Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Utilajele de deszăpezire, la datorie. Se acţionează pe toate străzile din Călăraşi, ce mesaj transmite primarul

0
17 Jan 2016 10:42:04
Autor: Ionela Stănilă
Călăraşiul, sub cod portocaliu de viscol
Călăraşiul, sub cod portocaliu de viscol

Zăpada viscolită a acoperit şi municipiul Călăraşi. Pe principalele artere de circulaţie din oraş au ieşit la deszăpezire zeci de utilaje pentru a se putea circula în condiţii normale.  Încă de azi noapte, angajaţii Urban, cei care se ocupă de deszăpezire, au ieşit la lucru.


S-a acţionat atât pe străzile principale: Bucureşti, Sloboziei, Republicii, dar şi pe cele secundare.
Toate cele 169 de artere de circulaţie din municipiul Călăraşi sunt incluse în programul de deszăpezire. Cele 64 de utilaje pregătite pentru intervenţii vor pătrunde pe toate străduţele pentru a curăţa troienele.

„Pentru o mai bună coordonare a acestor activităţi şi pentru eliminarea situaţiilor de urgenţă s-a organizat la nivelul Primăriei un Comandament de iarnă, alături de echipe de monitorizare, intervenţie şi confirmare a intervenţiei pentru situaţii de urgenţă. Acestea ţin permanent legătura cu reprezentanţii SC Urban SA, dar efectuează, totodată, şi controale periodice la sediul firmelor unde staţionează utilajele de deszăpezire pentru a verifica starea acestora şi prezenţa la locul de staţionare”, a anunţat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului Călăraşi.
    
Timpul de ieşire în acţiune este de o oră de la declanşarea fenomenelor atmosferice. În stocul Urban există 400 de tone de material antiderapant care poate fi suplimentat la nevoie.
 

Se intervine în toate zonele din oraş

Conform primarului Daniel Ştefan Drăgulin, utilajele de deszăpezire au ieşit  la intervenţii începând cu ora 03.00 pe străzile municipiului Călăraşi. 61 din cele 64 de utilaje cuprinse în programul de iarnă sunt în funcţiune de atunci. S-a acţionat în prima fază pe arterele principale, dar şi pe cele secundare. "

Am convocat în această dimineaţă şi comandamentul de iarnă unde am avut ca invitaţi consultanţi ai Poliţiei Municipiului Călăraşi şi am stabilit ca priorităţi pluguirea pe arterele principale, decongestionarea şi împrăştirea cu material antiderapant în intersecţii, dar şi la intrările de la Spitalul judeţean, Serviciul de Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Prioritate zero sunt şi oamenii fără adăpost care sunt prinşi de viscol pe stradă. Am preluat deja doi dintre aceştia pe care i-am cazat la Căminul de bătrâni", a spus edilul.

Totodată, din cauza căderii unor pomi în urma vântului puternic, s-a luat decizia ca o echipă să fie pe teren în permanenţă pentru asemenea urgenţe. "Vă rugăm să ne informaţi cu privire la pericole iminente din cauza unor arbori şi vom acţiona în consecinţă. În acelaşi timp vrem să facem un apel către conducătorii auto să evite deplasarea pe perioada vremii nefavorabile şi să nu blocheze arterele pentru ca utilajele de deszăpezire să-şi facă datoria. Mai mult, rugăm insistent toţi călărăşenii să nu arunce zăpadă pe carosabi", a transmis primarul.

Vă recomandăm şi:

UPDATE Bărăganul, spulberat de viscol. Troiene de 30 de cm, meteorologii nu exclud posibilitatea emiterii unui cod roşu, A2 a fost închisă

Iarna se dezlănţuie. Weekend de coşmar cu viscol, ger şi zăpadă troienită. Care vor fi zonele cele mai afectate de ninsori

Cum să supravieţuieşti pe cod portocaliu. Ce nu trebuie să lipsească din maşină când pleci la drum pe viscol

Traficul feroviar, paralizat între Bucureşti şi Constanţa. Zeci de trenuri anulate din cauza viscolului

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările