Cel mai scump proiect imobiliar din România, ca un film SF: shopping cu drone şi transport cu telegondola VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Livrările la domiciliu în interiorul noului cartier vor fi facute cu ajutorul dronelor.FOTO Facebook / Transilvania Smart City
Livrările la domiciliu în interiorul noului cartier vor fi facute cu ajutorul dronelor.FOTO Facebook / Transilvania Smart City

Cel mai mare proiect imobiliar din România va fi realizat la Cluj şi va include 10.000 de apartamente, clădiri de birou, un mall uriaş, şcoli, parcuri şi săli de conferinţe. Costurile vor depăşi 700 de milioane de euro.

Compania SDC Imobiliare, alături de mai multe fonduri de investiţii din străinătate, a dat undă verde pentru Transilvania Smart City, cel mai mare şi cel mai scump proiect imobiliar din România.

Lucrările ar urma să dureze cinci ani, iar primul pas ar urma să fie făcut săptămâna viitoare. Atunci, Consiliul Local Cluj va aproba PUZ-ul de urbanizare pentru strada Moş Ion Roată, locul în care va fi construit proiectul, notează Ziua de Cluj.

Proiectul este evaluat la peste 700 de milioane de euro şi include 10.000 de apartamente, un mall, şcoli, supermarketuri, un hotel şi un aparthotel, spaţii de birouri, parcuri şi săli de conferinţă.

Prima etapă, a cărei construcţie va începe încă de luna viitoare, va ocupa trei hectare şi va include 800 de apartamente, un aparthotel, creşă, magazine, cafenea, restaurante, sală de sport, o bancă, un supermarket Lidl şi un parc. 

Conform estimărilor, lucrările la obiectivele din prima etapă ar urma să dureze între 18 şi 24 de luni. Tot în această perioadă ar urma să fie ridicat un mall de dimensiuni impresionante, pe o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi.

Dincolo de dimensiunile impresionante şi de investiţile imense, dezvoltatorii proiectului au preluat o serie de idei parcă direct din filmele SF. Astfel, livrările la domiciliu în interiorul cartierului vor fi facute cu ajutorul dronelor, iar de aici se va putea ajunge la Aeroportul Internaţional Cluj cu o telegondolă, parte şi ea din proiect. 

Cel puţin asta spune Ştefan Berciu, proprietarul SDC Imobiliare, care a declarat, conform Profit.ro, că banii necesari construcţiei provin atât din surse proprii, cât şi de la mai multe fonduri de investiţii străine.

Noul cartier va avea heliport, staţii pentru încărcat maşini electrice, concierge şi staţie pentru drone, cu care vor fi livrate pachete la domiciliu.  În plus, proiectul mai prevede şi amenajarea a două lacuri, un amfiteatru în aer liber, spa şi piscină interioară şi exterioară. Nu în ultimul rând, cartierul va avea propriul sistem de pază, monitorizare şi supraveghere. 

Vă mai recomandăm şi:

Câţi oameni s-au infectat cu coronavirus după spectacolele pilot de la Cluj şi Bucureşti. Concluzia experţilor

Românul care a dat lovitura în Europa cu o licoare fermecată. „Când am ajuns acolo nu ştiam niciun cuvânt în limba lor”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite