Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii antifumat, a intrat în partidul lui Victor Ponta: „Îl respect şi ştiu că pot face proiecte care să schimbe România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii antifumat, fost ministru şi fost parlamentar PSD, a anunţat luni, 28 mai, pe contul său de Facebook că se va alătura partidului Pro România condus de Victor Ponta. Aurelia Cristea a demisionat din PSD pe 1 februarie 2017.

Îi cunosc de multă vreme şi am lucrat foarte bine împreună cu majoritatea celor care şi-au anunţat intenţia de a participa la acest nou proiect politic. Îi respect şi ştiu că pot face proiecte care să schimbe România în bine, care să ofere copiilor noştri un viitor, aici, acasă. Îl susţin pe #VictorPonta în acest demers şi mă alătur echipei #ProRomânia, scrie Aurelia Cristea pe contul său de Facebook.

Întrebată de reporterul Adevărul“ de ce s-a alăturat noii formaţiuni politice, aceasta a afirmat că are încredere în cei ce au creat şi s-au alăturat noii formaţiuni.

„Cel mai important lucru pe care eu l-am discutat şi atât cu Victor Ponta, cât şi cu o parte dintre colegi este de a ne orienta spre proiecte, de a încerca să colaborăm unii cu alţii (n. r. se referă la toate partidele politice)“, a declarat Aurelia Cristea.

Potrivit acesteia, munca în echipă pe proiecte şi cu colegi şi din alte partide ar fi o soluţie.

„Trebuie să ne îndreptăm spre nişte proiecte, nu spre nişte ideologii. România are nevoie în acest moment de proiecte, nu de ideologii, de oameni care fac lucrurile să se întâmple, de oameni care schimbă viaţa noastră în bine. (...) Noi trebuie să învăţăm să lucrăm împreună. Asta e cheia ca România să meargă mai departe. (...) Vedem cu toţii, în fiecare zi, cât e de nociv ca un singur partid să deţină puterea sau o astfel de majoritate“, afirmă Aurelia Cristea.

Aceasta mai susţine că „mare parte dintre cei care s-au înscris în acest demers politic îi cunosc, am lucrat cu ei bine şi ştiu că am împărtăşit în anumite momente  aceleaşi viziuni despre proiecte, despre ce ar trebui să facem“. „Foarte mulţi sunt cei care nu se mai regăsesc în PSD astăzi şi sunt oameni de bună credinţă, oameni ale căror idealuri şi  vise despre cum ar trebui să arate România, despre faptul că ei şi-au pus credinţa şi speranţa că PSD-ul va schimba au fost irosite sau confiscate în scopuri personale“, mai susţine fostul membru PSD.

Întrebată de ce a revenit în politică în contextul dezamăgirii trăite cu PSD, Aurelia Cristea spune: „Chiar dacă am avut o dezamăgire foarte mare, am avut şi realizări, cred că indiferent de cât ne-am plăcea sau nu ne-ar plăcea politica şi cât de murdară o considerăm fără ea nu putem schimba România“.

Aurelia Cristea a demisionat din PSD pe 1 februarie 2017, partid în care s-a înscrie în septembrie 1996. A fost parlamentar PSD între 2012 şi 2016, fost ministru pentru Dialog Social şi Relaţia cu Societatea Civilă între martie şi decembrie 2014. Este cunoscută prin legea antifumat a cărei iniţiatoare şi susţinătoare a fost.

Mai puteţi citi:

Aurelia Cristea, după ce Dragnea le-a promis aleşilor că-i scapă de răspundere penală: Când vom înţelege că nu suntem stăpâni absoluţi pe banul public?

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite