Viaţa grea a ţăranului din Bărăganul interbelic: mânca mămăligă, spăla rufe la râu şi era măcinat de tuberculoză
0
În perioada interbelică, ţăranii din Bărăgan mâncau ce produceau. Pentru că preţurile produselor erau mari, foarte puţini oameni de la sate îşi permiteau luxul de a-şi procura cele necesare de la magazin. Drept urmare, mâncarea era mai mult vegetariană, spre deosebire de orăşeni care se răsfăţau cu carne.
Sătenii erau mai vegetarieni decât orăşenii. Ei consumau verdeţuri, zarzavaturi, pepeni şi fructe, iar iarna carne de porc, de oaie, varză acră, murături, fasole şi cartofi. În cursul anului, hrana de bază este mămăliga, rar pâine, brânză, lapte şi ouă. Locuitorii de la oraş mâncau pâine, verdeţuri, castraveţi, pătlăgele, păsări, lapte, ouă şi carne de miel.
În Monografia economică a judeţului Ialomiţa, întocmită de bancherul Ioan C. Mihăilescu în perioada interbelică, se spune că doar industrializarea satelor era soluţia salvatoare. La sfârşitul anului 1937, se punea stringent problema construirii unor fabrici de zahăr, tăbăcării, ţesătorii, de brânzeturi şi conserve alimentare, în Bărăgan, în zonele unde aceste produse erau din belşug: “Dezvoltarea şi generalizarea industriei ar creşte veniturile locuitorilor, aducând în acelaşi timp şi comunelor un spor apreciabil de venituri”.
Cât costa o pereche de opinci
Într-o analiză realizată, bancherul spune că “preţurile diverselor articole industriale de primă necesitate pentru ţărănime sunt prea scumpe în comparaţie cu puterea lor de cumpărare. De aceea, locuitorii satelor se abţin de la satisfacerea completă a nevoilor lor.
Iată care erau preţurile de la sate: petrol-2.50-3 lei, sare-1.50-3.50 lei, tutun pachet 20 gr, calitatea III-a-6 lei, bumbac-700-800 lei, săpun de rufe-22-24 lei, opinci-100-120 lei, pălării bărbăteşti-180 lei, sape-100 lei, lopeţi-80 lei, coase-70-80 lei, plug Rudsack-2.900 lei, grape de fier cu 2 câmpuri-4.000-5.000 lei, rariţe-1.200 lei, prăşitoare-2.200 lei.
După calculele realizate de economiştii vremii se arată că “schimbul produselor agricole contra produselor industriale este întotdeauna în paguba agricultorului, care, de obicei dă echivalentul a circa 10 ore de muncă agricolă contra unei singure ore de muncă industrială”.
Peste 300.000 de locuitori în 1937
La 31 decembrie 1937, populaţia judeţului Ialomiţă număra 341.673 de locuitori, dintre care 18.300 la Călăraşi, 9.768 la Feteşti, 6.157 la Slobozia şi Urziceni, 3.300. Restul de 300.000 locuiau la sate.
Lumină electrică exista doar la Călăraşi şi Urziceni, conductă de apă doar la Călăraşi, dar nu era filtrată, iar în celelalte zone apa de băut era luată din puţuri, unde se săpau 30-35 de metri. Pentru spălat rufe foloseau apă din Ialomiţa sau din Borcea. Canalizări nu existau nicăieri.
“Starea higienică la Călăraşi lasă mult de dorit, iar procentul mortalităţii din cauza tuberculozei este cel mai ridicat din ţară. Praf sau noroi se găsesc din belşug şi în oraş, dar şi la sate”, notează Mihăilescu.
Din aceste motive, locuitorii de la sate şi-au ridicat locuinţe din gard, umplute cu lut sau din cărămizi nearse, de-a lungul apelor. O privire de ansamblu în Bărăganul interbelic arată că „locuitorii satelor s-au aşezat mai mult în numeroasele şi popultele sate ce se ţin lanţ pe ambele maluri ale Ialomiţei şi pe malul stâng al braţului Borcea. În câmpia Bărăganului, şi mai ales în partea de est, satele sunt foarte rare din cauza lipsei de apă ce se scoate de la adâncimi de 30-35 de metri”.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
