Autorul piesei de teatru despre grupul de pe Facebook unde elevii îşi ironizau dascălii: „profesorilor le e frică să renunţe la condescendenţa faţă de elevi”
0
„Antisocial”, unul dintre cele mai dezbătute spectacole ale momentului, se întoarce la Cluj-Napoca, la un an de la izbucnirea scandalului de la „Colegiul Naţional Gheorghe Şincai”. „Adevărul” a sat de vorbă cu regizorul şi autorul piesei de teatru, Bogdan Georgescu, despre educaţie şi relaţia dintre profesori şi elevi.
„Antisocial”, unul dintre cele mai dezbătute spectacole ale momentului, se întoarce la Cluj-Napoca, cu două reprezentaţii, în data de 22 februarie 2016, de la ora 18:00, respectiv ora 20:00, la Sala de Spectacole Radio Cluj. Producţia semnată de Bogdan Georgescu este o radiografie detaliată a crizei morale a societăţii româneşti, reflectate în sincopa sistemului educaţional. Spectacolul se bazează pe un caz real dintr-un important liceu clujean, un scandal declanşat între elevi, profesori, părinţi, pornit de la postările elevilor pe un grup secret de pe Facebook. Spectacolul va fi urmat de discuţii cu publicul, moderate de Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional ”Radu Stanca” Sibiu.
ANTISOCIAL, de Bogdan Georgescu, este produs de Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu şi de Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Actorii din distribuţie, masteranzi ai Departamentului de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, sunt: Cristina Blaga, Paul Bondane, Anton Balint, Călin Mihail Roajdă, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş şi Maria Tomoiagă.
Profesorul este un actor
Bogdan Georgescu, autorul şi regizorul piesei de teatru inspirată din scandalul de la Liceul Gheorghe Şincai din Cluj-Napoca, unde elevii au înfiinţat un grup secret pe Facebook unde ironizau profesorii, este de părere că teatrul ar trebui să facă parte din educaţia elevilor. „Liceu de provincie, anul 2015, România. Elevii creează un grup secret pe un site de socializare. Profesorii află, se infiltrează şi demască. Cu ajutorul unor elevi”, aşa sumarizează Georgescu intriga piesei de teatru. Unul dintre momentele esenţiale ale piesei de teatru, care a fost jucată la finalul anului trecut în 21 de oraşe printre care şi Cluj-Napoca, este afirmaţia unuia dintre profesori care spune că profesia de dascăl este foarte similară cu cea de actor:
„Profesia de dascăl presupune TALENT şi VOCAŢIE, putând fi asemuită cu aceea de actor. Protagoniştii (profesor sau actor) trebuie să-şi insuşească un scenariu pe care sa-l interpreteze în faţa publicului. Modul în care reuşesc să transmită emoţie, să creeze stări, sa capteze atenţia, săse facă înţeleşi va determina aplauzele sau fluierăturile din final. Dacă actorul a fost fluierat şi criticat în repetate rânduri, are două variante, ori se lasă de actorie ori, după o profundă şi atentă autoevaluare, îşi asumă roluri în care poate evolua la un nivel acceptabil. Nu se cunosc situaţii în care actorii au târât publicul prin tribunale pentru a le interzice orice fel de reacţii ostile sau ironice la prestaţiile sale lamentabile, ba din contră cei in cauză şi-au cerut scuze public pentru timpul şi banii risipiţi de spectatori pentru a le urmări evoluţia penibilă.La fel se pune problema şi în cazul profesorului, dacă e ”fluierat” primul lucru pe care ar tebui sa-lfacă este analiza pe sine, încercând o schimbare de atitudine şi nicidecum o criză de orgoliu a uneipersoanei care se crede superioară tuturor şi mai ales publicului său. In actul artistic (didactic) PUBLICUL ARE INTOTDEAUNA DREPTETE şi drept urmare au fost, sunt şi vor fi actori/profesori adulaţi, iubiţi şi fluieraţi”.
Georgescu a mărturisit pentru “Adevărul” că a preluat discursul profesorului din scrisoarea deschisă trimisă de profesorul clujean Teohar Mihadaş presei locale la câteva zile după ce scandalul de la Liceul “Gheorghe Şincai” a fost făcut public. Întrebat dacă este de acord cu comparaţia actor-profespr, Georgescu e de părere că „e complicat şi cu actorii, pentru că ei trebuie să-şi joace rolul, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i crezi pe cuvânt. Acolo lipseşte componenta etică, actorii pot să joace tot felul de roluri care nu sunt neapărat pozitive”.
Adevărul: Lăsând asta la o parte, trebuie profesorul să-şi atraga elevii?”
Georgescu: Sunt de acord. E cumva amuzantă toată povestea respectivă, pentru că apropo de putere şi autoritate, eu cred că sunt foarte mulţi profesori care joacă rolul de profesor. Şi noi în şcoală eram învăţaţi la regie ca în momentul în care te duci şi te întâlneşti cu actorii tu trebuie, chiar dacă nu ştii nişte lucruri, să nu aibă senzaţia nicio secundă că nu ştii ceva. Te învăţau cum să joci rolul de regizor. Îţi creau nişte tensiuni şi spaime, <<ăia (adică actorii) sunt nişte monşti, o să te mânânce>>. Şi nu e aşa. E ok să fii vulnerabil în faţa oamenilor respectivi, să nu ştii lucruri, să cauţi lucruri împreună cu ei. De fapt, asta le place mult mai mult.
Cum crezi tu că ar putea teatrul să fie integrat in educaţia elevilor în România? Ce efecte benefice ar avea?
Pe de o parte cursuri pe teatru pentru toate categoriile de vârstă. Pe lângă dezvoltarea capacităţilor de relaţionare, comunicare, exprimare in public, elevii pot beneficia de o descoperire a lumii din care fac parte prin joc şi joacă. Pe de alta parte, introducerea teatrului ca mijloc de predare a altor materii, oricare dintre ele. Asta implică o pregătire a profesorilor pe tehnici şi metode de "dramă în educaţie". Aceste exerciţii de teatru, utilizate în predarea altor materii, pot transforma ora de curs într-o experienţă, un proces interactiv, în urma căruia cu siguranţă întrebările şi zonele de căutare provocate pot deveni mult mai nuanţate şi mai provocatoare decât clasica livrare de informaţie.
Care este cea mai mare problemă a sistemului de educaţie din România?
Problema cea mai mare, după mine, este povestea cu mentorul şi condescendenţa. Există deja studii întregişi o întreagă filosofie apropo de procese de învăţare de la egal la egal, fără ierarhii, în care schimbul e real , iar elevii şi profesorii învaţă unii de la alţii. Dacă în continuare totul se reduce la a preda ceea ce noi credem că ei trebuie să ştie, nu are cum să existe nicio curiozitate pentru că noi ştim deja ce trebuie să predăm. Adică, eu, ca profesor, nu am cum să mai învăţ o dată, cu tine, tabla înmulţirii pentru că o ştiu deja. E banal exemplul cu tabla înmulţirii, dar în sensul acesta spun . Dacă ne-am pune nişte probleme despre care toţi avem, şi elevi, şi profesori, nişte curiozităţi, situaţia ar fi altfel. Felul în care pui problema, felul în care pui întrebările contează. Cred că atunci lucrurile s-ar putea întâmpla puţin altfel. Cred că profesorilor le e frică să renunţe la poziţia lor superioară, condenscendentă în raport cu elevii pentru că un alt instrument nu au experimentat. Aşa au fost crescuţi, aşa au fost formaţi şi cred că alt model nu există. Replica la această abordare este de cele mai multe ori <<Bun, dar cum stăpâneşti clasa?>> Dar, despre asta e vorba, despre cum stăpâneşti clasa? Dacă aşa îţi pui problema nu are cum să iasă nimic OK din povestea asta.
Când se vorbeşte despre educaţie, una dintre problemele de bază este finanţarea. Cât de importantă e finanţarea?
Nu cred că e singura sursă a frustrarilor profesorilor, dar cred că e o mare problemă a sistemului. Şi numărul mic de profesori, care sunt prost plătiţi, lipsa timpului necesar pentru o continuă dezvoltare a lor, pentru că da, înţeleg şi perspectiva asta, că trebuie să faci nenumărate ore şi ai sute de elevi, pentru că şcoala nu-şi permite să angajeze un alt profesor; evident că nu mai ai timp să citeşti, să călătoreşti, să ţi se întâmple ţie nişte lucruri ca să poţi să vii şi să dai ceva elevilor, pentru ca schimbul să existe în permanenţă. Elevii mereu sunt proaspeţi şi vin cu lucruri noi, tu dacă nu ai resursele să contribui la povestea aia, evident că reacţia e de frustare... E o mare problemă faptul că nu există finanţare. Povestea cu domnul Tradafir e un mit. Nu cred că mai suntem într-un context în care unii trebuie să se jertfească pentru educarea elevilor. Cred că e responsabilitatea statului , care trebuie tratată în raport cu procesul de finanţare.
Profesorii trebuie să aştepte să fie salariile mai bune, pentru a începe să lucreze altfel?
Cred că te obişnuieşt foarte repede cu binele. Când am fost în America şi am avut acces la absolut tot ce-ţi poţi imagina, dacă nu există cartea X îţi făceau rost de ea în 3 zile, sau un film sau ce vrei tu. Da, cred că profesorii s-ar putea reinveta mult mai uşor într-un context în care ar avea toate lucrurile astea la dispoziţie şi nu s-ar simţi că trebuie să se târască de pe o zi pe alta şi să vadă cum mai fac o meditaţie sau altceva care să susţină familia. Când toată energia se duce pe asta, chiar nu te mai interesează cum e cu procesul de învăţare, cu elevii, cu curiozităţile, adică toate lucrurile acestea frumoase despre care vorbim.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
