Campusurile şi universităţile clujene, relocate în afara oraşului. Propunere inedită pentru decongestionarea oraşului sufocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Civic Local, Iosif Pop, a propun o soluţie inedită pentru rezolvarea problemelor traficului din Cluj-Napoca: scoaterea campusurilor şi a universităţilor în afara oraşului. „La 100 de studenţi merge un dascăl, nu vin 100 de studenţi pentru un dascăl în centru”, a spus el.

„Să iasă din centrul Clujului Universităţile, Primăria să le aloce o zonă de campus universitar, care să fie aproape de autostradă, care să fie accesibilă şi cu maşina. Pentru că atunci soluţia poate fi degajată. În subsoluri să fie locuri de parcare sau campusul să fie suficient de generos încât să-i înghită pe toţi acolo cu maşinile.

Decât să se aglomereze Haşdeul acolo, unii peste alţii, eu aş spune – mergeţi sus pe Feleac că tot e aer curat şi vă aerisiţi mintea pentru pregătirea bună. Campus înseamnă nu numai cămin, înseamnă universitatea, să aibă acolo şi catedrele, merg dascălii. La 100 de studenţi merge un dascăl, nu vin 100 de studenţi pentru un dascăl în centru”, a spus Iosif Pop, om de afaceri şi preşedintele Consiliului Civic Local, ONG-ul care monitorizează activitatea municiptalităţii, pentru emisiunea online Servus, Cluj! de pe Citynews.ro.

Omul de afaceri mai susţine că soluţiile referitoare la străzi cu sens unic şi benzi speciale dedicate mijloacelor de transport în comun nu sunt eficiente. Efectul va fi blocajul total al oraşului. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite