Bogdan Farcaş, actorul român premiat la Varşovia pentru rolul poliţistului sociopat din „Neidentificat“: Am fost miliardar, dar şi sărac lipit
0
Actor la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, Bogdan Farcaş s-a remarcat tot mai mult în cinematografie, iar rolurile sale remarcabile i-au adus premii importante. Vesel şi foarte glumeţ în viaţa reală, Bogdan s-a remarcat însă în roluri negative, interpretând mafioţi şi sociopaţi.
Unul dintre cei mai apreciaţi actori români din ultimii ani, Bogdan Farcaş, a jucat în producţii hollywoodiene, alături de celebrităţi aşa cum sunt Mark Nicholson, Wesley Snipes, Rachel Wood, Jean-Claude Van Damme sau Shia LaBeouf, iar acum a dat lovitura cu un rol memorabil, cu care a obţinut Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia. Este vorba de rolul principal în filmul „Neidentificat”, unde interpretează un poliţist sociopat.
Actor important la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, Bogdan a ajuns în ultimii ani să prefere cinematografia, iar asta şi datorită lui Bogdan Apetri, regizorul cu care a avut în ultimul timp o colaborare solidă, concretizată cu roluri importante în filme cu greutate.
Adevărul Weekend: Foarte mulţi actori remarcabili în producţiile cinematografie spun că preferă teatrul. Tu cum vezi lucrurile?
Bogdan Farcaş: Prefer filmul. De departe! Am zis 20 de ani invers. Dar vezi tu, că vine un om cum e Bogdan Apetri şi îţi da lumea peste cap. Îl cunosc de vreo doi ani. Nu m-a schimbat, m-a influenţat. Este un om de o profunzime incredibilă. Eu aveam senzaţia că e mult mai greu la teatru. Lucrând la o asemenea adâncime umană cu Apetri mi se pare că filmul este mult mai greu.
Fascinat de regizorul Bogdan Apetri
- În „Neidentificat” interpretezi un rol cu totul remarcabil. Cum ai colaborat cu Apetri?
Acolo e o chestie mega profesionistă, la care ştii ce ai de făcut. Nimeni nu stă să repete la personajele alea. Aici, se repetă, se lucrează. Aici se face o chestie profesionistă, comercială, unde omul ştie ce are de făcut, vine, a tras patru duble şi a plecat. Bogdan, de exemplu, scena interogatoriului pe care el a considerat-o perfectă şi a păstrat-o a fost a 22-a dublă. El o voia perfectă.
E foarte frumos acolo că vezi nişte mega-profesionişti, nişte mega-actori la lucru. Nu ai decât de învăţat. Povestea Vlad Ivanov că el şi-a început cariera stând prin colţuri ani de zile şi uitându-se cum lucrează unii. Vorba aia, furi meserie, înveţi, capeţi experienţă. Cel mai greu la cameră este lejeritatea în faţa ei, să te comporţi ca şi cum nu există. Aia e cea mai grea. Să se simtă sinceritate.
- Eşti ieşean, dar viaţa te-a purtat de fiecare dată departe de casă, aşa că ai jucat de regulă tot la teatre din alte oraşe. Care a fost parcursul tău artistic şi cum ai făcut trecerea de la teatru spre cinematogafie?
De fapt, născut la Botoşani, crescut la Iaşi, din tată ceangău şi mama lipoveancă! Bunicul vorbea maghiară, dar nici eu şi nici tata nu ştim maghiara. Dar ştii că în general se zice: să plece ungurii din ţară, în afară de soţul meu. El aş vrea să rămână! Sau în afară de soţia mea, că ea face un gulaş de Doamne, Doamne! După care am terminat la Iaşi Actorie. În 2002 am terminat, am 41 de ani. Am fost la Naţional la Târgu Mureş, unde am stat cinci ani şi jumătate. Ştii cum e Mureşul? Mureşul e loc de crescut copiii. E o linişte! Linişte şi voie bună. Când eram la Mureş veneam la Cluj, vedeam spectacole, făceam gaşcă. Am văzut Hamlet. Prin 2002-2004. Apoi apăruse Bogdan... Mă uitam la el aşa că la un zeu. Veneam în pelerinaj pe vremea aia la Cluj. Şi Clujul a evoluat şi e un superb oraş. Acum eu m-am dus şi în timpul TIFF-ului. Chiar mă întrebam, Clujul chiar nu are perioade non-festival? Aici tot timpul anului se întâmplă ceva! Dacă nu e TIFF, e Untold, dacă nu e Untold, e Electric. Dacă nu e Electric, e altceva. Revin. Acum sunt la Ploieşti, din 2006, la Teatrul Toma Caragiu. Mai colaborez şi cu cei din Târgovişte, şi Comedie, şi Vâlcea o să încep, şi Buzău, şi Piteşti probabil.
Roluri comice la teatru, mafiot sau sociopat în filme
- Ai spus comedie. Cum se face că în teatru preferi rolurile comice, dar în filme pare că „ai lipici” la cu totul altfel de roluri?
În mod bizar, în filme joc doar mafioţi sau psihopaţi sau roluri negative. Şi în teatru 90% comedie. Regizorii de teatru mă pun pe comedie ceva horror. Nu că nu-mi place. Oricum eu fac bancuri. Gândeşte-te că atunci când ne întâlnim la Bucureşti, avem o gaşcă aşa care suntem de bază. Eu, Cucu, Adi, Matei Rotaru, Câmpeanu, de la Sibiu, Cezar Antal şi stăm la o masă şi toată lumea ascultă ce tâmpenii scoatem noi pe gură. Îmi place să rând, îmi place să glumesc, sunt genul ăsta de om, un tip vesel care se simte bine în compania unor oameni la fel.
- Ajungem şi la „Neidentificat”, filmul pentru care ai fost şi premiat. Ce ai spune despre acest film şi despre rolul tău?
Mi se pare o introspecţie în mintea unui om care refuză să mai gândească. O introspecţie în mintea unui om părăsit. Un om care a iubit foarte mult şi care a fost părăsit. Se blochează. Nu vede mai departe de răzbunare. El logică are, pune cap la cap cu o ingeniozitate nebună. Nu mai are pic de empatie pentru absolut nimic. Nu mai gândeşte, nu se gândeşte dacă îi face rău lui Bane sau nu. Nu se gândeşte o secundă la fata de la Peco, apropo de Kira Hagi. O clipă nu se gândeşte. Deloc. E un sociopat, fără pic de empatie, fără sentiment. Totul e matematică şi atât. Un fel de autism emoţional.
- Şi cum a ajuns aşa? E pur şi simplu un om profund negativ sau i s-a întâmplat ceva?
El nu a fost aşa. Aici e nebunia. L-a părăsit soţia. I-a provocat o dramă atât de mare încât a refuzat să mai gândească. Şi totul devine un plan de crimă. Foarte minuţios, foarte deştept. Nu funcţionează, că suntem în România. Nici crimele nu mai funcţionează în România.
„Neidentificat”, sub lupă
- Ţi-a fost greu să te transpui în pielea personajului, tu, un tip atât de plin de viaţă şi de o veselie molipsitoare?
Pe asta am lucrat, pe blocajul ăsta emoţional. A fost greu să mă pun în pielea lui. Foarte greu. Au fost luni de explicaţîi. Am mers din aproape în aproape. Cea mai delicată scenă e scena din maşină, cea cu Ana, Ana Popescu. Când filmam, am filmat vreo şase ore, o chinuiam, o luam de păr şi Bogdan (Apetri – regizorul) filma cu telefonul. Îşi luase un iPhone, nu ştiu de care, care are un program bun de filmat. Şi din aproape în aproape... Prima dată, din 7 minute cât are scena aia, aveam un minut bun şi 6 care... hm. Şi lucram din aproape în aproape, până am făcut 4 minute bune, 5 minute bune şi am ajuns la 6 minute şi 40 de secunde bune. Şi la ultimele 20 de secunde, iarăşi lucrează. Din aproape în aproape. A fost cea mai grea scenă din tot filmul. Aia şi cu monologul din final. Ăla e tăiat în film. El avea 17 minute. S-a mai tăiat din el. 11 pagini de text.
- Finalul lasă loc de interpretări şi poate e mai dificil de înţeles exact.
E foarte frumos finalul. Acum nu ştiu cât se ghiceşte în finalul ăla. La un moment dat mie îmi dau lacrimile, dar nu îmi dau lacrimile pentru moartea Stelei. Omul ăsta nu plânge pentru că şi-a omorât nevasta. Plânge pentru că pentru totdeauna va trebuie să îi rămână dator şefului. Cumva şeful îl acoperă. Aia merită să moară, odată ce faci chestia asta. Din punct de vedere al personajului. Asta a şi vrut.
„Neidentificat” a rulat, în premieră, la TIFF.20. FOTO: TIFF
- Se poate spune şi că Florin Iespas era rasist, după cum îl chinuiai pe Dumitru?
Dragoş Dumitru este de etnie romă, şi e un tip tare fain. Când mergeam la filmări la Piatra Neamţ, la un moment dat eu am mai avut în timpul filmărilor un spectacol sau două, şi venea şi dormea la mine. Ca să plecăm împreună spre Piatra, că aveam de filmat amândoi. Şi vorbeam pe drum, discutam de personaje, de chestii din astea. Dragoş e foarte bun şi răspunde frumos. E concentrat. Şi asta e nebunia la el. Că în România mai există un lanţ din asta de rasism, pe care cumva el nu le vede. Dragoş nu are chestia asta că el este de etnie. Nu cred că i-a zis nimeni vreodată: „Ţigane!“ Eu stau în Ploieşti, jumate din Ploieşti e mahala. Am văzut români mahalagii. E cea mai urâtă combinaţie, au luat tot ce e mai rău de la toate etniile.
Filmul speculează cumva chestia asta de rasism, care la noi încă există în mediul rural. În mediul urban e mult mai puţin, e diluat. În mediul rural sau în orăşelele mici încă există. Şi asta îmi place la cum a speculat Bogdan Apetri, regizorul, că practic acest poliţist fără să fie rasist, căci nu are nicio nuanţă de rasism în el, se foloseşte de rasismul celorlalţi în ideea să scape şi că să îl înfunde pe ăsta mic. Ăştia sunt dispuşi să îl înfunde numai din cauza asta. Nu contează dacă e vinovat, contează doar că e de etnie.
„Personajul Florin Iespas l-am iubit”
- Ţi s-a întâmplat să joci un rol care să te marcheze, să interpretezi un personaj care să-ţi displacă profund? Poate chiar acest Florin Iespas...
Personajul ăsta l-am iubit. Nu am personaj care să-mi fi displăcut vreodată. Dar dacă l-aş fi întâlni pe Florin în viaţa de zi cu zi mi-ar fi frică de el. L-aş evita. Pentru că întotdeauna la Florin Iespas e ceva nespus, ori mie mi-e frică de oamenii care au ceva nespus. Eu am crescut la Iaşi şi am cunoscut destui interlopi. Şi unul dintre interlopi avea un fel de sergent. Şi ăla nu clipea. Mi-era o frică de el! El era băiat de treabă, doar că acum râdea şi mi se părea la un moment dat că e gata să îţi crape capul. Asta era senzaţia mea legată de el. Omul era nebun, era evident că era nebun. Era băiat de treabă, doar că era gata oricând să îţi crape capul că i s-a părut lui ceva. A făcut puşcărie şi nu clipea. Eram amic cu interlopul, el era doar sergentul. Aghiotantul lui aşa mă speria. Şi îi ziceam: ia-l de aici că nu stau cu ţine. Şi nici nu se uită în ochii tăi când vorbea cu ţine. Se uită cumva în jos şi nu clipea.
- Cât au durat filmările la „Neidentificat”?
Au fost undeva la 40 de zile ambele filme. Dar filmul nostru are în jur de 200 sau 150 de cadre, iar celălalt, „Miracol”, are 42 de cadre. Taximetristul care apare în „Neidentificat” sau poliţistul căruia eu îi spun bancuri, apar în roluri principale în celălalt.
- Deci nu e vorba de o continuare?
Nu, este ca şi cum schimbi camera şi schimbi unghiul. Camera aia pe care o schimbi tu vede toată povestea din spatele unghiului. Noi suntem o secundă împreună. Când ai schimbat camera, vezi tot trecutul şi tot viitorul personajului. După care o muţi în partea cealaltă.
„Miracol” nu e o continuare la „Neidentificat”. Este povestea colegului meu de birou. Totul se întâmplă în secţia de poliţie. În „Neidentificat”, el e un poliţist care anchetează ceva. Asta mi se pare frumos la George Bogdan Apetri. El nu a făcut un film cu poliţişti negativi. La final, el este negativ, dar cumva ţin cu el, empatizez cu el. El nu zice pozitiv sau negativ. Oficial e negativ. Practic este gri. De fapt, ca toată viaţă noastră şi ca toată lumea noastră este gri. Lumea noastră este gri. Odată cu social media şi cu noii ani, oamenii s-au obişnuit să spună că lucrurile sunt albe sau negre. Dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea! Lucrurile sunt gri întotdeauna. Dacă te uiţi, într-un divorţ, fiecare are punctul lui de vedere. Inclusiv scena din măşină, dacă e să ne întoarcem la film.
- Dar în realitate, ai trecut prin probleme în viaţa de cuplu, divorţ, momente dificile?
Eu sunt cu nevasta-mea de 18 ani. Nevasta-mea este cel mai fain om din lumea asta. Eu nu cunosc om mai fain ca nevasta-mea. În Târgu Mureş, era studentă la Teatru.
- Şi cum v-aţi cunoscut?
M-am întâlnit în microbuz, eu eram tânăr actor, ea era tânără studentă. Şi ea e tot din Iaşi. Ne-am cunoscut în mucrobuz, ea avea o căciulă urâtă cu spume. Şi cumva mi-a făcut ochi dulci.
- Asta spui tu sau asta ar spune şi ea?
Eu aşa susţin (râde). Varianta mea e următoarea: că mi-a făcut ochi dulci. Eu i-am dat o cafea la Borsec, din aia la 2 lei, că nu aveam bani. Şi 2 lei mi s-a părut mult, că eram foarte săraci. Şi cumva am ajuns împreună, şi cumva au trecut 18 ani, şi cumva am făcut un copil, o casă la Ploieşti, cumva ne-am luat două maşini.
- Cum o cheamă şi unde e actriţă?
Ioana Farcaş. Ea a fost şi în Târgovişte, şi în Ploieşti. În general, noi evităm să lucrăm împreună. Am început acum să lucrăm pe teatru mai mult împreună şi nu ne place. Vrem să rărim asta. Dacă lucrăm împreună apare o tendinţa de egoism. Adică dacă lucrezi împreună îi zici: te-ai uitat la mine ce făceam acolo? Şi ea zice: n-aveam cum să mă uit la ţine că trebuia să fiu atentă ce fac eu. Nu e o meserie să închizi la ora 5. Te duci acasă să faci cartofi prăjiţi şi să te uiţi la un film. Nu funcţionează aşa. Cumva meseria asta îţi rămâne în cârcă, o tărâi peste tot cu tine.
Bogdan Farcaş la TIFF. FOTO: TIFF
De la miliardar, la sărac cu datorii la întreţinere
- Se spune că în zilele noastre cultura e o Cenuşăreasă, că actorii, mulţi dintre ei, de abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Cum stau lucrurile în cazul unui artist recunoscut ca tine, de vârstă medie şi care s-a făcut de mult remarcat şi are un nume în cinematografie şi în teatru?
În mod bizar, în România, eu câştigam mai mulţi bani acum 15-20 de ani decât acum. Asta spune că nivelul nostru de trăi a urcat foarte mult. Când făceam eu film cu Wesley Snipes în 2004, salariul meu era de 200 de lei. Era două milioane cinci mii pe vremea aia. Nu îţi dădeau carduri. Eu m-am angajat în 2002 şi în 2004 am început primele filmări. Acum, să nu-ţi imaginezi, chiria era un milion 700. Mie tată mi-a dat bani vreo trei ani să fiu actor. Nu puteam să fiu actor pe banii mei, pe salariul meu. Eram actor la Naţional. Şi îmi trimitea tata bani, ţin minte că îmi trimitea 50 de lei pe săptămâna că să mai mănânc.
- Cât de dificili au fost acei ani?
Slăbisem foarte mult. Eu când am plecat de acasă eram băiat musculos. Nu mâncăm grăsimea din jurul cotletului, nu mâncăm zarzavatul din ciorbă. Şi m-am dus la Mureş actor. M-am întors la primul Crăciun. Am ajuns acasă, tata nu ştia că vin. Şi i-am zis: „Dă şi tu ceva de mâncare“. Şi tata a zis: „Doar un pilaf cu legume, atât am“. Am mâncat şase castroane. Tata a vrut să mă ducă la spital, credea că am vreo boală ceva. Aia a fost foamea. Îmi trimitea tata 50 de lei pe săptămână ca să fiu actor.
- Bun, şi cât primeai pentru rolurile din filme?
Când am prins prima filmare, cu Wesley Snipes, luam 12 milioane jumate pe zi. 17 zile au durat filmările. Aveam atâţia bani, nu mai văzusem niciodată atâţia bani. Umblam parcă eram interlop, cu teancuri din alea de bani. I-am stricat pe toţi cu nevastă-mea, cu Ioana. Am mâncat numai în cârciumi, eram miliardar. Aveam depresii că mă gândeam că dacă anul asta am câştigat un miliard, la anul câştig trei.
- Şi aşa a fost?
M-a ajutat Dumnezeu şi n-am mai câştigat nimic! Şi am intrat într-o pasă din asta... Toţi banii ăia i-am rupt. Ţin minte că mi-am luat un Opel vechi, un un sandvichmaker şi un frigider. Atât. Atât am cumpărat, în rest i-am rupt pe toţi cu Ioana. Distracţii, party-uri. Mergeam la mare, trebuia să stau şase zile, am cheltuit banii pe o lună în şase zile. Aruncam cu banii. Apoi m-a ajutat Dumnezeu şi am intrat într-o pasă descendentă şi nu am mai filmat nimic timp de vreo 4 ani. Că aşa e în meseria asta. Azi eşti pe val, mâine...
- Dar ce s-a întâmplat atunci, de fapt?
Cred că e o chestie din cap. Te duci la primul casting, şi eu obişnuit să le iau pe toate, nu l-am luat. M-a zdruncinat aşa puţin, mi-a vibrat sufleţelul. După care nu l-am luat pe al doilea, nu l-am luat pe al treilea. Apoi am intrat într-un fel de panică şi deja mergeam la casting încrâncenat. Nu mă mai concentram, eram dezastruos. Eram panicat, ca şi cum intri în ring speriat că o să te bată. O iei instant. Şi patru ani nu am mai filmat. Am ajuns cu nevastă-mea de ne-au dat în judecată asociaţia de proprietari că nu aveam bani. Între 2005 şi 2009, eram şi la Mureş, şi la Ploieşti. Dar nevastă-mea a fost cu mine şi când eram bogaţi, şi când eram săraci.
- Spui că în 2004 câştigai ca în 2021. Sunt tot atâţia bani pentru o zi de filmare ca acum 17 ani?
Gândeşte-te că acum, dacă atunci luam leafă pe şase luni, practic acum aceiaşi bani îi dă pe filmare. 1.200 de lei pe zi. Care însemnau ceva în 2004 şi înseamnă cu totul altceva în 2021. A crescut nivelul nostru de trai. Se câştiga mult mai mult în 2004 raportat la puterea noastră de cumpărare.
Cei mai mari actori alături de care a jucat
- Aminteai că ai jucat cu Wesley Snipes şi au mai fost şi alţi mari actori. Care sunt cele mai mari nume alături de care ai jucat?
Cel mai cunoscut actor cu care am filmat a fost Mark Nicholson. Eu când am coborât pe platou erau numai actori nominalizaţi la Oscar, numai superstaruri. Când am ajuns acolo pe platou erau acolo super staruri. Rachel Wood era femeia anului în 2017, Shia LaBeouf era un mega star, Mark Nicholson tocmai terminase nu mai ştiu, Hannibal cred. Oamenii erau mega profesionişti.
- Şi cum te-au tratat pe tine, actor român, venit dintr-o ţară pe care probabil că nu ar şti să o arate pe hartă?
Eu am avut noroc că pe mine m-a plăcut Shia LaBeouf foarte mult şi două zile de filmare am ajuns la cinci, adică s-au mai scris două scene de filmare pentru mine fiindcă el m-a plăcut şi a zis că vrea ca eu să apar mai mult.
- Anii au trecut, iar tu ai devenit un actor consacrat şi eşti în floarea vârstei. Privind la colegii tăi, pe cine ai remarca în primul rând din „noul val”?
Toţi. Auzi lumea vorbind chestii din astea: nu mai sunt actori ca pe vremuri. Dar nu e adevărat, de fapt sunt atât de mulţi actori buni! Eu lucrez cu oameni şi îi văd zilnic. Şi de la fiecare ai câte o chestie absolut nebună de învăţat. Ultima actriţă cu care am lucrat eu acum, Cosmina Stratan, am văzut la ea un fel de a se concentra de m-a fascinat. De la lejeritatea lui Andi Vasluianu până la... Poţi să îţi fac liste şi cred că nu îmi ajunge un caiet, fiecare cu calităţile lui, cu personalitatea lui şi fiecare cu unghiul ăla de carismă perfect. Fiecare pe felia lui.
- Ţi-ar plăcea să predai actorie sau poate să fii şi regizor la un moment dat?
Nu, nu aş fi aşa ceva. Mi se pare că îţi trebuie personalitate în zona aia pe care eu nu o am. Nevasta-mea, de exemplu, face pregătire pentru facultate. Eu nu am răbdarea necesară, nu am talentul de a preda. Deloc. Chiar mi-a zis odată nevasta-mea: „Rade-o de aici, să nu te mai văd, că îi sperii“. Ies, întotdeauna ies şi o las pe ea (râde). Nici nu am făcut cursul ăla de pedagogie pentru că nu cred că mi-am dorit vreodată ceva în afară de să fiu actor. De fapt, stai… Mi-am dorit să fiu marinar iniţial. Îmi place ideea de singurătate.
- Şi ai interpretat până acum un rol de marinar?
Nu, dar mi-ar plăcea. Ceva cu apă şi cu bărci. Îmi place foarte mult singurătatea. Şi motocicletele. Îmi place mult să merg cu motociclete şi să plec de nebun.
- Eşti mai complex ca om decât actor sau e tocmai invers?
Nu ştiu. Cred că actoria face parte din viaţa mea. Ca actor poţi să te retragi în mia de personaje. Poţi să îţi verşi acolo în personajele alea multe chestii, lucruri pe care probabil uneori nu le mărturisim.
- Şi putem spune că viaţa bate filmul?
Cred că viaţa este film. Adică pentru tine viaţa ta nu este un film, dar se întâmplă să vezi oameni pe stradă şi să te uiţi la ei că şi cum ar face parte dintr-un film. Adică vezi scene. Adică vezi că se ceartă doi oameni în tramvai şi zici că asta putea foarte bine să fie o scenă într-un film.
Mie mi se întâmplă să mă uit la oameni ca şi cum ar fi un film, ca şi cum ar juca nişte roluri. De aia mi se pare că viaţa în sine este film. Mi s-a întâmplat uneori să văd pe stradă nişte faze şi să mă gândesc: „Oau, dacă era unul cu o cameră aici!“ Dar de multe ori există o glumă între noi, actorii: „Dacă ziceam asta pe film, zicea lumea că e aranjată“. Dar uite că se întâmplă chiar în faţa ta. Şi este fascinant!
CURICULLUM VITAE
Bogdan Farcaş
Locul şi data naşterii: Botoşani, 13.01.1980
Studii: Absolvent al Facultăţii de Teatru din Iaşi
- a fost actor la teatrele din Târgu Mureş, Ploieşti, Târgovişte
Filme în care a jucat: 7 Seconds – regia Simon Wheeler, The Detonator – regia Po-Chih-Leong, Raptor Island 2: Raptor Planet – regia Gary Jones, PU 239 (The Half Life of Timofey Berezin) – regia Scott Z. Burns, Last night, Regina, Life on Top, Portretul luptătorului la tinereţe – regia Constantin Popescu, One In The Chamber, The Necessary Death Of Charlie Countryman, Chira Chiralina, 6 Bullets, The Timber, The Keeping Room, A Good Man, Aleksey Against the Dark, Domnişoara Christina, Miracol, Vlad, Expert legist, Te iert, Şi dacă, totuşi, Neidentificat, J'irai Mourir Dans Les Carpates, Manour House, The Cleansing Hour, Backdraft 2, The Hard Way, Cartels, Kyra Kyralina, La pomană, Walking with the Enemy
Vă mai recomandăm:
TIFF 2021 în cifre. Peste 100.000 de iubitori de film au sărbătorit întoarcerea în sălile de cinema
Se încarcă comentariile...
