Călătorie cu trenul ca în Evul Mediu. Calea ferată, distrusă de deraierea unui marfar, arată ca după bombardament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călărăşenii circulă pe calea ferată ca în Evul Mediu. Pe o distanţă de 10 kilometri, în halta Ştefan Vodă, în apropiere de Ciulniţa, important nod feroviar care face legătura între Bucureşti şi Constanţa, traversele sunt rupte în două. Oamenii se tem pentru siguranţa lor, însă fac în continuare naveta, pentru că nu au altă soluţie.

Pentru a atrage atenţia, pe paginile de socializare sunt postate filmuleţe şi fotografii, în speranţa că problema va fi remediată. Stoian Marian, din Călăraşi, spune că situaţia datează de mai bine de 6 luni, când un marfar a deraiat în zonă, iar calea ferată a fost degradată. Indignat de situaţie, bărbatul a filmat cu telefonul mobil şi a postat pe Facebook imagini din halta Ştefan Vodă unde calea ferată arată ca după bombardament. Acesta spune că totul s-a degradat după deraierea trenului de marfă, însă nimeni nu a găsit o soluţie.

Şase perechi de trenuri, calvar în vagoane

Din gara Călăraşi  pleacă zilnic 6 perechi de trenuri. Depre călători nu mai vorbim, îi numeri pe degete. Doar navetiştii mai circulă, restul călărăşenilor alegând varianta autocarului sau microbuzului pentru deplasarea în afara oraşului, mult mai comodă şi rapidă. Călătoria însă  pe ruta Călăraşi Sud – Ştefan Vodă – Ciulniţa este un calvar. Pe lângă faptul că  navetiştii se îngrămădesc în două, trei vagoane, nimeni nu se îngrijeşte de siguranţa lor. Georgeta Tănase face zilnic naveta pentru a a junge la o fabrică de confecţii din oraş. Femeia se teme pentru viaţa sa, mai ales că din noiembrie 2017, traversele de cale ferată sunt rupte. “Suntem şi câteva 200 de oameni într-o zi, muncitori, elevi navetişti, chiar nimănui nu-i pasă? Noi plătim bilet sau abonament, ar fi normal să ne asigure condiţii decente de călătorie. Este o bătaie de joc! Dacă se întâmplă o nenoricire, cine răspunde?“, spune indignată femeia. La fel crede şi un adolescent, care vine în fiecare zi la Liceul Danubius din Călăraşi. “ Ca să ajung dimineaţa la şcoală e mai convenabil cu trenul. Plec la prima ora şi astfel nu întârzii. Cred că suntem în pericol, având în vedere cum arată traversele pe calea ferată, dar ce putem face?. Eu cred că s-ar putea găsi o soluţie, dar pe nimeni nu interesează“, explică băiatul.

Marfarul a deraiat pe 20 noiembrie 2017

Pe 20 noiembrie 2017, circulaţia feroviară a fost blocată din cauza unui tren de marfă care a deraiat pe secţiunea de cale ferată 802 în judeţul Călăraşi. Un vagon din compunerea unui tren care aparţinea operatorului privat de transport de marfă Unicom Tranzit a deraiat de un boghiu. Trenul asigura un transport cu deşeuri feroase pe relaţia Zalău Nord — Călăraşi Nord.

Imagine indisponibilă

Accidentul este investigat, se caută vinovaţii

În legătură cu această situaţie, CFR SA Infrastructură a precizat că problema se află în atenţia autorităţilor şi că se caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei, procedurile de achiziţie a lucrărilor de reparaţii fiind în curs de derulare. Mai mult decât atât, se pare că nu există niciun pericol pentru călători. CFR SA Infrastructură a confirmat pentru Adevărul că se cunoaşte situaţia din zonă şi se lucrează pentru remedierea ei.“Accidentul feroviar produs în data de 20 noiembrie 2017, pe secţia de circulaţie Ciulniţa - Călăraşi Sud, între staţia CFR Ciulniţa şi halta de mişcare Călăraşi Nord, km.12+775, în urma căruia s-au înregistrat pagube materiale la infrastructură, este în prezent investigat de AGIFER, în calitate de organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor.

Imagine indisponibilă

Starea traverselor în zona sus-menţionată este o consecinţă a deraierii unui tren, iar pentru îndeplinirea condiţiilor de siguranţă, circulaţia feroviară se desfăşoară cu restricţie de viteză de 30 km/h, pe o porţiune de 600 m.

Până la emiterea raportului final de investigare, care va stabilii cu certitudine cauzele şi implicit responsabilii, CFR SA, prin SRCF Constanţa, a demarat procedurile de achiziţie a lucrărilor de reparaţie definitivă, din fonduri proprii, urmând ca acestea să fie recuperate de la cei responsabili de producerea deraierii”, a explicat Oana Brânzan, purător de cuvânt la CFR SA Infrastructură.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite