Angajaţii Armătura Cluj au suspendat greva ca să dea timp conducerii pentru găsirea unor soluţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei peste 130 de angajaţi ai societăţii producătoare de instalaţii sanitare, armături şi robinete Armătura din Cluj care au declanşat grevă, luni dimineaţă, au suspendat-o după-amiază cel puţin pentru o săptămână, ca să dea timp conducerii să găsească soluţii la problemele pe care le au.

Liderul de sindicat Liviu Lurci a declarat, că greva a fost suspendată cel puţin până săptămâna viitoare, pentru a acorda termen conducerii societăţii să găsească soluţii la problemele angajaţilor. Totodată, Brat a spus că Tribunalul Cluj a respins, luni, cererea conducerii Armătura de a declara greva ilegală, iar după pronunţarea sentinţei reprezentanţii angajaţilor s-au întâlnit cu cei ai conducerii. În urma întâlnirii, angajaţii au decis suspendarea grevei.

"Am obţinut o mică victorie în instanţă, cererea de a declara greva ilegală fiind respinsă de instanţă. Noi vom da din nou conducerea fabricii în judecată pentru neplata tichetelor de masă, dar şi pentru neplata altor drepturi", a spus Brat, citat de Mediafax.

Conform liderului sindical, săptămâna viitoare, conducerea Armătura va veni cu propuneri concrete privind rezolvarea cererilor salariaţilor, iar dacă angajaţii nu vor fi mulţumiţi greva va fi reluată.

Peste 130 de angajaţi ai societăţii Armătura din Cluj-Napoca intraseră, luni dimineaţă, în grevă, întrerupând lucrul în semn de protest faţă de refuzul conducerii de a încheia contractul colectiv de muncă şi având temeri legate de disponibilizări de personal. Protestatarii s-au adunat, luni dimineaţă, în curtea întreprinderii din Cluj-Napoca, întrerupând lucrul.

Liderul de sindicat Liviu Lurci declara că reprezentanţii conducerii societăţii au atacat la Tribunalul Cluj declanşarea grevei, solicitând ca aceasta să fie declarată ilegală.

"Circa 135 de angajaţi din cei 210 ai întreprinderii Armătura au declanşat, luni, o grevă, încetând lucrul nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii conducerii refuză încheierea contractului colectiv de muncă. Oamenii au declanşat conflictul şi au cerut creşteri salariale şi semnarea noului contract colectiv de muncă. Oamenii sunt nemulţumiţi că s-au tăiat tichetele de masă şi există temeri privind disponibilizări ale personalului. Conducerea Armătura a cerut Tribunalului să declare greva ilegală", spunea Lurci.

Armătura Cluj-Napoca produce instalaţii sanitare, armături şi robinete.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite