Canalul Morii pute din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai puţin de trei luni de la „evenimentul istoric" - cum l-au catalogat reprezentanţii municipalităţii - al reamenajării Canalului Morii pe tronsonul central, apa este verde iar mirosul urât de care se plângeau locuitorii din zonă îşi face din nou simţită prezenţa.

În lipsa lucrărilor de salubrizare, tronsonul din zona centrală, de pe strada Andrei Şaguna, este împânzit de gunoaie. Din peisaj nu lipsesc deşeurile menajere şi o perdea de mătasea broaştei. PET-uri, ambalaje alimentare şi chiar oale stau aruncate în apă.



De vină pentru această situaţie, spun reprezentanţii municipalităţii, ar fi blocarea canalului în zona Pieţei Mihai Viteazu.

image

„În Piaţa Mihai Viteazu este o mare de gunoaie din cauza unor chioşcuri. Canalul este acoperit, motiv pentru care nici apa şi nici mâlul nu au un flux aşa cum ar trebui. Din nefericire, nu am putut continua lucrările de decolmatare a canalului din cauza acelor tarabe. Decopertarea cursului de apă ar însemna demolarea micilor magazine. O acţiune în instanţă împiedică începerea lucrărilor. Până în septembrie, când va exista o decizie, orice acţiune în acest sens este blocată", a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.

Urmează reabilitarea altor tronsoane

După  ce vor fi reluate lucrările de reamenajare, edilul-şef al oraşului speră să dispară problema acumulării gunoaielor în zona centrală a canalului. „Aşteptăm să decolmatăm şi reamenajăm şi zona de la Piaţa Mihai Viteazu înspre Paris. Când vom reuşi, altfel va arăta zona", a explicat primarul Apostu. Potrivit acestuia, primăria are în plan şi noi lucrări de curăţare a Canalului Morii în perioada imediat următoare.

Odată intrată în circuitul pietonal al oraşului, zona ar fi trebuit să beneficieze şi de terase.

După inaugurarea din luna mai, Sorin Apostu a anunţat intenţia primăriei de a scoate la licitaţie spre închiriere nouă amplasamente între 15 şi 73 de metri pătraţi din noua zonă pietonală de pe traseul Canalului Morii. În ciuda „transformării" pe care a suferit-o zona, nimeni nu s-a înghesuit să participe la licitaţie. Vremea rea, spune primarul municipiului, este responsabilă de lipsa de interes pentru construirea de terase în zonă.

Ultima deschidere de oferte  a fost în 25 iulie. „Licitaţia va fi reluată, însă nu ştim când", au explicat reprezentanţii biroului mass-media al primăriei.

Investiţie de peste 1, 6 milioane de lei

Reabilitarea canalului, finalizată în luna mai a acestui an,  a costat peste 1,6 milioane de lei. Lucrările au fost demarate anul trecut, în luna aprilie, de Primăria Cluj-Napoca şi au fost realizate de societatea Concefa, din Sibiu. Transformarea străzii Andrei Şaguna în zonă pietonală a presupus lucrări de amenajare a Canalului Morii, dar şi a părţii carosabile.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite