Şcoala decanilor. Universitari de renume din străinătate susţin la Cluj cursuri de leadership

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea UMF Cluj-Napoca, la festivitatea de premiere din vara lui 2012  FOTO: Florina Pop
Conducerea UMF Cluj-Napoca, la festivitatea de premiere din vara lui 2012  FOTO: Florina Pop

Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hatieganu“ în colaborare cu organizaţia internaţională a Facultăţilor de Medicină francofone organizează luni, 8 aprilie, şi marţi, 9 aprilie, cursuri despre cum să devii un bun lider în domeniul academic. Cursurile se numesc „Şcoala Decanilor“.

Evenimentul face parte dintr-o acţiune mai amplă a organizaţiei internaţionale a Facultăţilor de Medicină francofone intitulată „Stratégie de changement dans les facultés de médecine“ şi este susţinută de o echipă de universitari de prestigiu, a căror expertiză este foarte apreciată în lumea medicală.

Aceştia sunt: Jean-Francois Denef - fost prorector la Université Catholique de Louvain (Belgia) şi actual responsabil naţional al burselor de studii internaţionale, Tewfik Nawar - profesor emerit la Universitatea Sherbrooke (Canada), preşedinte al Consiliului de Evaluare al CIDMEF, Jacques Barrier - profesor la Facultatea de Medicină, Universitatea din Nantes (Franţa), preşedinte al Consiliului Pedagogic al CIDMEF şi
Sahloul Essoussi - profesor şi decan de onoare, Facultatea de Medicină din Soussa (Tunisia).

Cursurile de leadership se adresează profesorilor implicaţi în conducerea facutăţilor. La „Şcoala Decanilor“ participă în jur de 30 de cadre didactice universitare din ţară şi Republica Moldova.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite