Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Superstiţii în postul Sfinţilor Petru şi Pavel, apostolii care trimit tunete şi grindină pe pământ. Ce e interzis să faci

7
21 Jun 2019 04:15:58
Autor: Ionela Stănilă
Sfinţii Petru şi Pavel, sărbătoriţi pe 29 iunie
Sfinţii Petru şi Pavel, sărbătoriţi pe 29 iunie

Credincioşii intră sâmbătă, 22 iunie, în postul Sfinţilor Petru şi Pavel, care durează până pe 29 iunie. Cele 7 zile de interdicţii de anul acesta sunt cunoscute în popor şi sub denumirea de Postul Sânpetrului.

Acesta este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 şi 14,23). Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli.
 
Primele mărturii despre acest post, conform scrierilor teologice, le avem din secolul al IV-lea, în Constituţiile Apostolice. Mai târziu vom găsi informaţii despre acest post la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului şi Leon cel Mare. Potrivit cercetătorilor, acest post era ţinut la început numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.
 
Nu are o durată fixă
 
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Anul acesta postul începe pe 22 iunie şi ţine până în ziua de 29 iunie. Acest post începe întotdeauna în lunea după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Rusalii - Pogorârea Sfântului Duh.
 
Dezlegare la peşte
 
În Biserica ortodoxă există zile de post în care s-a rânduit de către Sfinţii Părinţi să se facă dezlegare la peşte. Dezlegarea, adică permisiunea de a trece peste anumite prescripţii, voia de a face ceva, înseamnă consumarea mâncărurilor de post, plus untdelemn, vin şi peşte, însă oprirea de la hrana cu carne, brânză, lapte şi ouă.
Tradiţia creştină spune că se mănâncă peşte deoarece este alimentul pe care Iisus Mântuitorul l-a mâncat. După Înviere, Iisus a mâncat peşte fript şi fagure de miere ca să-şi încredinţeze ucenicii că a Înviat. Peştele are o simbolistică aparte în lumea creştină. În tradiţia bisericii, în primul secol, atunci când creştinii erau prigoniţi, ei puneau simbolul peştelui pe case sau porţi pentru a se recunoaşte unii pe alţii. 
 
Toţi cei care au ţinut post au dezlegare să mănânce peşte. Este un fel de răsfăţ pentru a marca această mare sărbătoare cu bucurie în suflet şi cu belşug pe masă. Bucuria pe care o trăim participând la slujbă se reflectă apoi în bucuria de a sta la masă“, explică părintele Paul Tudorache, paroh la biserica Sf. Cuvioasă Parascheva.
 
Discipolii lui Iisus, sărbătoriţi pe 29 iunie
 
Ziua de 29 iunie în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero.
 
Petru şi Pavel sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. Tot pe 29 iunie se termină postul ţinut în cinstea celor doi apostoli, numit în popor Postul Sânpetrului. Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria, dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică.
 
Scânteile se transformă în licurici
 
Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc.
 
Se zice că atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici sar din acesta scântei care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, Sânpetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol. Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al Calendarului popular. Importanta sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sf. Marii, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului şi altele.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Iulius.
21.06.2019, 09:02:23

Vă bateți cu cărămida (refractară) în piept, voi ăștia majoritari, mândrii ortodocși, dar tot la faza de superstiții ați rămas. Încă nu v-ați hotărât, ori credința ,,strămoșască,, ortodoxă, ori Voodoo. ,,SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina...,, Unde pușcă (și cureaua lată) în cartea voastră de basme este menționat vreun balaur ? Zeul evreiesc nu a creat nici un balaur, sfinx, centaur, cerber, dragon, garguil, harpie, etc. (a se studia ,,geneza,,) ,,În această zi...femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă...,, Phui drace că doar n-or fi zombilici. Iar veniți cu clasicele expresii- ,,se spune că...,, ,,se crede că,, bla bla-uri și abureli pentru oile credule și pupătoare de de hoituri dătătoare de sănătate și făcătoare de min(ci)uni? Mereți la muncă și lasați prostiile. Hai cu minusurile, :) V-am țucat.

+2 (8 voturi)
Constantin Bostan
21.06.2019, 09:34:02

San Petru era pescar dar a fost insarcinat sa raspunda de agricultura , ploi , grindina si alte smecherii ! Traditia continua si astazi la romani , cu ani in urma era un ginecolog la ministerul agriculturii , un tractorist la cultura , economist la sanatate , etc

0 (2 voturi)
Argon Litium
21.06.2019, 10:33:48

ha ha ha h ah ah crestinismul este SUPERSTITIE :)

-2 (2 voturi)
Galeriu Crestinu
21.06.2019, 17:34:09

...asta numai "cetire" de la ziarista asta de Ionela..... Daca tot incepe postul ...putea si "adevarul" asta sa dea un articol mai religios acolo.....nu cu inclinatii de horoscop pagan si circ de superstitii ca-n Epoca de Piatra....

-3 (3 voturi)
foarte atent
21.06.2019, 10:39:56

"Sânpetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina"...pai Papa ce zice,e de acord? altfel, Petru in sus si in jos, de Pavel nimic! dar nimic !! va bate Dzeu !

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)