Trafic intens pe A2, pe sensul spre Capitală. Şoferii, sfătuiţi să aleagă o variantă ocolitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţie pe A2 FOTO news.ro
Aglomeraţie pe A2 FOTO news.ro

Trafic intens, duminică după-amiază, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către Capitală, unde pe anumite tronsoane se circulă în coloană, aglomeraţie fiind şi pe podul de la Cernavodă, întrucât se staţionează la Staţia de taxare de la Feteşti.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către Capitală, valorile de trafic sunt crescute. Între kilometrii 212 (Constanţa) şi 160 (Cernavodă) traficul este intens, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană. De asemenea, tot în direcţia către Bucureşti, este aglomeraţie pe Podul de la Cernavodă, staţionându-se la Staţia de taxare de la Feteşti. Se circulă cu viteză redusă şi între Feteşti şi Lehliu Gară, precum şi la intrarea în Capitală. Şoferii care se întorc de pe litoral pot folosi ruta ocolitoare de pe DN 3A: Feteşti - Drajna Nouă - Lehliu Gară.

Centrul Infotrafic arată că, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, sunt mai multe moduri de plată a tarifului pentru trecerea podurilor de la Feteşti şi Cernavoda (PEAJ). Astfel, pentru a evita aglomeraţia la punctele de taxare sau în benzinăriile din zonă, tariful poate fi achitat şi online, pe www.erovinieta.ro, sau prin SMS.

Astfel, şoferii care nu au achitat PEAJ când au trecut podurile pot face asta până a doua zi la ora 23.59, prin intermediul portalului www.erovinieta.ro, prin SMS şi la toate punctele acceptate din ţară (Mol Retail Comerţ, SC Mol România Petroleum Products SRL, SC Rompetrol Downstream SRL, Socar Petroleum SA, SC OMV Petrom Marketing SRL, SC Lukoil Romania SRL, UNTRR).

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite