iar provocările pe care le trăieşte la fiecare intervenţie alături de echipajele SMURD îi dau putere, spune ea. De multe ori nu s-a sfiit să ţină pacienţii de mână în momentele critice, să le şoptească vorbe încurajatoare. Aşa a simţit. De două luni participă la intervenţiile SMURD, după ce, timp de aproape doi ani şi jumătate, s-a şcolit şi s-a acomodat cu echipamentele, cu oamenii, dar şi cu munca în teren. A fost mai întâi observator, ucenic, iar de câteva luni participă la intervenţiile SMURD din Călăraşi.

„Voluntariatul la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Barbu Ştirbei» al judeţului Călăraşi l-am început cu aproximativ doi ani în urmă şi pot spune că m-am îndrăgostit de uniforma roşie de voluntar SMURD. Incinta pompierilor a devenit o a doua casă pentru mine“, povesteşte tânăra. Vorbeşte mult, povesteşte cu multă pasiune despre fiecare experinţă la care participă. 

ÎNTÂMPLAREA NEFERICITĂ CARE I-A SCHIMBAT VIAŢA

Sentimentul că poate face diferenţa, că poate pune umărul la ajutorarea semenilor o însoţeşte la tot pasul. A ajuns voluntar la SMURD printr-o întâmplare nefericită, însă recunoaşte că acest lucru i-a schimbat în bine viaţa. Totul a început când un prieten apropiat a suferit un accident, aruncându-se de la etajul întâi al unui imobil. A simţit neputinţă atunci, deşi ar fi vrut să ajute. Nu avea cum şi totuşi a făcut cel mai important lucru: a cerut sprijin, a sunat la 112 şi un echipaj SMURD a sosit imediat la faţa locului. A fost mai mult decât suficient pentru acel moment, i-au spus colegii din echipă.

A fost impresionată de felul în care pompierii salvatori şi-au făcut datoria, i-a admirat şi s-a bucurat că prietenul ei a primit sprijin şi a ajuns pe mâini bune. A auzit de programul de voluntariat şi nici nu a stat pe gânduri. S-a şi înscris în program când avea doar 17 ani şi jumătate. 

„Am simţit că asta trebuie să fac. Am pornit cu gândul de a-mi ajuta semenii oricând, oriunde. Îmi dedic timpul şi o parte din suflet pentru a fi precum un înger în viaţa cuiva, cineva care îngenunchează pentru a ajuta o persoană să se întoarcă la familie, la cei pe care îi iubeşte, acasă. Am refuzat gândul de a fi neputincioasă, de a fi lângă cineva care strigă, întinde o mână pentru a fi ajutat, iar eu să nu am competenţele, cunoştinţele necesare pentru a-l ajuta. În principiu, nu ai nevoie de motive pentru a întinde o mână de ajutor, asta ar trebui să stea în firea umana. Am depus dosarul pentru a mă înscrie ca voluntar cu entuziasm şi cu încredere, urmând să aflu dacă va fi aprobat, timp în care eram nerăbdătoare.

Prima mea zi în unitate a fost uimitoare. Am urmat un curs introductiv, apoi, timp de 240 de ore, am participat la diverse acţiuni. Apoi am urmat Cursul de Prim Ajutor şi Descarcerare Calificat în cadrul Centrului de Formare în Otopeni. După promovarea examenelor, am fost încadrată pe ambulanţa SMURD. Mă simt motivată şi îmi place să ajut, satisfacţia vine din ceea ce aud de la oameni. Acel «Mulţumesc» simt că mă împlineşte şi totodată mă face să merg mai departe, să fiu mai responsanbilă. Am considerat mereu că a fi contracronometru, având ca ţintă acordarea primului ajutor m-a motivat mai mult decât orice. Ok, recunosc, îmi place adrenalina şi accept noi provocări“, spune tânăra. 

40 DE INTERVENŢII LA ACTIV

Povesteşte cu emoţie despre cazurile cele mai dificile la care a participat, situaţii în care a vorbit cu pacientul, l-a încurajat şi i-a dat speranţa că va fi bine. A făcut un gest de omenie, pe care spune că îl consideră normal: a ţinut bolvanii de mână.

„Am participat alături de colegii de la SMURD şi la intervenţii mai dificile, nu mai departe de ieri am fost alături de ei şi la o resuscitare. Sunt intervenţii mai grele şi îmi place să cred că de fiecare dată învăţ câte ceva nou, însă ce îmi vine acum în minte este o imagine a unei bătrânele firave cu doi ochi albaştri. A fost o intervenţie oarecum uşoară pe lângă altele, o insuficienţă respiratorie. Eram lângă ea, mă fixase cu privirea, am ţinut-o de mână până la Unitatea de Primiri Urgenţe, avea lacrimi în ochi şi părea foarte speriată. Încercam să-i spun că totul o să fie bine. Am simţit că am reuşit să-i dau încredere şi m-am bucurat!“, îşi aminteşte tânăra.

A participat la aproximativ 40 de intervenţii. Cea mai grea misiune a fost cazul unui bărbat care se afla în stop cardio-respirator. Au fost efectuate manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes. Spune că fiecare misiune este o experienţă din care învaţă lucruri noi. „Am învăţat că timpul este mult mai preţios decât tindem să percepem, că fiecare secundă contează şi aceasta face diferenţa între viaţă şi moarte. Am învăţat să fiu mai responsabilă în ceea ce priveşte viaţa mea şi a celorlalţi. Am învăţat valoarea cuvintelor «o să fie bine, sunt aici să vă ajut», care pot înlătura ceaţa şi oferi speranţă. Cum un «mulţumesc» îţi oferă puterea de a merge mai departe, îţi bucură sufletul.“

Întrebată de ce pregătire are nevoie pentru a face faţă cu brio situaţiilor dificile întâlnite pe teren, Daniela Alexandra Idu spune că „este nevoie atât de pregătire fizică, deoarece implică impact emoţional. Sunt momente când te învăluie gândurile. Odată ce semnezi ieşirea, trebuie să uiţi intervenţiile la care ai participat pentru a nu te lăsa afectat. Este o luptă interioară deseori. Tot ce trebuie să faci este să ştii şă-ţi manageriezi gândurile, sentimentele, emoţiile“.

SE ÎMPARTE ÎNTRE ŞCOALĂ ŞI DETAŞAMENT

La prima vedere, pare dificil ceea ce face Daniela. Se împarte între şcoală şi ISU Călăraşi, în fiecare săptămână face naveta. De luni vână vineri este la Bucureşti, la facultate, iar în weekend, câte 10-12 ore pe zi se află la căpătâiul pacienţilor. Cu toate acestea, nu se plânge. „Pare dificil să mă împart între aceste locuri, însă nu este. Atunci când îţi doreşti cu adevărat sa îţi urmezi visul şi să lupţi pentru el, este imposibil să nu găseşti o soluţie prin care să reuşeşti. Vinerea, după terminarea cursurilor la facultate, plec spre Călăraşi. Imediat cum ajung acasă, îmbrac echipamentul şi pornesc spre detaşament. Prin urmare, vineri, sâmbătă şi duminică sunt voluntar paramedic. În vacanţe, zile libere, sărbători sunt prezentă la unitate. Câte 10-12 ore zilnic“, povesteşte Daniela Idu.