Actorul Claudiu Belonţ vrea să devină primarul unei comune de munte din Cluj: „Pandemia m-a făcut să zic că, dacă tot rămân aici, să încerc să fac ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Bleonţ. FOTO: Adevărul.
Claudiu Bleonţ. FOTO: Adevărul.

Actorul Claudiu Bleonţ a povestit că vizitează comuna Beliş şi împrejurimile de când era copil, iar în perioada pandemiei şi-a zis: „dacă tot rămân aici, să încerc să fac ceva ca şi gospodar pentru comuna în care locuiesc”.

Claudiu Bleonţ a povestit de ceva vreme s-a mutat la Beliş şi vrea să se implice în viaţa comunităţii. 

„M-am mutat de câteva luni în Beliş, fiind în Apuseni de 55 de ani, de la 5 ani m-a purtat tata prin Apuseni. Tatăl meu a fost îndrăgostit de Apuseni şi mi-a transmis şi mie dragostea. Destinul m-a dus acolo, mi-am făcut buletin şi pandemia m-a făcut să zic că, dacă tot rămân aici, să încerc să fac ceva, nu numai scena şi teatrul, ci să fac ceva ca şi gospodar în comuna în care locuiesc.  Da, candidez la Primăria Beliş. Din 15 martie sunt în Beliş, am venit până în Bucureşti şi deseară mă întorc acasă, în Beliş”, a declarat Claudiu Bleonţ pentru Monitorul de Cluj. 

Acesta a spus că este curat de mai multe partide dar demersul său este „uman” şi nu politic:„Vreau să-mi fac curat în curte, o curte de 206 kilometri pătraţi, aia e casa mea. În măsura în care oamenii înţeleg, o să vedem dacă ne combinăm politic”.

Cine este Claudiu Bleonţ

Actorul Claudiu Bleonţ s-a născut la Bucureşti, la 27 august 1959.

A absolvit, în anul 1978, Liceul German din Capitală, după care a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti (1979-1983), la clasa profesorului Grigore Gonţa, potrivit www.cinemagia.ro.

A debutat în 1983, la Teatrul din Petroşani în piesa "Un bărbat şi mai multe femei" de Leonid Zorin, pe care a şi regizat-o. La instituţia teatrală din Valea Jiului a mai jucat în "Anonimul Veneţian" de Giuseppe Berto şi în piesa "Într-un parc, pe o bancă" de Alexandr Ghelma, conform Agerpres.

La Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti (TNB), a debutat cu rolul Sir Andrew din "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, în regia Ancăi Ovanez Doroşenco (stagiunea 1983-1984), menţionează www.tnb.ro. A realizat zeci de roluri memorabile în: "Zbor deasupra unui cuib de cuci" (1983), "Torquato Tasso" (rolul principal), "Trilogia antică" după Seneca, Sofocle şi Euripide şi "Cine are nevoie de teatru?" de Timberlake Wartenbaker, ambele în regia lui Andrei Şerban (1990), "Romeo şi Julieta" (1994-1995), "Macbett" (de E. Ionesco, 1999-2000), "Legenda ultimului împărat" (2002), "Crimă pentru pământ" (2003), "O scrisoare pierdută" (regia Grigore Gonţa, 2003), "Ultima oră" (2003), "Apus de soare" (regia Dan Piţa, 2004), "Burghezul gentilom" (2006), "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal" (regia Florin Fătulescu, 2007) ş.a.

În mai 2010, a făcut un turneu în SUA, alături de actorii Teatrul Naţional Bucureşti, cu piesa "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, în regia lui Toma Enache, spectacol în care a interpretat rolul lui Rică Venturiano.

A jucat şi pe scena Teatrelor de Comedie, Constantin Nottara, Odeon, Lucia Sturdza Bulandra şi pe scenele altor teatre din ţară (Craiova, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Galaţi, Târgu Mureş, etc.).

Site-ul Teatrului Naţional Bucureşti mai notează că Bleonţ a jucat în şapte spectacole montate în Ungaria de regizoarea Beatrice Rancea, în proiecte unice realizate pentru Festivalul de Teatru Ungar, începând cu anul 1995.

A jucat atât în filme româneşti, cât şi în producţii cinematografice internaţionale: "Fata Morgana" (1980), "Concurs" (1982), "Dreptate în lanţuri" (1983), "Să mori rănit din dragoste de viaţă" (1983), "Pas în doi" (1985), "Flăcări pe comori" (1987), "Rochia albă de dantelă" (1988), "Kilometrul 36" (1989), "Polul Sud" (1991), "O vară de neuitat" (1994, în regia lui Lucian Pintilie, film selectat pentru Festivalul internaţional de film de la Cannes), "Călătoria lui Grüber" (2008), "Liceenii, în 53 de ore şi ceva" (2010), "Ursul" (2011), "The Mouth of Truth" (2011), "Hotel Transylvania" (2012), "Brâncuşi" (2013).

A deţinut roluri secundare în filme internaţionale: Sultan Mahomed, Baiazid - "The Impaler" (Prinţul nopţii), regia Joe Sapel, 2000; Hannibal - "Final Countdown", coproducţie Parafilm International şi ZDF Film (Germania), 2003; Ossac - "Boudica", regia Bill Anderson, BBC, 2003; Vlad II - "Vlad", regia Michael D. Sellers, 2003; The Provider - "Dracula Ressurection", regia Patrick Loussier; Aldo Serra - "Returns of the Living Dead: Rave to the Grave", regia Ellory Elkayem, 2005; Bogdan - "Dracula III", regia Patrick Lussier, 2005; Grigory Orloff - "Catherine the Great", regia Paul Burgess şi John-Paul Davidson, 2005; Armon - "Anaconda 4: Trail of Blood", regia Don E. FauntLeRoy, film de televiziune, 2009; Sorin - "Born to Raise Hell", cu Steven Segal, regia Lauro Chartrand, 2010.

În televiziune i-a întruchipat pe Jacques - "Cum vă place" de William Shakespeare, regia Olimpia Arghir, pe Nae Girimea - "D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Dominic Dembinski şi pe Andronic - "Şarpele" de Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici.

A primit Premiul pentru cel mai bun actor, la Festivalul de Comedie, Galaţi, pentru "Caii la fereastră" de Matei Vişniec (regia Radu Dinulescu, 2006), Premiul presei "Coup de Coeur de la presse" la Festivalul de la Avignon 2007, secţiunea Off, pentru spectacolul "Himnus" de Gyorgy Schwajda, al Teatrului Fani Tardini din Galaţi (regia Radu Dinulescu), Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul El din piesa "Un bărbat şi mai multe femei", Petroşani, precum şi Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul Tasso în "Torquato Tasso" de Johann Wolfgang von Goethe, regia Anca Ovanez Doroşenco, TNB.

În filmografie, a primit Premiul pentru cel mai bun actor în pelicula "Concurs", regia Dan Piţa, Costineşti, 1983, precum şi în filmul "Pas în doi", regia Dan Piţa, Costineşti, 1985.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite