Cine sunt scriitorii invitaţi de onoare ai Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. Manifestarea va fi deschisă prin obişnuitul marş al lecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste mai puţin de o lună începe a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania care va aduce la Cluj autori precum: Sandrone Dazieri, Alice Notley şi Maria Berényi. Manifestarea va debuta marţi, 3 octombrie, cu deja obişnuitul marş al lecturii unde participanţii sunt aşteptaţi să vină cu câte o carte, iar pe drum se vor face popasuri pentru a citi.

„Toţi Cititorii (cu majusculă) sunt aşteptaţi, începând cu ora 13.00, la statuia corifeilor Şcolii Ardelene din faţa Universităţii Babeş-Bolyai (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1). Semn de recunoaştere, o carte la purtător! În drum spre Piaţa Unirii – unde, la ora 14.00, are loc Deschiderea oficială a FICT –, câteva popasuri de lectură. Cei care doresc vor citi cu glas tare un fragment din cartea purtată. Scriitorii participanţi sunt invitaţi să dea startul la lectură“, astfel sună invitaţia din acest an a organizatorilor Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT).

Manifestarea se va desfăşura la Cluj între 3 şi 8 octombrie, în Piaţa Unirii, şi este organizată de Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria Cluj-Napoca.

Invitaţi de onoare la FICT 2017 (fragmente din prezentările postate pe pagina de Facebook a FICT)

Sandrone Dazieri. Pentru cei ce îndrăgesc poveştile poliţiste, întâlnirea cu acest autor este una de neratat. Din primii ani de şcoală e atras de  literatură poliţistă, horror, fantasy , SF, benzi desenate şi romane grafice. Scriitorul italian Sandrone Dazieri (53 de ani) - pseudonimul lui Sandro Dazieri – a intrat în lumea editorială ca şi corector la Telepress, colaborator la ziarul „Il Manifesto” (expert în contracultură şi literatură de gen). În 1999 publică primul său roman - „Attenti al Gorilla”/„Atenţie la gorilă”. Mai târziu, Editura Mondadori îl numeşte coordonator la Il Giallo Mondadori – secţiunea dedicată literaturii poliţiste – iar mai apoi al întregii secţiuni de cărţi destinate publicului larg.
Continuă să scrie romane şi povestiri. În 2004 devine director al Libri per Ragazzi Mondadori, secţiunea de literatură destinată tinerilor, iar după doi ani pleacă şi se dedică doar scrisului. Din 2012 e redactor-şef al colecţiei Young Adult di Fabbri. A scris şi scenarii de cinema şi televiziune, o activitate pe care o continuă şi azi. În 2014 a publicat romanul „Uccidi il Padre”/„Ucide-l pe Tată”, devenit rapid bestseller, tradus în 20 de limbi. În România a apărut la Editura Crime Scene Press, în 2016.

Maria Berényi. Istoric maghiar în vârstă de 58 de ani. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Eötvös Loránd” din Budapesta (1983), unde şi-a luat doctoratul în filologie. În 1986 şi-a luat al doilea doctorat, de această dată în istorie, la UBB Cluj-Napoca, în 2001. Din anul 1993 conduce Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria. Maria Berényi a publicat cărţi despre istoria şi cultura românilor din Ungaria precum: „Românii din Ungaria de azi în presa română din Transilvania şi Ungaria secolului al XIX-lea. 1821-1918. Documente” (1994), „Istoria Fundaţiei Gojdu. 1870-1952/A Gozsdu Alapítvány története. 1870-1952” (1995), „Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu. 1802-1870 (2002), Moştenirea lui Gojdu în oglinda presei române şi maghiare. 1995-2005/Gozsdu öröksége a román és a magyar sajtó tükrében. 1995-2005” (2005), „Poveştile caselor. Români în Buda şi în Pesta/Tales of houses. Romanians in Buda and Pest / Mesélő házak. Románok Budán és Pesten” (2011, 2013).

Alice Notley. Scriitoarea Alice Notley (72 de ani) îşi va lansa la Cluj primul său volum publicat în limba română - „Câteva numere de magie” („Certain Magical Acts”). S-a născut în Arizona, a copilărit în California, şi-a făcut studiile le-a făcut la Colegiul Barnard şi în cadrul programului de Scriere Creativă al Universităţii din Iowa, iar apoi s-a mutat la Needles şi New York, iar din 1992 locuieşte la Paris. Scriitoarea a semnat peste patruzeci de cărţi de poezie. Câteva dintre premiile obţinute de aceasta: cartea-poem „Coborârea lui Alette” a fost publicată de editura Penguin în 1996 - una dintre cele trei cărţi finaliste pentru Premiul Pulitzer şi a câştigat Premiul de Poezie al revistei „Los Angeles Times”; Premiul pentru poezie Griffin - pentru antologia „Nesupunere” din 2001; Premiul acordat în memoria lui Shelley din partea Poetry Society of America; Premiul Academiei pentru literatură din partea instituţiei American Academy of Arts and Letters; Premiul pentru poezie al Fundaţiei Ruth Lilly în 2015 - acest premiu înseamnă recunoaşterea realizărilor excepţionale din timpul vieţii pentru un poet american

Irina Petraş. La FICT 2017 va lansa „Transilvania din cuvinte”, o antologie dedicată Centenarului Marii Uniri. Scriitoarea Irina Petraş (70 de ani) este critic şi istoric literar, eseistă şi traducătoare. Şi-a luat doctoratul în 1980 cu o teză despre „Proza lui Camil Petrescu”, a publicat peste 35 de volume de critică, istorie şi teorie literară şi peste 30 de traduceri (din engleză şi franceză). Din 2005, Irina Petraş e preşedintele filialei clujene a uniunii Scriitorilor din România. Se numără printre fondatorii Societăţii Culturale Lucian Blaga Cluj-Napoca, al cărui vicepreşedinte este. Organizează Festivalul Naţional de Literatură, FestLit Cluj, ajuns în acest an la a patra ediţie. Petraş a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler (2004), Ordinul „Meritul cultural” în grad de Ofiţer (2010), titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Agnita şi al municipiului Cluj-Napoca.

Petr Borkovec. Scriitorul ceh Petr Borkovec va susţine o lectură publică şi un dialog cu cititorii moderat de traducătorul său în limba română, Mircea Dan Duţă, la FICT 2017. Borkovec este poet, traducător şi jurnalist. Poemele sale au fost traduse în aproape toate limbile europene, iar volume din creaţia sa au apărut, printre altele, în Austria şi Italia. Este laureat al premiilor Jiří Orten (1994 – pentru volumul „Ochoz”/„Galerie”), Hubert-Burda-Preis şi Norbert-C.-Kaser-Preis (2001 – pentru traducerea în germană a volumului  „Polní práce”/„Muncile câmpului”), Tomáš Hrách (2002 – pentru traducerea Eschil, „Orestia”, împreună cu Matyáš Havrda) şi al prestigiosului premiu Josef Jungmann pentru traducerea unei părţi din creaţia lui Vladislav Hodasevici.

Se caută voluntari

Organizatorii FICT caută voluntari care să-i ajute la activităţile din cadrul festivalului. Condiţiile ce trebuie respectate sunt: seriozitate, punctualitate, spirit de echipă. Ce li se oferă în schimb - contract de voluntariat, premii în cărţi, oportunitatea de a interacţiona direct cu invitaţii FICT, diplomă de voluntariat etc. Cei care sunt interesaţi pot trimite un CV pe adresa transilvaniabook@gmail.com. Cei care vor fi aleşi vor fi contactaţi prin telefon.

A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania se va desfăşura în perioada 3-8 octombrie 2017, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Vă mai recomandăm:

Festivalul care aduce scriitorii mai aproape de public. „Copiii ştiau că scriitorii pe care îi citesc sunt morţi. Şi literatura este vie doar în carte“

Festivalul care oferă cărţi pe gratis. „Oferta“ FICT 2016: marşul lecturii, autobuz special unde se oferă cărţi în dar, oaspeţi de seamă din 7 ţări

Poetul spaniol Antonio Gamoneda, premiat la Cluj: „Poezia nu face doctrină, dar poate să facă conştiinţele mai solidare”

Clujeanul care aduce scriitori de Nobel în Ardeal: „Omul e condamnat la lectură, are nevoie de poveste ca de aer“

Lumea s-a înghesuit să-i asculte pe Llosa şi pe Liiceanu la Cluj. „Dragostea este o creaţie culturală“, crede scriitorul peruan, care a luat Premiul Nobel în 2010

FOTO VIDEO Dialog Mario Vargas Llosa-Gabriel Liiceanu la Cluj. Llosa: „Din păcate, în societate, literatura este văzută ca un amuzament, dar trebuie să depăşim acest stadiu“

FOTO VIDEO Mario Vargas Llosa: „Fără poveşti, vieţile noastre ar fi foarte sărace şi mediocre“. La spectacol i s-a făcut o surpriză: a jucat în propria-i piesă

Unul dintre cei mai buni scriitori spanioli vine, pentru prima dată, în România la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania

Transilvania are propriul festival de carte. Călătorie în lumea literelor pe muzica lui Nucu Pandrea, singurul român care cântă la frunză

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite