Bradul de Cluj, pe cale de dispariţie - Revista presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Silvică Cluj va importa brazi de Crăciun din Ungaria, iar familiile care adoptă copii ar putea primi, lunar, o indemnizaţie de 800 de lei, titrează ziarele locale. Tot din presa clujeană de astăzi puteţi afla că pensionarii din cartierul Zorilor au un club al lor, unde se pot recrea, iar Răzvan Dumitrescu, noul preşedinte al clubului „U", vrea „ordine şi disciplină".

Bradul de Cluj, pe cale de dispariţie. Direcţia Silvică Cluj a ajuns în situaţia de a importa brazi de Crăciun dintr-o ţară de câmpie, din cauza exploatărilor iraţionale din ultimii ani din pădurile clujene. Brazii reprezintă, actualmente, doar 2% din totalul răşinoaselor din Cluj.  În vremuri de criză, conducerea Direcţiei Silvice a pregătit o ofertă specială clujenilor. “Vom importa 1.000 de brazi de Crăciun, din care 500 în ghivece, de la o pepinieră din Ungaria, la preţuri avantajoase. Un brad simplu va costa 40 de lei, iar unul în ghiveci, 60 de lei”, a declarat Dorin Ciucă, director tehnic la Direcţia Silvică Cluj (DSC). În total, regia va scoate la vânzare, cu ocazia Crăciunului, circa 10.000 de pomi, titrează Ziua de Cluj.

Indemnizaţie de 800 de lei pentru cei care adoptă copii. Familiile care adoptă copii ar putea primi, în fiecare lună, un ajutor financiar de la stat în valoare de 800 lei şi un concediu de acomodare de trei luni dacă va fi aprobat un proiect de lege aflat în dezbatere publică. Proiectul este propus de Oficiul Român pentru Adopţii şi urmareşte modificarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Adoptatorul poate alege între idemnizaţia de 800 lei plus concediul de acomodare i reducerea cu o pătrime a duratei de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, scrie citynews.ro.

Club al Pensionarilor, inaugurat în Zorilor. Vârstnicii care locuiesc în cartierul Zorilor au la dispoziţie începând de ieri un club al lor, unde se pot recrea zi de zi. Inaugurarea oficială a Clubului, situat pe strada Louis Pasteur nr. 77, a avut loc în prezenţa câtorva zeci de pensionari care s-au declarat foarte încântaţi de investiţia municipalităţii, se arată în Monitorul de Cluj.

Ordine şi disciplină. Asta îşi doreşte noul preşedinte al clubului, Răzvan Dumitrescu la „U”. Acesta a fost prezentat ieri în noua funcţie, chiar de către patronul echipei, Florian Walter. Şcolit în SUA, Dumitrescu a spus că pentru a fi îndeplinit obiectivul sportiv care este pe primul plan, trebuie o administraţie sănătoasă. „Vrem să modernizăm clubul Universitatea şi pentru a avea succes în scurt timp e nevoie a fi respectate trei reguli de bază. Avem nevoie de o administraţie sănătoasă, de disciplină şi de ordine” a declarat Răzvan Dumitrescu. Mai multe detalii în Foaia Transilvană.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite