Tradiţii populare. Rusaliile, ziua în care oamenii răi sunt pedepsiţi de Iele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
calarasi rusalii

Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârea Sfântului Duh este celebrată în aceeaşi zi cu cea a Cinzecimii. Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, la 50 de zile după Sfintele Paşte, şi este dedicată îndeosebi spiritelor morţilor.


În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor. În satele din Bărăgan, credincioşii spun că acestea sunt în stare să ia minţile oricui. “La Lupşanu, Alexandru Odobescu, Unirea sau Gălăţui, pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: Iele, Zâne, Frumoasele. Se spune din bătrâni că aceste spirite locuiesc pe lângă izvoare, fiind în stare, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor, să-i îmbolnăvească”, povesteşte Alina Paul, şef secţie Etnografie şi Foclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

Ramurile de tei fac minuni

Spre deosebire de strigoii care apar şi le provoacă necazuri oamenilor în anotimpul friguros al anului, Ielele sunt prezente numai pe timpul verii. În tradiţia populară s-a înrădăcinat ideea că-i pedepsesc pe oamenii răi, pe cei care nu le respectă zilele sau care dorm noaptea sub cerul liber etc. “În această zi sfântă, ca să fie feriţi de rele, sătenii, în special respectă anumite obiceiuri şi ceremonii: împodobesc locuinţele şi porţile cu ramuri de tei, plop, stejar şi se fac descântece împotriva Ielelor”,  a precizat etnograful.

Pomeniri în biserică

„Moşii de vară“ reprezintă unul din cele mai importante momente de pomenire a tuturor morţilor din an. În fiecare an au loc trei pomeniri pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă: moşii de vară, de toamnă şi de iarnă. „Una din cele mai importante pomeniri ale morţilor de peste an este înaintea Rusaliilor, moşii de vară“, spune preotul Paul Tudorache. La biserică se citeşte sfânta liturghie şi slujba parastasului şi sunt pomeniţi morţii, după care oamenii merg acasă şi împart vase cu mâncare, băutură, colivă şi flori. „Moşii de vară nu se ţin într-o zi anume din an, ci în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, la coborârea Duhului Sfânt“, a adăugat preotul. Legendele populare spun că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc pe pământ în sâmbata Rusaliilor. Pentru a-i îmbuna, oamenii le făceau pomeni şi puneau ramuri de tei la morminte.
 

Vă recomandăm şi:

Tradiţii populare. Înălţarea Domnului sau Ispasul, sărbătoarea când se leagă vrăjile şi descântecele

Ce tradiţii se respectă la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. 21 mai, ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare

Obiceiuri păstrate cu sfinţenie. Paştele Blajinilor, sărbătoarea dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor

Tradiţii populare. De Sfântul Gheorghe, patronul tinerilor şi duşmanul vrăjitoarelor, se deschide anotimpul cald

FOTO Ziua în care se sfinţesc apele. Povestea crucii făcătoare de minuni lângă care un copil mut a început să vorbească

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite