Cât de eficientă este pedeapsa pentru corectarea comportamentului. Mesajul „vreau să cooperezi” poate fi perceput drept „vreau să te rănesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sancţionarea este una dintre cele mai folosite modalită de control al comportamentului. FOTO: pexels.com
Sancţionarea este una dintre cele mai folosite modalită de control al comportamentului. FOTO: pexels.com

Pedeapsa ar putea să nu fie un mijloc eficient de a-i face pe membrii societăţii să coopereze pentru binele comun, arată concluziile unui experiment social realizat la Universitatea Hokkaido din Japonia.

Un experiment social realizat pentru a studia comportamentul uman a arătat că pedeapsa este un mijloc ineficient de promovare a cooperării între jucători, se arată într-un studiu citat de Science Daily. Societăţile umane îşi menţin stabilitatea prin formarea de parteneriate de cooperare. Dar cooperarea vine adesea cu un preţ. De exemplu, o persoană care stă de pază pentru a avertiza alţi membri ai grupului cu privire la un pericol iminent consumă din timpul său preţios pentru a face asta. Nu este clar de ce selecţia naturală favorizează cooperativitatea între indivizii care sunt în mod inerent egoişti.

Experiment cu 225 de studenţi

În studiile teoretice, pedeapsa este adesea văzută ca un mijloc de a forţa oamenii să devină mai cooperanţi. Pentru a examina o astfel de teorie, o echipă de cercetători internaţionali condusă de Marko Jusup de la Universitatea Hokkaido din Japonia şi Zhen Wang de la Universitatea Politehnică Northwestern din China au efectuat un experiment care a investigat dacă pedeapsă contribuie la îmbunătăţirea nivelului general de cooperare într-o reţea neschimbată de persoane.

Au folosit o versiune a jocului „dilema prizonierului”. 225 de studenţi din China au fost organizaţi în trei grupuri şi au jucat câte 50 de runde fiecare.

„Dilema prizonierului”

Dilema prizonierului este un exemplu standard al unui joc folosit în teoria jocurilor, care arată de ce două persoane complet raţionale ar putea să nu coopereze, chiar dacă se pare că este în interesul lor să facă acest lucru. Astfel, se consideră că doi membri ai unei bande criminale sunt arestaţi şi închişi. Fiecare deţinut este izolat, fără a comunica cu celălalt. Procurorii nu dispun de dovezi suficiente pentru a condamna perechea pentru acuzaţia principală. Ei speră să fie condamnaţi la un an de închisoare pentru o faptă mai puţin gravă. În acelaşi timp, procurorii oferă fiecărui prizonier posibilitatea fie: să-l trădeze pe celălalt, mărturisind că celălalt a comis infracţiunea, sau să coopereze cu celălalt şi să păstreze tăcerea. 

Oferta este:

Dacă A şi B îl trădează fiecare pe celălalt, fiecare dintre ei va executa 2 ani în închisoare.

Dacă A îl trădează pe B, dar B rămâne tăcut, A va fi eliberat şi B va executa 3 ani de închisoare (şi invers).

Dacă ambii A şi B rămân tăcuţi, ambii vor executa doar 1 an de închisoare (pentru fapta cu pedeapsă mai mică).

Se presupune că prizonierii nu vor avea ocazia să-i recompenseze sau să-i pedepsească pe parteneri decât sub forma pedepsei cu închisoarea pe care o primesc şi că decizia lor nu le va afecta reputaţia în viitor. Deoarece trădarea partenerului oferă o recompensă mai mare decât cooperarea cu acesta, toţi prizonierii pur şi simplu raţionali îi vor trăda pe ceilalţi şi astfel singurul rezultat posibil pentru doi prizonieri pur raţionali este acela de a se trăda unul pe celălalt. 

Cooperare sau competiţie

În grupul 1, fiecare voluntar a jucat cu doi adversari care erau schimbaţi după fiecare rundă. Studenţii au putut alege între „cooperare” sau „competiţie”, iar punctele au fost date pe baza alegerilor combinate făcute. Dacă un voluntar şi cei doi adversari au ales „competiţie”, acesta obţinea zero puncte. Dacă toţi au ales să „colaboreze”, studentul a câştigat patru puncte. Dacă numai un student a ales să intre în competiţie în timp ce ceilalţi doi au ales să coopereze, câştigul pentru acesta a fost de opt puncte.

Cel de-al doilea grup a fost similar celui dintâi, cu excepţia faptului că voluntarii care au jucat jocul între ei au rămas aceiaşi pe durata celor 50 de runde, permiţându-le să-şi înveţe reciproc caracteristicile.

În al treilea grup, jucătorii au rămas aceiaşi. Cu toate acestea, a fost introdusă o nouă opţiune - „pedeapsa”. Alegerea acestei opţiuni ducea la o mică reducere a punctelor pentru cel care o alegea şi la o reducere mai mare a punctelor pentru cei pedepsiţi. La sfârşitul jocului, s-au numărat puncte generale, iar studenţilor li sa acordat o sumă de bani în funcţie de numărul de puncte câştigate.

Concluzii

Aşteptările erau ca, pe măsură ce indivizii joacă mai mult cu aceiaşi adversari în mai multe runde, ei văd avantajul de a coopera pentru a obţine mai multe puncte. Introducerea pedepsei ca opţiune a avut ca scop ca voluntarii să facă următorul raţionament: dacă nu cooperezi cu mine, te voi pedepsi. În teorie, este de aşteptat ca aplicarea acestei opţiuni să ducă la o mai mare cooperare.

Cercetătorii au descoperit că jucătorii din grupurile în continuă schimbare au cooperat cu mult mai puţin (4%) decât cei din grupurile statice (38%), unde au fost capabili să stabilească care jucători au fost dispuşi să coopereze şi astfel să obţină o contribuţie financiară medie mai mare pentru toţi cei implicaţi.

În mod surprinzător, însă, adăugarea pedepsei ca opţiune nu a îmbunătăţit nivelul de cooperare (37%). Recompensele financiare obţinute de cei din acest grup de încercare au fost, de asemenea, în medie, semnificativ mai mici decât cele obţinute de jucătorii din grupul static. 

Cum este percepută pedeapsa 

În timp ce mesajul implicit pe care-l transmiteau când pedepseau pe cineva era: „Vreau să cooperezi cu mine”, mesajul perceput era „Vreau să te rănesc”, scriu cercetătorii în studiul publicat în jurnalul „Proceedings of the National Academy of Sciences”.

Pedeapsa pare să aibă un efect global demoralizator, deoarece persoanele care sunt pedepsite de mai multe ori pot vedea o bună parte din câştigul lor total să dispară într-o perioadă scurtă de timp, explică cercetătorii. Acest lucru ar putea să-i facă pe jucători să-şi piardă interesul în joc şi să joace în continuare cu o strategie mai puţin raţională.

Existenţa opţiunii de a pedepsi pare să reducă stimulentele de a alege cooperarea în raport cu concurenţa.

De ce, atunci, este o pedeapsa atât de răspândită în societăţile umane? „S-ar putea ca creierul uman să funcţioneze astfel încât pedepsirea concurenţilor ar putea provoca plăcere”, spune Jusup. „Cu toate acestea, este mult mai probabil ca, în viaţa reală, partea dominanta să aibă capacitatea de a pedepsi fara a provoca represalii”, adauga Wang.

Citeşte şi

Studiul făcut în 23 de ani, cu 2 milioane de participanţi: obezitatea în adolescenţă creşte riscul unui anumit tip de cancer

   

Cercetătorii au descoperit cum poate faţa noastră să dezvăluie dacă suntem bogaţi sau săraci 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite