CEO Terapia: „BNR a vorbit de inflaţie de peste 5%. Aşadar, creşterea economică estimată de UE pentru „tigrul român” de peste 7% vine din inflaţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Damian Dragos, CEO Terapia. FOTO: Arhiva personală
Damian Dragos, CEO Terapia. FOTO: Arhiva personală

Directorul general al companiei Terapia, Dragoş Damian susţine că scumpirile de produse de larg consum precum pâine s-au scumpit cu mai mult decât estimează Institutul Naţional de Statistică, acesta fiind şi motivul pentru care BNR a susţinut că inflaţia a atins 5%.

Redăm mai jos postarea lui Dragoş Damian: 

„Pâinea cu seminţe s-a scumpit de la 4 lei la 6,5 lei (62,5%), minipateurile din lanţul din supermarket-uri de la 2,5 lei la 3,5 lei (40%) suta de grame. Şi mai jos un tabel cu scumpiri din lumea reală, nu din cea imaginară a guvernanţilor noştri.

Nu stiu preţul la franzelă, dar am dat un google şi creşterile de preturi în % sunt similare cu cele din titlu. Când cumpăr pâine sunt atent să fie fabricată de un producător din Cluj, deşi dacă vine din străinătate, refrigerată şi apoi coaptă, n-am făcut nimic.

Desigur, opinia şi tabelul de mai sus (datele sunt interne) nu sunt despre pâine, subiectul senzaţional care bântuie opinia publică de câteva zile. Este vorba aici despre inflaţie plimbătoare, posibil galopantă, în mare măsură nejustificată şi despre cifrele din lumea reală, mult diferite faţă de cele date de institutele subordonate puterii.

Pe lângă reluarea consumului după încetarea lockdown-ului, toate creşterile de preţuri care vor urma sunt rezultatul:
 

- creşterii preţurilor la utilităţi - nu ştim exact de ce pentru că apa, cărbune, gaz şi petrol avem în ţară, dar sunt convins că vreun analist o să ne explice cum e cu acciza, certificatul, tariful reglementat, cogenerarea, etc. (acestea sunt scoase din calculul din tabel);

- inflaţiei din ţările exportatoare - când eşti captiv importurilor pentru că nu mai produci mai nimic în ţară imporţi şi inflaţia din ţara de origine a produsului;

- războaielor tarifare dintre China şi restul lumii – materiile prime fabricate în mare lor majoritate acolo s-au scumpit din cauza creşterii cererii şi a tarifelor, transportul către UE s-a scumpit etc.

Şi uite aşa, utilităţi, materii prime, şi mărfuri banale se scumpesc şi vor atrage după sine o scumpire a produselor finite cu valoare adăugată. Iar analiştii şi institutele subordinate puterii vă mint prin “puterea statisticii”, creşterile de preţuri pentru un operator industrial iulie 2021 vs iulie 2020 sunt cele din tabelul de mai sus, nu cele din datele oficiale. De aceea s-a şi sesizat BNR şi a vorbit de inflaţie de peste 5%. Aşadar, creşterea economică estimată de UE pentru “tigrul român” de peste 7% vine din inflaţie de aproape 7%.

Dar guvernanţii şi influencerii lor – coaliţii, forumuri, camere de comerţ, analişti care când sunt în guvern când la firme de consultanţă, etc. – au să vă explice că nu există motive de îngrijorare.

Ca şi comentariu de subsol, în tabel apar şi date privind scumpirile la materiile prime şi materialele din industria farmaceutică şi la costurile transportului din China către UE. Dacă în restul cazurilor creşterile de preturi vor fi suportate în cele din urma de consumator, în cazul medicamentelor preţurile sunt controlate şi îngheţate (stimaţi politicieni, nu mai miniţiti pensionarii că s-au scumpit medicamentele….), astfel încât o să vedem cum au să se descurce siturile din ţară care fabrică medicamente care costa 5-10 lei.”

Vă mai recomandăm 
 

Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: „Cei care aveţi 40-50-60 de ani, nu o să apucaţi pensia, o să muriţi înainte!”

CEO-ul Terapia: „Am să mor înainte să şofez Cluj – Bucureşti pe autostradă” 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite