Cât de pregătit este gazonul de pe Cluj Arena cu 4 zile înainte de meciul decisiv România-Danemarca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul dintre România şi Danemarca din faza grupelor pentru calificarea la Campionatul Mondial va avea loc duminică, de la 21.45, pe Cluj Arena. Oficialii Consiliului Judeţean Cluj susţin că gazonul este irigat zilnic, fertilizat, iar noaptea este acoperit pentru a-l izola termic.

„Cu doar patru zile rămase până la disputarea meciului reprezentativelor de fotbal ale României şi Danemarcei, Consiliul Judeţean Cluj menţine ritmul intens al operaţiunilor efectuate pe Cluj Arena în vederea asigurării unui gazon de cea mai bună calitate”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Cluj. În acest scop, în perioada care a mai rămas până la meci „se efectuează irigarea zilnică a gazonului, tunderea şi trasarea terenului, precum şi administrarea unui fertilizant care să contribuie la îndesirea şi dublarea volumului ierbii. Anterior, pentru a se ajunge la acest rezultat mult dorit, respectiv un teren de fotbal în condiţii optime, au fost deja derulate o serie de operaţiuni care au constat, în principal, în fertilizarea terenului, vertidrenare, periere, cilindrare longitudinală şi transversală, aerare prin tăiere şi perforare, precum şi administrarea unor tratamente de prevenţie şi combatere.”

Totodată, nisiparea, supraînsămânţarea, înlocuirea terenului din faţa ambelor porţi şi acoperirea gazonului, în fiecare noapte, cu o folie care a avut rolul de a-l izola termic şi de a-l proteja, au fost alte operaţiuni desfăşurate pe Cluj Arena astfel încât terenul de joc să corespundă pe deplin exigenţelor reprezentanţilor UEFA şi FRF, se arată în comunicat. 

„Sunt extrem de mulţumit de faptul că măsurile dispuse în tot acest timp pentru a asigura o suprafaţă de joc de cea mai bună calitate au dat roade, astfel încât la ora disputării partidei stadionul emblemă al Clujului să fie mai mult decât pregătit pentru marea confruntare fotbalistică” a declarat domnul Alin Tişe, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite