Târgul de Toamnă aşteaptă muşterii. S-a deschis cel mai mare bâlci din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizat de Primăria Călăraşi- Serviciul Public Pieţe şi Oboare, în cartierul Cărămidari, Târgul de Toamnă sau bâlciul, aşa cum i se spune popular, este un eveniment cu tradiţie în oraş. De mai bine de 300 de ani, meşteri populari şi producători locali se reunesc pentru o marca începutul calendaristic al toamnei.

În acest an, târgul la care sunt aşteptaţi aproximtiv 15.000 de călărăşeni, îşi deschide porţile cu o zi mai devreme, adică pe 31 august. Autorităţile locale au pus la punct toate detaliile, iar comercianţii abia aşteaptă muşterii. Peste 5.000 de metri pătraţi de teren au fost închiriaţi pentru amplasarea tarabelor, restaurantelor şi magazinelor.
Până pe 8 septembrie, aşa cum s-au obişnuit în fiecare an, copiii, tinerii, dar şi vârstnicii au parte de distracţie la maximum. Anul trecut, peste 50.000 de oameni s-au înghesuit  să meargă la bâlci pentru a petrece câteva ore printre tarabele pline cu jucării, dulciuri, dar şi grătarele pe care au sfârâit mititeii şi cotletele.

Primele încasări

În week-end terasele se umplu cu muşterii, tiribombele pentru copiii nu mai au niciun loc liber, iar oamenii îşi golesc buzunarele la fiecare tarabă şi terasă care le iese în cale. Muzica, mirosul mititeilor, al cârnaţilor, berea rece au reuşit în fiecare an să adune vizitatori din tot judeţul. Comercianţii sunt pregătiţi pentru stard. Şi-au luat în primire spaţiile pe care le-au solicitat şi aşteaptă primii clienţi. Ca şi în anii trecuţi, ei vor plăti 1 lei/mp/zi, cei din zona alimentaţiei, iar cei cu parcul de distracţii vor achita 2 lei/zi pentru fiecare metru pătrat de teren ocupat.

"Am considerat că majorarea taxelor de închiriere nu este oportună, având în vedere că toţi agenţii economici trec printr-o perioadă financiară dificilă. Până în prezent, toţi micii comercianţi au achitat o primă tranşă a taxelor, iar firmele mai mari le-au achitat în avans. Am încasat 35.000 de lei  din închirierea spaţiilor şi sperăm ca, până la finalul bâlciului, să încasăm 80.000 de lei",  aprecizat Vasile Manea, directorul Serviciului Public Pieţe şi Oboare Călăraşi.

Vă recomandăm şi:

„Adio, distracţie, adio, bâlci!”: Festivalul Berii a fost suspendat din lipsa banilor

Cel mai mare bâlci din Oltenia îşi va deschide porţile

FOTO Bâlciul a revenit în Alexandria

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite