Tradiţii şi superstiţii de sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, ziua când se spală toate păcatele. De ce nu se mănâncă varză şi e interzis vinul roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul, cinstită pe 29 august Foto:crestinortodox.ro
Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul, cinstită pe 29 august Foto:crestinortodox.ro

În fiecare an, pe 29 august, creştinii ortodocşi prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, sărbătoarea fiind considerată zi de post. Cei care vor să se spele de păcate ar trebui să ţină post negru. Şi, potrivit credinţelor populare, ar trebui să mănânce struguri şi să evite varza şi alimentele de culoare roşie.

Oamenii de la sate încă păstrează cu sfinţenie o serie de obiceiuri. În memoria sângelui vărsat de către Sântion sau Sântion de toamnă (cum mai e numit, în popor, Sfântul Ioan Botezătorul), tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare: pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie - nici atât, pentru că e zi de post.

image

Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului. Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului”, scrie crestinortodox.ro.

calarasi varza

Post aspru pentru păcătoşi

De asemenea, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică. În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.



“În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

calarasi pepene

Şase mari sărbători

“Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc. Este încă o sărbătoare închinată Sf. Ioan Botezătorul. Biserica ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, adică data tre¬cerii lor spre cele cereşti, ca ziua lor de naştere.  Numai  Maica Domnului şi Sfântul  Ioan Botezătorul fac exceptie de la aceasta regulă. Astfel,  Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui - 23 septembrie; naşterea - 24 iunie; soborul lui - 7 ianuarie; tăierea capului - 29 august; prima şi a  doua aflare a capului 24 februarie; a treia aflare a capului său - 25 mai”, spune părintele Eugen Ramon Ilie, protoierul Călăraşiului şi preot la biserica "Sfinţii Împăraţi Constanti şi Elena" din Călăraşi.

Prin această sărbătoare celebrată la 29 august, spun preoţii, ni se aminteşte de sacrificiul făcut de Împăratul Irod, la rugămintea soţiei sale, Irodiada, de a tăia capul Sfântului şi de a-l oferi fiicei lor. “În primul rând, Sf. Ioan este prooroc. El vesteşte venirea Mântuitorului Hristos, iar Dumnezeu vorbeşte prin gura sa. Faptul că vorbea mereu în public şi înfiera păcatele, în special cele ale Împăratului Irod care îşi făcuse cumnata soţie, deci, trăiau în păcat şi desfrâu, i-a adus sfârşitul”, spune părintele Ramon.

calarasi icoana

Sf.Ioan este socotit de biserică ultimul prooroc al Vechiului Testament şi primul Sfânt al Noul Testament. El face trecerea între legea veche şi cea nouă. Preoţii spun că şi modul său de viaţă, de la felul în care trăia, ca un pusnic al zilelor noastre şi până la modul în care se îmbrăca, l-au făcut iubit de oameni. “Chiar Mântuitorul Hristos recunoaşte că nu s-a mai născut un om mai sfânt din femeie decât Ioan Botezătorul”, a precizat părintele Eugen Ramon Ilie.

Straie din păr de cămilă şi miere drept hrană

Din Evanghelia dupa Marcu, aflăm că Sf. Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi că se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Conform creştinortodox.ro, cămila poate simboliza atât curăţia, cât şi necurăţia. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută şi ca necurată, dacă ţinem seama că avea copita despicată. Dacă rămânem la prima semnificaţie, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necuraţia prefigura neamurile păgâne.
Faptul că Ioan purta o haina din păr de cămilă semnifică chemarea evreilor şi a păgânilor la Hristos. Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin incingerea cu ea, omorârea patimilor.
Cât priveşte hrana sa, trebuie să ştim ca albinele şi lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn ca Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.

Moartea Sfântului

“Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi placuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată”, povesteşte părintele Eugen Ramon Ilie.
 
Semnificaţia numelui Ioan
 

Ioan este nume iudaic: "Iohanan" prescurtare din Iehohanan" şi înseamnă "Dumnezeu s-a milostivit. “Este unul dintre cei mai importanţi sfinţi în cultul creştin, simbol al adevărului, al lucrării neîntrerupte şi al smereniei, deoarece sfântul trăia modest, sărac pe dinafară, dar atât de bogat în inima sa”, a adăugat părintele protoiereu.
 

Vă recomandăm şi:

Tradiţii de Sfântul Ilie, făcătorul de minuni care trăsneşte dracii şi aduce ploaia. De ce se mănâncă mere astăzi şi de ce nu avem voie să muncim

Tradiţii şi obiceiuri de Sânziene, când se deschid cerurile. Sărbătoarea care dă puteri magice florilor şi tămăduieşte bolnavii

Tradiţii în Lunea Sfântului Duh. Ce să faci astăzi ca să nu atragi mânia ielelor şi de ce trebuie să dormi acasă de Rusalii

Superstiţii la Moşii de vară: ziua în care sufletele morţilor colindă neîncetat pe pământ. Ce e interzis să faci în sâmbăta de dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt

Rusalii 2015. Tradiţii şi superstiţii: Ziua în care spiritele morţilor iau minţile oamenilor şi este interzis dormitul sub cerul liber. Ce minuni fac florile de tei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite