Tradiţii din Ardeal: în ziua de Anul Nou se deschide cerul, norocul umblă pe drum şi tinerii îşi află ursita de la porci

În unele sate din Ardeal se credea că în ziua de Anul Nou se deschide cerul şi Dumnezeu se uită pe pământ şi poţi să-i ceri orice şi vei primi. Oamenii stau treji toată noaptea pentru că norocul umblă pe drum, iar dacă te găseşte dormind, nu te mai caută. De asemenea, în noaptea de Anul Nou, tinerii pot afla când se vor căsători şi cum va fi alesul/aleasa, bogat sau sărac, frumos sau urât.

Ioan Toşa, muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a vorbit pentru “Adevărul” despre tradiţiile de Anul Nou ale satelor din zona Ardealului.

“În unele localităţi din Transilvania pentru sărbătorile Crăciunului se făcea un colac ritual special stolnicul, ca dar Domnului. Se spunea că <<Dumnezeu ne-a dat o ţâră de grâu şi din acest grâu trebuie să facem dar Domnului, după putinţele noastre, facem şi noi un stolnic din grâu curat>>. Stolnicul se aşeza pe o mână de grâu şi o mână de otavă, pe colţul mesei , pe el se punea câteva fire de usturoi şi aşa se ţinea de la Crăciun până la Anul Nou. La Anul Nou după ce s-au întors de la biserică, toată familia se aşează în jurul mesei şi taie stolnicul şi-l mâncă cu credinţa că Domnul va fi cu ei de aici înainte. Grâul, de pe masă, se arunca în grâul de sămânţă ca să fie binecuvântat şi ferit de neghină şi alte buruieni, iar otava se păstra şi pe timpul plugului se da boilor . Usturoiul se păstrează întreg anul şi se foloseşte în cazul în care se îmbolnăveşte cineva din casă, cu el se face cruce pe fruntea bolnavului”, a spus muzeograful.

De Anul Nou se deschide cerul şi norocul umblă pe drum

“Ca început a unei noi perioade de timp, Anul Nou, era prima dată în an când se deschide cerul şi Dumnezeu se uită pe pământ, dar numai oamenii buni şi drepţi pot vedea cerul deschis şi ei pot cere de la Dumnezeu orice vor şi vor primi. Se credea că atunci când se deschide cerul vorbesc şi animalele, dar oamenii nu trebuie să le asculte ce vorbesc pentru că animalele vorbesc numai o dată pe an, pe când oamenii vorbesc tot timpul . Se credea că cei care ascultă animalele vorbind vor muri”, explică Toşa.

În unele localităţi se credea că în noaptea de Anul Nou umblă norocul pe drum, de aceea nimeni nu închidea porţile casei şi a gospodăriei pentru ca să poată intra norocul la ei şi nu dormeau toată noaptea pentru că „dacă norocul te găseşte dormind nu te mai caută altul” şi că „ bogaţii sunt norocoşi pentru că au ferestrele cu sticlă şi văd pe drum când umbla norocul şi-l cheamă în casă, în timp ce săracii au case cu ferestre de burduf , nu-l văd să-l cheme, de aceia ei n-au noroc”, explică muzeograful.

Calendarul de ceapă

Prin încărcătura magică pe care o avea, Anul Nou era considerat cel mai prielnic moment pentru a afla mersul vremii şi ursita şi pentru a face urări de sănătate,fericire, bogăţie etc.

“La Anul Nou oamenii puteau afla cum va fi timpul în anul ce urmează şi ce noroc vor avea la recolte. Pentru a afla cum va fi timpul, în toate satele româneşti bătrânii făceau calendarul de ceapă, luau 12 foi de ceapă, fiecare foaie pentru o lună din an.. Pe fiecare foaie puneau aceeaşi cantitate de sare, după care le aşezau pe fereastră. În dimineaţa Anului Nou se uita la foi şi foile cu cantitate mai mică de apă pe ele indicau lunile secetoase, iar cele cu apă mai multă pe cele ploioase”, povesteşte Toşa. Timpul din noaptea ajunului din ziua de Anul Nou indica şi cum va fi recolta în acel an, dacă timpul era bun aşa va fi şi recolta, „dacă în noaptea de Anul nu va bate vântul şi va ninge sau va ploua e semn de mare bucurie că sunt semne de an mănos”.

Cum află fetele de la porc când se vor căsători

În toate localităţile din Ardeal se credea că în noaptea de Anul Nou „ se poate afla norocul şi nenorocul” de aceea căutau să-şi afle ursita, în special dacă se vor căsători, sau cine va muri în anul care începe. “Căsătoria era pasul cel mai important din viaţă pe care tinerii, ajunşi la o anumită vârstă, trebuiau să-l facă pentru a scăpa de tutela părintească şi a întemeia o nouă familie pentru <<a avea urmaşi legitimi care să păstreze numele de familie, ca sângele şi seminţia lor să nu se stingă niciodată, apoi ca să aibă cine moşteni averea părintească, ca să nu treacă în mâni străine, să aibă cine-i îngriji la bătrâneţe, iar după moarte cine să-i înmormânteze şi să le dea de pomană, ca să nu li se arunce că au trăit degeaba pe lumea aceasta>>, care să dea naştere la copii care să le ducă pe mai departe numele”, explică Toşa.

Tinerii pot afla în noaptea de Anul Nou atât când se vor căsători, cât şi dacă soţul/soţia va fi bogat sau sărac. “În noaptea de Anul Nou tineri pot afla : când se vor căsători încercând animalele: Merge la coteţul porcului şi întreabă când m-oi mărita? Dacă porcul grohăie la prima întrebare fata se va mărita în anul care începe. Dacă nu , atunci la a câta întrebare grohăie porcul, la atâţia ani se va mărita”; cum va arăta viitorul soţ numărând parii de la gard la miezul nopţii merg la gard şi cu ochii închişi numără parii de la nouă la unu, pe ultimul îl leagă cu o sfoară roşie. A doua zi se duce să vadă parul, dacă e cu coajă soţul va fi bogat, dacă n-are coajă soţul va fi sărac, dacă parul e drept şi neted soţul va fi frumos; unde se vor căsători fata legată la ochi se urcă pe gunoi cu prima scovardă în gură şi aşteaptă să audă un lătrat de câine,din ce parte se aude acolo se va mărita. Dacă n-aude nimic nu se va mărita în anul acela”, explică Toşa. Pentru a afla cine va muri din familie puneau lemne în picioare sub masă pe numele fiecărui membru din familie, iar în dimineaţa de Anul Nou se uitau să vadă a cui lemn a căzut crezând că acela va muri .

Citește și: VIDEO Obiceiuri păgâne de Crăciun în Ardeal: sacrificarea porcilor, mersul cu turca şi urările de Calende

Urări de Anul Nou

Anul Nou era considerat cel mai prielnic moment de a se face urări, de sănătate, fericire, bogăţie etc. “Urările se făceau fie individual, oamenii întâlnindu-se urându-şi <<Anul nou fericit/La mulţi ani>> fie în mod organizat, de cetele de tineri care urau cu plugul, cu pluguşorul, cu semănatul, cu sorcova. La urat cu plugul umblau flăcăii şi tinerii căsătoriţi în ajunul Anului Nou <<iau un plug de lemn în stare bună, tras de boi, intră în ogrăzile gospodarilor, se fac a trage o brazdă după care aruncă cu seminţe de grâu urând gazdei <<să crească în pai ca trestia, în spic ca vrabia, în bob ca mazărea>>”, exlică Toşa.

Cu pluguşorul umblau numai copiii care îşi făceau un pluguleţ ”dintr-o ramură de măr cu două crăcuţe, în chipul coarnelor de plug de care atârnă un clopoţel şi-l acoperă cu o pânză de casă şi învaţă textul” şi un buhai, „ dintr-o putină pe care o leagă la un capăt cu o bucată de piele de oaie prin care bagă câteva fire de păr de cal şi îşi pregătesc o sticluţă cu borş, un clopoţel şi un bici”. În dimineaţa de Anul Nou copiii care au umblat cu pluguşorul „îşi umplu buzunarele cu seminţe şi merg pe la case ,aruncând seminţe şi zicând:

Sănătate noului

Şi la anul sănătate,

La mulţi ani,

Anul nou cu fericire

Să vă fie de-nflorire

Ca merii ca perii

În mijlocul verii

Să trăiţi

Să-mbătrâniţi”

Mersul cu Sorcova

În dimineaţa de Anul Nou copiii umblau cu sorcova. Sorcova era făcută din nişte crenguţe de măr dulce pe care le-au pus în apă la Sfântul Andrei ca să înverzească şi o crăcuţă de busuioc. Din grupă sorcovitorilor puteau face parte şi băieţii orfani de un părinte dar ei nu puteau sorcovi. Copiii intrau în casă şi atingând cu sorcova pe toţi din casă, spuneau urătura :

„Sorcova, vesela

Să trăiţi, să-mbătrâniţi

Ca metrii, ca perii

În mijlocul verii

Ca toamna cea bogată

De toate îmbelşugată

Tare ca piatra

Iute ca săgeata

Tare ca fierul

Iute ca oţelul

Câte paie sunt pe casă

Atâţia galbeni pe masă