Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Angajatul român, campionul nemulţumiţilor pieţei europene de muncă. Economist: „Firmele să ofere mai mult!”

23
8 Dec 2021 07:02:51
Autor: Remus Florescu
Sebastian Buhai susţine că pandemia a agravat criza forţei de muncă din România. FOTO: Arhivă personală
Sebastian Buhai susţine că pandemia a agravat criza forţei de muncă din România. FOTO: Arhivă personală

Economistul Sebastian Buhai a făcut o scurtă analiză privind criza forţei de muncă din România. El spune că, în condiţiile în care angajaţii români se numără printre cei mai nemulţumiţi din UE, având printre cele mai mici salarii şi programe stricte de muncă, este necesar ca firmele să ia măsuri.

Sebastian Buhai, cercetător român la Paris şi Stockholm, crede că e imperios necesar ca angajatorii români care doresc să-şi păstreze angajaţii sau chiar să facă angajări să ofere ceva mai mult faţă de medie, în condiţiile în care România are unul dintre cele mai mici salarii medii şi minime din UE, lucrăm un număr de ore considerabil peste media UE şi avem în acelaşi timp şi cele mai stricte reglementări în privinţa orarului de lucru.

„În mare, angajaţii vor job-uri de calitate, asta traducându-se, în cam toate chestionarele existente, atât printr-o remuneraţie adecvată, cât şi prin posibilităţi clare de promovare, durată a contractelor suficient de lungă, şi un mediu peste decent al condiţiilor nonpecuniare la locul de muncă”, spune economistul într-un interviu pentru „Adevărul”.

Adevărul: Criza pe piaţa muncii s-a manifestat şi în România, în condiţiile în care mulţi antreprenori s-au trezit fără angajaţi când restricţiile s-au relaxat. Care sunt lecţiile pe care angajatorii români trebuie să le înveţe în acest context? 
 
Sebastian Buhai: Aş preciza întâi că deficitul de forţă de muncă este prezent de ani buni în România, nu este doar un fenomen recent. La exodul continuu al forţei de muncă mai ales începând din 2007 (inter alia, de câţiva ani avem, de exemplu, chiar cel mai mare număr de tineri din UE-27 care emigrează din România direct după încheierea ciclului educaţional, după cum spuneam în ceva mai mult detaliu şi cu altă ocazie), se adaugă, dar într-o mai mica măsură, neconcordanţa competenţelor  cerute de angajatori cu cele oferite de potenţialii angajaţi încă prezenţi/ căutând loc de munca în economia domestică. Criza de angajaţi din România afectează piaţă interna a muncii de aproximativ un deceniu încoace, impactul ei negativ devenind din ce în ce mai dificil de contracarat. 
 

România nu este singura în această situaţie

Ce s-a întâmplat după redeschiderea economiilor post-pandemie?
 
Acum, fară îndoială că această penurie a forţei de muncă a devenit mai acută—şi mult mai vizibilă—de când economia a început să-şi revină rapid după ridicarea restricţiilor iniţiale asociate crizei pandemice actuale, atât pe fondul incertitudinii sanitare încă nerezolvate (plus factori asociaţi ţinând de impunerea/ menţinerea unor restricţii privind închiderea şcolilor etc., care impacteaza angajaţii având copii etc.), cât şi din cauza, de exemplu, a şomajului tehnic în multe cazuri de lunga durată care pare să erodeze relaţiile angajat-angajator iniţiale mai mult decât probabil se anticipa s.a.m.d. Trebuie spus şi că România nu este singura în această situaţie şi, chiar dacă evoluţia în timp de pe piaţa muncii nu a fost neapărat sau peste tot identică, multe alte ţări din Uniunea Europeană (dar şi SUA şi alte economii avansate) sunt în prezent într-o situaţie asemănătoare sau chiar mai drastică (a se consulta cele mai recente statistici Eurostat pe tema) privind un grav deficit de angajaţi pe piaţa muncii. 
 
Care sunt domeniile în care avem cele mai mari probleme?

În privinţa celor mai afectate ocupaţii şi industrii de pe piaţa internă, este vorba atât despre cele necesitând forţă de muncă cu un nivel înalt de calificare (doctori şi alt personal înalt calificat în sectorul de sănătate publică, specialişti din domeniul IT, ingineri cu diverse specializări tehnice etc.), cât şi despre cele utilizând forţă de muncă necalificată (şoferi, sudori, muncitori necalificaţi pe şantierele de construcţie etc).

Care ar fi soluţiile pentru rezolvarea acestor probleme?

Una dintre măsurile care se aplică deja de ceva timp la noi, dar surprinzător încă nu în mod sistematic/ strategic pe termen lung, este „importul” de forţă de muncă din ţări mai puţin dezvoltate din afara UE, precum Vietnamul, Laosul, Sri Lanka s.a.m.d.; numărul de lucrători din aceste ţări primind vize de lucru în România a crescut de altfel în fiecare an în perioada recentă şi este proiectat să crească considerabil în continuare, însă pe moment este încă mult sub necesarul pieţei, în plus nefiind de obicei compatibilă cu profesiile unde se cere înaltă calificare, deci nu poate avea decât o mica parte din răspunsul la penuria actuală de personal. O altă soluţie care a început să se practice din ce în ce mai mult la noi este pregătirea/ formarea forţei de muncă chiar în cadrul companiei care recrutează, de exemplu, prin sesiuni extinse de training, dar uneori chiar prin şcoala internă de ucenici, însă din nou, nu poate fi vorba de ceva uşor de scalat, deci aportul acestei măsuri la nivel agregat este minim.
   

„Este categoric momentul ca angajatorii să ofere mai mult”

Există şi măsuri mai uşor de aplicat de către angajatorul tipic din România?
 
Pentru a discuta şi alte pachete de măsuri, mai generale/ mai uşor aplicabile pentru angajatorul tipic din economia internă, este nevoie să trecem în prealabil în revistă, ce ştim în general despre ceea ce vor/ cer angajaţii pentru o cât mai mare satisfacţie la locul de muncă. Vestea bună este că toate cercetările pe aceasta temă, oriunde în lume, şi efectuate de economişti, psihologi, sau sociologi etc., converg la aproximativ aceleaşi deziderate în ceea ce priveşte determinanţii satisfacţiei angajaţilor la locul de munca: sensul „împlinirii”/ realizării, al recunoaşterii pentru lucrul bine făcut, echilibrul muncă-viaţă, o conexiune socială şi o legătură suficient de puternică cu valorile/ principiile tale. În mare, angajaţii vor job-uri de calitate, asta traducandu-se, în cam toate chestionarele existente, atât printr-o remuneraţie adecvata, cât şi prin posibilităţi clare de promovare, durată a contractelor suficient de lungă, şi un mediu peste decent al condiţiilor nonpecuniare la locul de muncă.
 
Acum, vestea mai puţin bună (pentru angajatori, desigur) este că într-o piaţă a muncii cu atâtea locuri de muncă vacante, puterea de negociere rezidă aproape în totalitate de partea angajatului... Cu alte cuvinte, este imperios necesar, este categoric momentul ca angajatorii ambiţioşi să ofere ceva mai mult, ceva în plus, relativ la “tipic” în economia autohtonă, şi nu e vorba neapărat, sau întotdeauna, despre salarii mărite (desi atunci când peste 25% din angajaţi lucrează pe salarul minim pe economie, asta devine o problema mult mai serioasa decât pare, a priori). Mai ales în cazul forţei de muncă înalt calificate, de exemplu, sunt de obicei mult mai sau la fel de  importante alte aspecte, nonpecuniare, precum discreţia/ independenţa în procesul productiv, flexibilitatea programului de lucru, legătura dintre valorile/ principiile angajatului şi angajatorului (deci, implicit, parte din respectul reciproc care ar iniţia şi menţine acea relaţie productiva ‘win-win’—prea des deficitara la noi).


Cele de mai sus fac desigur abstracţie de faptul că angajatorul activ pe piaţă muncii din România este de fapt mult mai constrâns decât ar trebui să fie, direct sau indirect, prin, de exemplu, variate reglementări în conflict cu buna practica internaţională --sau cu logica, pur şi simplu-- de pe pieţele industriale (e.g., lipsa cadrului adecvat/ acţiunii pentru limitarea practicilor anticompetitive, absenţă standardelor de guvernanţă/ responsabilitate corporativă mai ales în cazul întreprinderilor de stat etc) sau, de cealaltă parte, de absenţa unui sistem de securitate socială decent, matur şi sustenabil, de haosul total al sistemului de educaţie publică (inclusiv prin lipsa concordanţei cu/ adaptării la cerinţele unei pieţe a muncii în continua schimbare) s.a.m.d.; cu alte cuvinte nu trebuie să trecem cu vederea că la noi statul pune de fapt multe şi enorme impedimente acolo unde ar trebui să ajute, să înlesnească potrivirea (= “match-ul”) şi mentionerea relaţiei productive dintre angajatori şi (potenţialii) angajatati, însă nu voi avea timp să intru astăzi în mai multe detalii -- recomand totuşi cititorului foarte motivat, că tema pentru acasă, o prezentare recenta, scurta şi concisa despre ‘cele bune, cele rele şi cele urate’ ale realităţii socio-economice din Romania de astăzi, aici.

 


Românii, printre cei mai nemulţumiţi angajaţi europeni 

Când vorbeşte de media condiţiilor oferite de angajatorii români, Buhai se referă la chestionarul „European Working Condition Survey” (EWCS) al Eurofond (ultimele statistici sunt din 2015, dar acestea diferă doar puţin între „valurile” succesive ale chestionarului EWCS, implicaţiile calitative/ discrepanţa faţă de cele din alte ţări neschimbându-se") despre care a vorbit pe larg aici. Din acesta rezultă că peste 40%  din intervievaţii români au declarat că „nu sunt satisfăcuţi sau deloc satisfăcuţi” cu condiţiile la locul de muncă, pe când doar 17% din UE-25 declarau asta. De asemenea, mai puţin de 25% dintre români se declară satisfăcuţi sau foarte satisfăcuţi cu nivelul salariului, în timp ce media pentru UE-25 este de 45%; Aproape 50%, comparat cu sub 25% că media UE-25, dintre românii intervievaţi declară că siguranţă şi sănătatea lor la locul de muncă este expusa riscului.

„În plus, statisticile arată că România are unul dintre cele mai mici salarii medii (idem, minime) din UE; lucrăm un număr de ore considerabil peste media UE şi avem în acelaşi timp şi cele mai stricte reglementări în privinţa orarului de lucru, iarăşi mult peste media”, a mai precizat Buhai.
 

Cine este Sebastian Buhai

Cine este Sebastian Buhai 
 
Clujean de origine, Sebastian Buhai este actualmente cercetător ştiinţific asociat la Swedish Institute for Social Research (SOFI) al Universităţii din Stockholm şi cercetător ştiinţific invitat la Centre pour la Recherche Économique et ses Applications (CEPREMAP) în Paris. A efectuat anterior stagii de cercetare la alte universităţi şi instituţii de prim rang din Europa sau SUA, inter alia Einaudi Institute for Economics and Finance, Northwestern University, Chicago Federal Reserve Bank, Aarhus University, VU University Amsterdam, University College London. Deţine un Doctorat în Economie (Ph.D. în Economics) de la Erasmus University Rotterdam/ Tinbergen Institute, un Masterat de Cercetare în Economie (M.Phil. în Economics) de la Tinbergen Institute, şi doua Licenţe obţinute simultan, în Ştiinţe Exacte - Matematică şi Fizică Teoretică (B.Sc. in Sciences), respectiv în Ştiinţe Sociale - Drept, Economie, Ştiinţe Politice (B.A. in Social Sciences), de la University College Utrecht, Utrecht University. Intre interesele de cercetare actuale se numără Economia Pieţei Muncii, Economia Industrială, Microeconometria. Rezultatele cercetării sale sunt publicate în reviste ştiinţifice de top mondial, precum Econometrica sau Journal of Business and Economic Statistics. A câştigat prin competiţii internaţionale granturi de cercetare în valoare de peste 450.000 euro, inclusiv un "Marie Curie International Outgoing Fellowship" al Comisiei Europene la Northwestern University şi Aarhus University, avându-l ca mentor pe Dale Mortensen, Laureat al Premiului Nobel în Economie. Poate fi urmărit pe twitter şi/sau pe blogul său.
 

 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Economist român din Paris despre efectele pandemiei: „Viitorul muncii este hibrid. Nici holograma perfectă nu va putea înlocui interacţiunea faţă în faţă”
 
Economist român din Franţa: „uitaţi de 60% datoria publică, 3% deficit fiscal, astea nu mai contează deloc când Covid-19 iţi bate la uşă”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

ileana iliescu
8.12.2021, 08:23:17

Buhai,ai angajat in viata ta pe cineva la o firma,nu la firma ta ca acolo in lipsa de angajati te bucuri de orice individ care ti trece pragul si nu mai esti mirat cand dupa trei zile pierdute cu el sa i arati ce are de facut nici macar telefenic nu ti spune motivul pentru care s a sters pe undeva cu oferta ta de munca.Organizeaza in viata ta o singura recrutare de personal si ai sa vezi ce fete tampe cu pretentii la pachetul salarial cat mai gras se prezinta, dar care habar nu au sa vorbeasca corect limba romana, iar din facultatile alea cu nume pompoase si materii fara nume nici macar numele lor nu l stiu corect.Ce sa alegi si pe cine cand in romanica scolile scot pe banda analfabeti functional.

-5 (9 voturi)
Una pe zi
8.12.2021, 08:30:50

pai nu ai inteles articolul se prezinta candidati mai slab pregatiti pentru ca nu oferiti un salariu competitiv aia mai buni se duc in alta parte

+9 (9 voturi)
Vanatorul/dc
8.12.2021, 08:32:33

In Romania, orict de bine ai fi pregatit si oricât te-ai stradui, cineva cu o pregatire submediocra va munci mai putin decât tine si va câstiga mai mult.

+6 (6 voturi)
Dan Petrescu
8.12.2021, 08:27:32

Este aproape o impietate să comentez la acest articol. România şi relația angajator - angajat este încă în epoca de piatră...stăpîn vs sclav. Primii îi acuză pe ultimii de prostie, lene neprofesionalism și hoție iar ultimii nu au nimic de adăugat, dovadă lipsa evidenta a unor uniuni sindicale și a unor legi clare care sa conteste ši sa corecteze ce spun primii. Dovada indubitabilă ca angajatorul mioritic, tarabagiul, bișnițarului și escrocul de ieri, bate cîmpii cînd pomenește de "sclavul" de pe plantația lui este criza acuta a forței de munca o criza provocata de migrarea a peste patru milioane de indivizi, calificați și buni de munca pe alte coclauri. Peste tot în lume, unde muncitorul mioritic a ajuns, acesta nu mai este considerat nici hot, prost, leneș și nepriceput, ba din contra. ..interesant nu? Faptul ca țin aceste milioane de indivizi nici unul nu revine în România dovedește sută la sută ca tot ce spun eu și Buhai nu sunt povesti ci realitatea crudă.

+12 (14 voturi)
dan criu minea
8.12.2021, 09:02:24

Acum vreo 18 ani de zile,am vrut sa-mi schimb locul de munca.Salariul pe care mi-l oferea angajatorul era de 3.450.000 de le vechi.Am sta si am cumpanit si ce am hotarat.Hai sa plec in alta tara.In cei 18 ani de munca in Italia am reusit sa-mi cumpar o casuta modesta dar draguta acolo si mi-am construit si o casa in Romania,nu prea mare respectiv 3 camere,doua bai si o bucatarie.Nu este mobilata in totalitate.Am lucrat in tot acest timp in Italia numai cu acte in regula si la o singura firma care se ocupa cu productia de mobilier la comanda.Tin sa mentionez ca mai am 8 ani pana la pensie care se preconizeaza sa fie de cca 1150 de euro.Nu stiu cat voi lua pensie din Romania pentru cei 19 ani lucrati aici.Deci va rog sa observati si dvs. ce s-ar fi intamplat daca ramaneam in Romania cu asemenea angajatori.Meseria pe care am practicat-o in Romania este identica cu cea practicata in Italia. In Italia munca este respectata indiferent ceea ce faci,binenteles daca esti serios. Nu m-as intoarce sub nici o forma sa lucrez din nou in Romania.

+9 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările