Cât plastic respirăm? Ce au găsit cercetătorii în zăpada din Alpi şi din Arctica

Cercetătorii au găsit plastic în zăpada din Arctica. FOTO: AFP

Cercetătorii s-au concentrat, în ultimii ani, pe modul în care animalele sau fiinţele umane absorb particule de plastic din ceea ce mănâncă. O echipă de experţi de la Institutul Alfred Wegener (AWI) a descoperit că particule de microplastic pot fi transportate pe distanţe extraordinar de mari în atmosferă şi mai târziu sunt „spălate“ de precipitaţii, în special de zăpadă.

În ultimii ani, particule de microplastic au fost detectate în mod repetat în apa de mare, apa potabilă şi chiar şi în animale. Dar aceste particule foarte mici sunt transportate şi în atmosferă şi sunt spălate ulterior din aer, în special atunci când ninge- şi ajung chiar în regiuni îndepărtate precum Arctica şi Alpi. Acest lucru a fost demonstrat într-un studiu realizat de experţi de la Institutul Alfred Wegener şi publicat recent în revista Science Advances, relatează Science Daily.

Faptul că oceanele noastre sunt pline de resturi de plastic a devenit acum un lucru obişnuit: an de an, câteva milioane de tone de resturi de plastic îşi găsesc drum în râuri, în apele de coastă şi chiar în apele adânci ale Arcticii. Datorită mişcării valurilor şi radiaţiilor UV de la soare, resturile de plastic se descompun treptat în fragmente mai mici şi mai mici - denumite microplastic. Acest microplastic poate fi găsit în sedimentele marine, în apa de mare şi în organismele marine care îl ingerează. Cercetătorii au putut confirma prezenţa particulelor de plastic în Pirinei şi în apropierea marilor centre urbane din Franţa şi China.

Microplasticul din zăpadă

O echipă de experţi de la Institutul Alfred Wegener (AWI) a descoperit acum că particulele microplastice pot fi transportate pe distanţe extraordinar de mari de atmosferă şi mai târziu sunt „spălate” de precipitaţii, în special de zăpadă. După cum raportează echipa condusă de Dr. Melanie Bergmann şi Dr. Gunnar Gerdts în revista Science Advances, analizele pe care le-au efectuat pe probe de zăpadă din Helgoland, Bavaria, Bremen, Alpii Elveţieni şi Arctica confirmă că zăpada de aici conţine concentraţii mari de microplastic - chiar şi în zone îndepărtate de civilizaţie din Arctica, pe insula Svalbard, şi în zăpadă pe calotele de gheaţă care plutesc în derivă. „Se pare că majoritatea microplasticului din zăpadă provine din aer”, spune Melanie Bergmann. Ipoteza ei este susţinută de cercetările anterioare efectuate pe boabele de polen, în care experţii au confirmat că polenul din zonele cu latitudini medii este transportat cu aerul în zona arctică. Aceste boabe au aproximativ aceeaşi dimensiune ca particulele microplastice; în mod similar, praful din Sahara se poate deplasa distanţe de 3.500 km sau mai mult, ajungând în Atlanticul de nord-est.

Cea mai mare concentraţie - Bavaria

Cercetătorii AWI au găsit cea mai mare concentraţie în probe colectate lângă un drum rural din Bavaria - 154.000 de particule pe litru. Chiar şi zăpada din Arctica conţinea până la 14.400 de particule pe litru. Tipurile de plastic găsite au variat foarte mult între siturile de eşantionare: în Arctica, cercetătorii au găsit, în principal, cauciuc nitrilic, acrilate şi vopsea, care sunt utilizate într-o serie de aplicaţii. Având în vedere rezistenţa sa la diferite tipuri de combustibil şi o gamă largă de temperaturi, cauciucul nitrilic este adesea utilizat în garnituri şi furtunuri. Vopselurile care conţin plastic sunt utilizate în mai multe zone diferite, de exemplu pentru acoperirea suprafeţelor clădirilor, navelor, maşinilor şi platformelor petroliere în larg. În apropierea drumului rural din Bavaria, eşantioanele conţineau în special diverse tipuri de cauciuc, care este utilizat în nenumărate aplicaţii, cum ar fi anvelopele auto.

Concentraţii mai mari comparativ cu alte studii

Un aspect intrigant al studiului AWI: concentraţiile microplastice găsite sunt considerabil mai mari decât cele din

studiile efectuate de alţi cercetători, de ex. pe depozitele de praf. Potrivit lui Gunnar Gerdts, acest lucru s-ar putea datora unuia dintre două motive: "În primul rând, zăpada este extrem de eficientă când vine vorba de spălarea microplasticului din atmosferă. În al doilea rând, s-ar putea datora spectroscopiei infraroşii pe care am folosit-o, ceea ce a permis detectarea chiar şi a celor mai mici particule - până la o dimensiune de numai 11 micrometri.” Gerdts şi colegii săi topesc zăpada şi toarnă apa printr-un filtru; reziduul prins în filtru este apoi examinat cu un microscop cu infraroşu. În funcţie de tipul de plastic, diferite lungimi de undă ale luminii infraroşii sunt absorbite şi reflectate; în acest fel, o amprentă optică poate fi utilizată pentru a determina ce tip de plastic au găsit.

Cât plastic inhalăm?

Având în vedere realităţile meteorologice, experţii AWI sunt convinşi că o parte majoră a microplasticului din Europa, ba chiar mai mult cel din zona arctică, provine din atmosferă şi din zăpadă. Potrivit lui Melanie Bergmann: „Această rută suplimentară de transport ar putea explica şi cantităţile mari de microplastic pe care le-am găsit în gheaţa mării arctice şi în adâncimea mării în studiile anterioare”.

În sfârşit, există o altă întrebare cheie care le motivează munca. „Până în prezent, practic nu există studii care să investigheze măsura în care fiinţele umane sunt supuse contaminării cu  microplastice”. În plus, majoritatea cercetărilor s-au concentrat pe modul în care animalele sau fiinţele umane absorb microplastic din ceea ce mănâncă. După cum explică Bergmann: „Dar, odată ce am stabilit că cantităţile mari de microplastic pot fi transportate şi prin aer, se ridică în mod firesc întrebarea: cât de mult plastic inhalăm. Descoperirile mai vechi din cercetările medicale oferă puncte promiţătoare de plecare pentru muncă în această direcţie ".