Cea mai mare universitate din ţară pregăteşte măsuri speciale. Vaccinarea, obligatorie pentru studenţii din cămine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel David, rectorul UBB Cluj. FOTO Arhivă personală
Daniel David, rectorul UBB Cluj. FOTO Arhivă personală

Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, a anunţat că este posibil ca vaccinarea anti-Covid să devină obligatorie pentru studenţii din cămine. Decizia finală va fi însă luată de Senatul universităţii.

Cea mai mare universitatea din România este gata să ia noi măsuri pentru ca studenţii să se poată întoarce la cursuri din toamnă. Rectorul Daniel David spune că cel mai probabil se va merge pe un sistem hibrid, în care studenţii vor merge la unele cursuri, iar la altele se va continua sistemul online. 

„Decizia finală va fi luată în Senat universităţii, în luna iulie. Pe partea de cursuri am putea merge pe sistem hibrid, online şi fizic, fiecare facultate are independenţă în decizie. La cămine, dacă pandemia va continua, discutăm serios de vaccinare. Să pornim cu ideea pozitivă. Noi vrem să gândim că pornim cu 7.200 de locuri în cămine. Vrem să mergem cu regimul clasic şi vom vedea ce trebuie să adaptăm. Pentru cursuri nu pot să cer impunerea de vaccin”, a spus David.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite