Anomalie imobiliară în cel mai scump oraş din România. Colibă scoasă la vânzare cu zeci de mii de euro şi prezentată ca garsonieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imobilul scos la vânzare cu 25.000 de euro are o încăpere care aduce mai mult cu un coteţ
Imobilul scos la vânzare cu 25.000 de euro are o încăpere care aduce mai mult cu un coteţ

Un imobil de 14 metri pătraţi, aflat într-o stare avansată de degradare, a fost scos la vânzare printr-o agenţie imobiliară.

Preţurile proprietăţilor imobiliare au luat-o razna la Cluj în ultimii ani, dar clienţii, de multe ori veniţi din toate colţurile României, cumpără indiferent de preţuri. Aşa se face că o agenţie imobiliară din Cluj a scos la vânzare un imobil de 14 metri pătraţi, în realitate o cocioabă, dar care este prezentată în ofertă ca „garsonieră”.

Aceeaşi agenţie a scos în urmă cu un an la vânzare o garsonieră confort 3, de numai 11 metri pătraţi, aflată la marginea oraşului, pentru care proprietarii cereau 21.500 de euro. 

Acum, coliba scoasă la vânzare are nevoie de reparaţii serioase, însă chiar şi aşa proprietarul pretinde aproape 2.000 de euro pe metrul pătrat. Imobilul are 14 metri pătraţi şi a fost scos la vânzare cu 25.000 de euro.

cocioaba cluj

„Vă propunem spre vânzare o garsonieră de 14 mp utili plus boxă individuală de 3,2 mp situată într-o curte comună de pe strada Paris. Este compusă din o încăpere de 14 mp cu pod aferent şi cotă parte din curte. Necesită renovare şi racordare la canalul din curte (distanţă 3 m). Cadastru şi CF curat, fără sarcini! După renovare se poate închiria uşor cu minim 300 € pe lună”, era anunţul de vânzare al imobilului, şters între timp de pe site-ul agenţiei imobiliare.

Citeşte şi

Nebunie pe piaţa imobiliară. Garsonieră de 20 de metri pătraţi situată în bloc vechi, vândută la Cluj cu 60.000 de euro

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite