Carte de excepţie scrisă de un psihiatru clujean: „Geniul. De la neuroplasticitate la realitate”

Medicul psihiatru Mircea Alexandru Birţ. FOTO: Arhivă personală

Cartea scrisă de medicul psihiatru clujean Mircea Alexandru Birţ - „Geniul. De la neuroplasticitate la realitate” - reprezintă o „realizare unică în literatura medicală din România”, arată poetul şi romancierul Mircea Vaida-Voevod citându-l pe academicianul Gheorghe Benga.

Cunoscutul medic psihiatru şi profesor din Cluj-Napoca, Mircea Birţ a publicat o carte de excepţie dedicată geniului. „Cartea masivă a lui Mircea Alexandru Birţ, prin tematică şi abordare, cum observă academicianul Gheorghe Benga, reprezintă o „realizare unică în literatura medicală din România”. Nu e tocmai la îndemână, a vorbi despre Genii! Câte Genii au oglindit Sena şi Tamisa!? Câte Genii ne privesc dintre Nistru şi Tisa!?”, scrie Mircea Vaida Voevod, poet, romancier, publicist şi dramaturg, nepotul omului de stat Alexandru Vaida-Voevod.  

Redăm mai jos gândurile publicistului Mircea Vaida-Voievod despre cartea medicului Mircea Alexandru Birţ: 

„Ispita de a scrie despre Genii se insinuiază, fără îndoială, ca o ademenire de elită, în conştiinţa şi în subconştientul oricărui psihiatru de vocaţie. E o trăire care seamănă cu piscurile munţilor, priviţi de departe. Cunoscându-l pe Mircea Alexandru Birţ de-o viaţă, intuiam de mult că această călătorie de excepţie, n-o să-l ocolească.

Este tocmai ceea ce îl apropie de magie şi magicieni. În Mircea Birţ eu îl recunosc pe omul de ştiinţă pasionat, înrudit cu carbonarul Ferante Palla, „homo libero”, al lui Stendhal. Despre masivul volum Geniul. De la neuroplasticitate la realitate (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019), pot vorbi dintr-un turn de veghe, care ţine mai ales de taina Cuvântului.

Nu fără temei îl evoc pe omul politic al pleiadei Marii Uniri, Alexandru Vaida Voevod, de profesie medic. El judeca istoria şi oamenii, dintr-o dublă ipostază. În Memoriile sale, sub titlul Personalităţi accentuate, se apleacă asupra unor personaje de marcă, precum – Nicolae Bălcescu, Aurel C. Popovici şi Nicolae Iorga.

Analiza nuanţele eului acestora, stăruind asupra împrejurărilor când Geniul dispune de o enormă memorie, de ştiinţă, ambiţie, vanitate, elogiind mai ales marea „înţelepciune” a lui Avram Iancu, atunci când încerca să „calmeze”, să „înfrâneze” accentele de teribilă inerţie pasională ale judecăţilor de valoare, exprimate de Bălcescu, privind Revoluţia din Transilvania. În acest context sunt tentat să insist asupra capitolului Memoria, din tratatul semnat de Mircea Alexandru Birţ. Mă refer la aşa-zisa „memorie de lucru”, de care, iată, dispun Geniile din domeniul ştiinţei şi literaturii. Fireşte, cercetătorul insistă asupra domeniului preponderent medical. El ţinteşte spre vechea Heladă, unde memoria îi avea fraţi, pe Cronos şi pe Okeanos. Purta numele de Mnemosyna, fiind măicuţa Muzelor. De aceea, în Teogonia, Hesiod crede că aezii îşi încep rememorarea de la origini – ex arkhes. Pitagora, vorbind despre un om peste măsură de învăţat aprecia că acela ştia cu precizie tot ce se întâmplase cu zece, douăzeci de vieţi, înaintea naşterii sale, deoarece Memoria nu înseamnă neapărat numai reîntoarcerea în Timp, ci, aşa cum se exprimase Hesiod, ea cunoaşte – „tot ce a fost, tot ce este, tot ce va fi”. Nu întâmplător autorul afirmă: „Şi Geniile sunt oameni”, citând dictonul lui Seneca „Homo homine res sacra”. 

Aşadar, apele râului Lethe trec departe, foarte departe, de tâmpla Geniului. S-a întâmplat ca, în urmă cu mulţi ani, să asist la o conferinţă despre Hegel, a filosofului D.D. Roşca, un discurs abrupt, neaşteptat, debutând astfel: „Domnilor, Hegel a fost un Geniu!”. Pipa lui din lemn de cireş emana demoni, Cuvintele lui străbăteau aerul, ca săgeţile, inspirate de traducerea în română a operei hegeliene. Sub aceeaşi zodie se insinuiază umbra lui Lucian Blaga, presărând cu bumbi de pâine pieţele Clujului, de unde se ridică-n tării mii de porumbi din tâmpla lui! Sub portalul transilvan al Şcolii Ardelene şi al tradiţiei şcolii medicale clujene, într-un tom substanţial, psihologul abil, strecurat cu leacul vindecării în subconştientul pacienţilor reali şi virtuali, se bucură când descoperă arar – „măreţia şi omenescul geniului”. El ne vorbeşte despre „fiinţe de excepţie numite genii”, existente în „nenumărate variabile (...) şi aspecte psihopatologice”, autorul fiind capabil a descifra forme şi semnificaţii ale „imagisticii cerebrale”.

Medicul psihiatru priveşte creierul uman ca pe un izvor al creaţiei, disecând cu admiraţie nedisimulată forţa de a inventa, de a imagina, ceea ce el numeşte „facultatea de a conchide”, asociată emisferei stângi (...) independentă de sistemul verbal”. Despre ceea ce poate fi un „homo credens”, căutătorul de aşa-zise miracole conchide că într-aceasta constă taina şi puterea de „a da sens” realităţii. Iată-ne pe pragul miracolului înţeles în genere ca o acţiune „directă a divinităţii”, care intervine în lume ca sprijin sau ca un imperativ al pedepsei, văzut ca „garant al echilibrului general, al societăţii”.

Textul investigator se citeşte ca un roman, fertil în divagaţii şi sugestii cu evadări spre alte tărâmuri, în atingere cu universul genialităţii, cum ar fi şi sindromul Asperger sau în manifestările autiste: „Varietatea acestui tip cuprinde toate nivelurile de abilitate, de la geniul foarte original la excentricul bizar, care trăieşte într-o lume a lui”. Memoria acestora„ poate fi uluitoare, formidabilă, de calculator ”ceea ce a fost numit – „inteligenţă autistă” şi „ a emis ipoteza îndrăzneaţă că autiştii au jucat un rol neapreciat în evoluţia culturii”.

Lectura paginilor acestui op bogat în nuanţe, conţine fapte, acţiuni, persoane – reflectate în suprafeţe multiple – cioburi de oglindă ale sufletului şi inteligenţei umane.

Cartea masivă a lui Mircea Alexandru Birţ, prin tematică şi abordare, cum observă academicianul Gheorghe Benga, reprezintă o „realizare unică în literatura medicală din România”. Nu e tocmai la îndemână, a vorbi despre Genii! Câte Genii au oglindit Sena şi Tamisa!? Câte Genii ne privesc dintre Nistru şi Tisa!?

Lectura cărţii profesorului Mircea Alexandru Birţ e o incursiune vastă, sub faldurile imaginarului care inspiră şi deopotrivă o cercetare riguroasă, diagnostic şi elogiu al „Trestiei Gânditoare””.