A reprezentat România la ONU, iar acum este manager de proiect la Google şi mentor pentru sute de liceeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi are doar 26 de ani, are un CV remarcabil. A fost Delegat de Tineret al României la ONU, a organizat evenimente TEDx şi Startup Weekend atât în ţară, cât şi în străinătate, a lucrat pentru diferite multinaţionale, iar acum se ocupă de proiectul Atelierul Digital în cadrul Google România.

Însă acesta nu se limitează doar la job-ul de zi-cu-zi, implicându-se şi în prezent într-o serie de proiecte în care are rolul de mentor pentru generaţia tânără.

Originar din Târgu Mureş, David  urmat studii în Marea Britanie şi Franţa, la Glasgow University şi École de Management Strasbourg.

A început ca administrator de cămin la Glasgow

Nu s-a ferit să înceapă de jos, astfel că în Scoţia a muncit, în anii studenţiei ca administrator de cămin şi ghid turistic, după care a trecut la următorul nivel şi a făcut un internship la Consiliul Europei din Strasbourg, timp de câteva luni, în perioada mai-iulie 2013. 

„În Scoţia am început ca administrator la căminul studenţesc, mă ocupam de cazarea studenţilor, apoi am devenit un fel de ghid turistic pentru oricine era interesat să descopere campusul. Iar în Franţa, la Strasbourg, am mers cu o bursă Erasmus, după ce iniţial voiam să plec din Europa. Am studiat, am călătorit şi am făcut un internship la Consiliul Europei, unde mi-am pus în valoare cunoştinţele de PR şi de marketing.  Acolo am lucrat pentru un departament care lupta împotiva drogurilor”, a rememorat David. Ulterior s-a întors în Anglia, unde a fost angajat timp de câteva luni, în 2014, la Mars Inc., la subsidiara Wrigley, ca Marketing Intern.

image

Revenit în ţară, a primit oferte din partea mai multor companii, însă a ales L'Oreal, unde a fost Trade Marketing and PR Trainee între 2014 şi 2015, iar în prezent coordonează proiectul „Atelierul Digital” în cadrul Google România.

Profitând de experienţa acumulată, David s-a dedicat în ultimii ani dezvoltării tinerilor, având rolul de mentor pentru liceeni şi studenţi.

„Am început să mă implic activ în proiectele dedicate tinerilor încă din studenţie. Atunci am organizat şi primele workshop-uri despre branding personal. Am pornit de la dorinţa de a mă cunoaşte mai bine pe mine însumi, pentru că deşi nu se ştie acest lucru, branding-ul personal ţine în primul rând de autocunoaştere”, a explicat David.

Delegat de Tineret la ONU

image

Odată ce a fost ales în acest rol, în urma unui proces de selecţie extrem de riguros, acesta a cutreierat ţara în lung şi în lat pentru a susţine workshop-uri în faţa unor tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani. „În urma acestei caravene prin ţară, în care am străbătut mii de kilometri, am început să înţeleg mai bine care sunt cele mai mari provocări şi neajunsuri cu care se confruntă tinerii din România.

image

Cu timpul, aceste activităţi au devenit mai mult decât o pasiune, astfel că în prezent este angrenat în mai multe proiecte în cadrul cărora susţine workshop-uri pro bono pentru tineri, chiar şi după ce mandatul său la ONU a luat sfârşit.

„Am încercat să mă implic în timpul liber în mai multe proiecte. Acum un an, participând la diverse conferinţe, am realizat că tinerii sunt dornici să îmi pună întrebări chiar şi după terminarea evenimentelor şi tot timpul îmi părea rău că trebuie să plec fără a putea să le răspund tuturor. Aşa că am creat un grup pe Facebook unde aceştia să-mi poată pune în continuare întrebări şi să vorbească liber despre problemele care-i frământă. De asemenea, am început să le pun şi eu întrebări şi să-i încurajez să capete încredere în forţele proprii. În momentul de faţă, grupul are în jur de 250 de membri, marea majoritate fiind tineri pe care am avut plăcerea să îi cunosc la evenimentele la care am fost invitat în ultimul an. Grupul este într-o continuă transformare, în sensul că dacă la început eram singurul care posta oportunităţi de dezvoltare (de exemplu, conferinţe sau programe de vară destinate liceenilor), acum postează şi ei diverse proiecte la care lucrează. Îmi face plăcere să împărtăşesc cu ei articole de dezvoltare personală care mi se par utile (de exemplu, recent am postat un articol despre cum să-ţi administrezi mai bine banii de buzunar sau unul care conţinea teste de personalitate, prin care aceştia pot sa vadă cum stau cu inteligenţa emoţională).

Când învăţăceii devin la rândul lor mentori

image

Cele mai mari satisfacţii le-a trăit atunci când primele rezultate au început să apară. „O tânără din Galaţi, a participat acum ceva timp la un workshop. După o jumătate de an m-am întâlnit din nou cu ea la Poiana Braşov, unde aceasta se afla la un program recomandat de mine şi a venit să-mi mulţumească pentru ajutorul oferit. A fost un moment foarte emoţionant şi m-am bucurat să văd cât de mult a progresat. Acum, aceasta a ajuns să organizeze conferinţe în cadrul aceleiaşi organizaţii şi să-i ajute pe ceilalţi tineri. Tot aşa, o tânără căreia i-am oferit sfaturi de carieră mi-a spus anul trecut că a fost admisă la Universitatea din Glasgow, universitate la care i-am recomandat să aplice dat fiind profilul acesteia. A studiat foarte mult, s-a autodepăşit şi a luat 10 la BAC, deşi i-ar fi ajuns 9,90”, a mai relatat David.

Acesta consideră că succesul său în rândul tinerilor se datorează în mare măsură abordării sale la workshop-urile pe care le susţine. „Liceenii şi tinerii în general, apreciază faptul că eu încerc să port un dialog cu ei, nu să-mi impun punctul de vedere. Îi tratez de la egal la egal, iar asta le convine de minune, pentru că s-au săturat să fie trataţi de sus la şcoală şi în alte medii. Generaţiile actuale de tineri sunt diferite faţă de cele anterioare. Generaţia mea avea de două sau trei ori mai multe oportunităţi decât generaţia părinţilor mei. Tinerii de acum au exponenţial mai multe oportunităţi decât aveam noi. Însă din această mare de oportunităţi rezultă un paradox al alegerii. Mulţi dintre ei rămân blocaţi când este momentul să facă o alegere pentru că au atât de multe opţiuni. Rolul meu este să-i ajut să conştientizeze mai bine ceea ce îşi doresc să facă în viaţă”, a punctat David

A lansat un proiect dedicat exclusiv elevelor de liceu

image

În cadrul Google România, David a implementat un proiect care le vizează pe elevele de liceu interesate de tehnologie. Proiectul urmăreşte să le prezinte acestora oportunităţile de care pot beneficia într-o industrie asupra căreia încă mai există percepţia greşită că ar fi rezervată exclusiv bărbaţilor.

„Girls in Tech este o iniţiativă prin care dorim să încurajăm tinerele să se îndrepte spre tehnologie. Vrem să le arătăm că dacă decid să urmeze o carieră în industria tech, nu înseamnă neapărat că trebuie să facă programare. Această industrie este foarte vastă şi cuprinde printre altele marketing-ul digital sau design-ul grafic. Prin urmare am invitat la eveniment femei care lucrează deja într-unul dintre aceste domenii, pentru a inspira tinerele şi a le arăta că şi ele pot lucra în industria tech dacă îşi doresc acest lucru. Până în acest moment am organizat două astfel de evenimente, la care au participat peste 100 de fete”, a adăugat David Timiş.

Sfaturile lui David pentru tineri:   Să nu aştepte până când sunt celebrii şi au bani pentru a-i ajuta pe cei din jurul lor, ci să înceapă de astăzi. Resursa cea mai valoroasă o au deja, timpul lor, pe care îl pot aloca făcând voluntariat pentru o cauză nobilă.   Să fie atenţi cu cine socializează şi asta este valabil atât în mediul online, cât şi offline. Pentru că suntem suma persoanelor cu care ne petrecem timpul.   Să aibă încredere în forţele proprii şi să nu pună atâta presiune pe umerii lor, pentru că oricum familia, şcoala şi societatea în general au deja grijă de acest lucru.   Să privească cu încredere în viitor, pentru că în ciuda faptului că acum nu le este foarte clar ce le rezervă acesta, lucrurile se vor lega cu timpul şi peste ani îşi vor aminti zâmbind de toate provocările cu care se confruntă acum.”   
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite