Asociaţia GRAUR din Cluj cere Ministerul Educaţiei să facă o anchetă privind acuzaţiile de plagiat ce i se aduc şefei DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla plagiate.ro FOTO plagiate.ro
Sigla plagiate.ro FOTO plagiate.ro

Asociaţia academică din Cluj, GRAUR, care confirma săptămâna trecută plagiatul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat luni, 3 octombrie, un comunicat prin care cere Ministerul Educaţiei să facă o anchetă privind acuzaţiile de plagiat ce i se aduc tezei de doctorat a lui Kovesi. GRAUR mai solicită retragerea titlului de doctor al lui Kovesi.

”Statul român nu are nevoie de demnitari şi parlamentari plagiatori…”, aşa se numeşte comunicat de presă dat luni, 3 octombrie, de către Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca. Comunicatul a fost trimis Ministerul Educaţiei şi rectorului Universităţii de Vest din Timişoara.

Asociaţia clujeană GRAUR solicită Ministerului Educaţiei începerea unei anchete privind acuzaţiile de plagiat aduse tezei de doctorat a şefei DNA.

Motivele invocate de asociaţie sunt: ”este vorba de o teză care cuprinde un plagiat multiplu”, ”decizia Universităţii de vest a fost luată în condiţiile unui scandal mediatic”, ”suntem în situaţia în care aceeaşi instituţie a refuzat anterior să se pronunţe asupra stării de plagiat a tezei”, ”o comisie de etică la nivelul Ministerului educaţiei a emis o decizie de non‐plagiat fără a avea probele ataşate şi fără a analiza de fapt un plagiat”, ”autoarea tezei este o persoană cu notorietate”, ”există suspiciunea legitimă a existenţei unui grup organizat care a acţionat pentru scoaterea tezei demnitarului‐autor de sub bănuiala de plagiat”. 

Conţinutul comunicatului, publicat luni pe plagiate.ro:

”În acord cu menirea asociaţiei noastre se impune să facem o serie de detalieri:

i. Suntem o asociaţie non-guvernamentală şi apolitică provenind din mediul universitar. Preocuparea noastră este să oferim o alternativă la celelalte căi pe care societatea le analizează, le alege şi le promovează.

ii. De mai bine de zece ani, ne preocupă plagiatul ca o formă perfidă şi deosebit de periculoasă a unei reţele de corupţie cu rădăcini adânci în lumea academică şi, de aici, în toate segmentele şi articulaţiile societăţii, ne preocupă combaterea fenomenului.

iii. Combaterea plagiatului nu se face în birouri, pe ascuns, pe relaţii ci se face în faţa societăţii astfel încât tineretul, cetăţeni să înveţe cum se luptă cu ciuma care generează corupţia, cum poate fi învins cancerul care a atacat şcoala românească. Fiecare victorie a noastră este o victorie a fiecărui cetăţean român.

iv. Modul nostru de lucru, prin identificarea şi publicarea plagiatelor într-un Index al Operelor Plagiate este o formă unică şi nouă în abordarea combaterii plagiatului. In fiecare moment suntem în situaţia să aducem perfecţionării activităţii noastre. Prin semnalările cititorilor noştri sau din materialele care apar în spaţiul public, ajungem la suspiciuni de plagiat pe care le verificăm şi apoi le publicăm. Odată publicate, plagiatele devin dovezi că fenomenul nu este dorit şi că cei care-l practică riscă expunerea publică.

v. In faţa acţiunilor partizane şi rău-intenţionare al demnitarilor Guvernului şi membrilor Parlamentului României care riscă să scoată tot mai mult ţara din lumea civilizată căutăm forme noi şi inovative, suntem siliţi să facem apel la o transparenţă deplină.

vi. O atenţie deosebită o acordăm cazurilor de plagiat care se referă la demnitari ai statului român. Considerăm că este dreptul societăţii civile să trateze aceste cazuri ca fiind deosebit de grave fiindcă plagiatul este prima formă de corupţie. Statul român nu are nevoie de demnitari plagiatori. România nu are nevoie de lideri plagiatori. 

Acestea sunt condiţiile în care am decis ca în cazul suspiciunii de plagiat al dnei. Laura Codruţa Kövesi să acţionăm cu transparenţă şi să prezentăm toate documentele pe care le vom invoca.

Cazul ne-a fost semnalat de informaţiile care au apărut în mediul public, de sesizările multor vizitatori ai site-ului nostru. In urma analizei, am găsit documentele prezentate ca pertinente şi astfel am decis să solicităm retragerea titlului ştiinţific de doctor. 

Ataşam la prezentul comunicat de presă textul scrisorii care va fi expediată rectorului Universităţii de Vest din Timişoara şi spre ştiinţă, Ministrului Educaţiei. Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca”.

GRAUR: ”În situaţia în care circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice, vă mai solicităm să dispuneţi retragerea titlului ştiinţific acordat”

În comunicat, reprezentanţii GRAUR pun conţinutul integral al scrisorii trimise Ministerului Educaţiei şi rectorului Universităţii de Vest din Timişoara în care cer o anchetă privind acuzaţiile de plagiat aduse tezeie de doctorat a şefei DNA.

”Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi realizarea unei anchete cu privire la condiţiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare şi redactare a tezei de doctorat depusă şi susţinută în instituţia ce conduceţi identificată prin descrierea: KÖVESI, Laura Codruţa Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză  de doctorat. Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr.Viorel Paşca. Timişoara: Universitatea de Vest. 2011. În situaţia în care, circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice, vă mai solicităm să dispuneţi retragerea titlului ştiinţific acordat şi apelul la organele abilitate pentru a constata şi sancţiona şi alte încălcări posibile ale legii cum ar fi depunerea sub semnătură a unei teze pentru o lucrare despre care autorul a declarat, în mod implicit, că ar fi realizată de el şi că i‐ar aparţine şi care se dovedeşte neconformă”, este esenţa mesajului transmis de GRAUR în scrisoarea trimisă Ministerului Educaţiei şi rectorului Universităţii de Vest.

Scrisoarea trimisă luni, 3 octombrie, Ministerului Educaţiei şi rectorului Universităţii de Vest din Timişoara:

”Doamnei / Domnului Rector al Universitatea de Vest  300223 Timişoara / Blvd. V. Pârvan nr.4
Spre ştiinţă: Domnului Ministru al Ministerul Educaţiei Naţionale 010168 Bucureşti 1 / Str. Gen. Berthelot 28‐30  Doamnă / Domnule Rector

Ref: Solicitare anchetă pentru titlu ştiinţific obţinut în condiţii neconforme.

Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi realizarea unei anchete cu privire la condiţiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare şi redactare a tezei de doctorat depusă şi susţinută în instituţia ce conduceţi identificată prin descrierea:

KÖVESI, Laura Codruţa Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză  de doctorat. Conducător  ştiinţific: Prof.univ.dr.Viorel Paşca. Timişoara: Universitatea de Vest. 2011.

În situaţia în care, circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice, vă mai solicităm să dispuneţi retragerea titlului ştiinţific acordat şi apelul la organele abilitate pentru a constata şi sancţiona şi alte încălcări posibile ale legii cum ar fi depunerea sub semnătură a unei teze pentru o lucrare despre care autorul a declarat, în mod implicit, că ar fi realizată de el şi că i‐ar aparţine şi care se dovedeşte neconformă.

Ne sprijinim prezenta solicitare pe următoarele argumente:

i. Suntem o asociaţie non‐guvernamentală care are în centrul atenţiei promovarea integrităţii vieţii academice, cu prioritate pentru plagiat ca încălcare a eticii academice cu consecinţe deosebit de grave în proliferarea corupţiei în societatea românească. Colaboratorii noştri au contribuţii semnificative, publicate  şi menţionate la adresa www.plagiate.ro în ceea ce înseamnă doctrina şi practica combaterii plagiatului.

ii. Suntem iniţiatorii  şi depozitarii Indexului Operelor Plagiate în România, dezvoltat în format electronic la adresa www.plagiate.ro şi publicat periodic în format tipărit. 

iii. Prezentul caz are la bază informaţia din domeniul public şi aflată pe mai multe site‐uri în format aproape identic. Semnalările ca cele menţionate, cu probele lor, au fost analizate de echipa Indexului Operelor Plagiate. Concluziile se referă la situaţiile care au surse certe şi verificabile de informaţie autentică şi au fost publicate la poziţiile din Index după cum o prezintă Opisul 1.

iv. Analiza a fost efectuată  în acord cu principiile generale ale identificării plagiatelor adică: a) cele două opere să aparţină aceluiaşi domeniu al creaţiei; b) între cele două opere să  existe un raport cert de anterioritate pentru opera autentică; c) să  existe preluări non‐conforme, adică lipsite de delimitarea explicită a pasajelor şi a autorului operei autentice cu scop de însuşire a calităţii acestuia în avantajul autorului care face preluarea.  

v. In analiză nu s‐a ţinut seama de nici un alt argument decât cele care privesc fapta de plagiat, potrivit definiţiei sale. In mod deosebit nu s‐au considerat relevante detalii asupra persoanei sau activităţii sale sau asupra unei eventuale includeri a unor titluri de lucrări din care s‐au efectuat preluări neconforme în capitolul de bibliografie nereferit în mod corect.

vi. Asocierea cu o posibilă operă autentică este una care respectă principiul anteriorităţii operei  şi nu este o garanţie că opera considerată autentică nu ar fi la rândul său o operă plagiată. Se respectă de asemenea principiul potrivit căruia preluarea este neconformă indiferent dacă ea s‐a produs sau nu cu privire la aceea operă presupusă autentică, dacă relaţia de anterioritate este asigurată.

vii. In analiză se mai  ţine seama de faptul că autorul operei incriminate a spus tot ce a avut de spus în momentul în care a depus teza. Orice relaţii sau explicaţii justificatoare asupra stării de fapt trebuie să se regăsească în teza depusă. Intrucât niciunul din pasajele preluate de autoarea tezei nu poartă semne de identificare, pare a fi raţional că niciodată autorul nu a avut vreo intenţie de a separa contribuţia sa reală de preluările realizate pe care a ţinut să pară a fi ale sale.

viii. Suspiciunile menţionate în documentele indicate în Opisul 1 sunt la nivelul minimal, nu sunt limitate şi în realitate pot fi oricând mai mari, dar sunt suficiente pentru a justifica acuzaţia de plagiat.

În beneficiul activităţii comisiei de analiză mai depunem şi un documentar publicat în Alternativa Academică  de la adresa www.graur.org cu titlul „Doctorat  şi plagiat cu exemple comentate…” elaborat de Dorin Isoc.

În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei”.

161003.Comunicat.de.Presa by Florina Pop on Scribd

Mai puteţi citi:

„Miliţia Spirituală”, explicaţia ciudată a profesorului din Cluj care susţine că Kovesi a plagiat, fără a-i studia teza: „Nu am cerut-o de la Universitatea de Vest”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite