VIDEO Tineri din Mişcarea celor 64 de comitate au participat la manifestările Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Noua Dreaptă strigă ”Unitate Naţională”, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de unguri defilează astăzi, în centrul oraşului Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Evenimentul, programat până la ora 16.00, a început şi cu un incident, manifestanţii refuzând să ducă în biserică steagul României, alături de cel al Ungariei. De asemenea, la manifestări au participat tineri dintr-o  mişcare extremistă. În schimb, au intonat pe stradă imnul Ungariei şi imnul secuiesc.

UPDATE 15.30

Marşul organizat de Ziua Maghiarilor de Pretudindeni s-a îndreptat spre clădirea fostului hotel Biasini, de pe strada Avram Iancu. Începând cu ora 14:00 cei prezenţi au rostit discursuri şi au depus coroane de flori la plăcuţa comemorativă a poetului Petofi Sandor. La manifestaţia au fost prezenţi preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras, viceprimarul Anna Horvath, parlamentari şi consilier locali ai UDMR, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice clujene, primarul Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, prefectul Gheorghe Vuşcan.  "Dincolo de politică şi de neînţelegerile dintre de moment avem aspiraţia comună de a trăi în prosperitate şi pace", a declarat prefectul Gheorghe Vuşcan .  

UPDATE 13.52 Ce sărbătoreşte Noua Dreaptă

„Noi sărbătorim 165 ani de la victoria revoluţiei române din Ardeal, e o marcă a mândriei româneşti. Când scandăm România este a românilor sau mesaje de unitate naţională, dacă avem bannere cu Avram Iancu sau cu articolul 1 din Cosntituţie, cum putem provoca când ne manisfestăm propria identitate în ţara noastră?”, a susţinut Codrin Goia, liderul Noii Drepte Cluj. 

UPDATE 13.00

”Miscarea tinerilor din cele 64 de comitate”, la manifestări 

În jurul orei 11.30, cinci membri ai ”Miscarii tinerilor din cele 64 de comitate” cu două steaguri apartinand miscarii au intrat în marşul maghiarilor,dar au fost îndepărtate de către jandarmi, iar unul dintre organizatori, un membru UDMR, le-a spus: „Dacă vreţi marş să vă faceţi voi”. Aceştia erau îmbrăcaţi în haine pe care aveau inscripţionată harta Ungariei Mari.  Tinerii au revenit peste circa 20 de minute în Biserica Sfântul Mihail, unde s-a ţinut o slujbă ecumenică organizată de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

”Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate” este o grupare extremistă maghiară, înfiinţată în anul 2001 înUngaria de către extremistul Toroczkai Laszlo. Cele 64 de comitate fac referire la organizarea administrativ teritorială a Ungariei din perioada imperiului austro-ungar.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat măsura conform căreia, unii cetăţeni unguri, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de comitate”, Oastea Haiducilor şi Jobbik, nu vor mai avea acces pe teritoriul României. Totodată, MAI a solicitat instanţei competente declararea acestora ca indezirabili.

   

UPDATE ORA 12.40

În paralel cu evenimentul la care participă sute de unguri în centrul Clujului, circa 300 de reprezentanţi ai formaţiunii Noua Dreaptă, filiala Cluj, protestează în oraş, în faţa statului lui Mihai Viteazul. Aceştia, supravegheaţi de mai mulţi oameni ai legii, inclusiv de şeful Poliţiei Judeţului Cluj, strigă ”Unitate naţională!”, dar şi mesaje împotriva separatismului maghiarilor. Protestatarii de la Noua Dreapta, care poartă pe cap câte o bască verde, au în mâini şi portrete cu Avram Iancu.  


UPDATE ORA 12.25

Peste 500 de unguri participă la manifesterea din centrul oraşului Cluj-Napoca, eveniment dedicat Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. După ce au dus în Biserica ”Sfântul Mihail” doar drapelul Ungariei, fără cel al României, incident rezolvat abia după presiunile jurnaliştilor, protestatarii au intonat în faţa lăcaşului de cult imnul Ungariei şi imnul secuiesc. 


UPDATE ORA 12.05
La câteva minute de la începerea marşului maghiarilor, desfăşurat astăzi la Cluj-Napoca de Ziua Ungariei, a apărut şi primul incident. Manifestanţii, care au defilat pe stradă atât cu steagul României, cât şi cu cel al Ungariei, s-au îndreptat spre Biserica ”Sfântul Mihail” din oraş, unde se ţine o slujbă dedicată evenimentului. La intrarea în biserica catolică, însă, maghiarii prezenţi la manifestare au lăsat afară, într-un colţ, steagul României, intrând doar cu cel al Ungariei. 

Cei care s-au sesizat au fost jurnalştii, care i-au cerut explicaţii pentru acest incident Máté András, preşedintele UDMR Cluj, prezent la eveniment. După ce a susţinut că i s-a făcut rău celui care ţinea steagul, motiv pentru care nu a mai intrat în biserică, Máté András a fost contrazis de jurnaliştii, care l-au găsit în stare foarte bună pe bărbatul care ţinea steagul. După mai bine de 20 de minute de ”negocieri” pe tema steagului României, drapelul a fost dus în biserică, alături de cel al Ungariei. 

image

Circulaţia va fi închisă după cum urmează:

- strada Avram Iancu, între străzile Republicii şi Calea Turzii;

- strada Republicii, tronsonul cuprins între străzile Ion Creangă şi Avram Iancu, la coborâre;

- strada Bisericii Ortodoxe;

- Piaţa Unirii, latura vestică;

- strada Universităţii.

Primăria face un apel conducătorilor auto să se conformeze acestor restricţii de circulaţie şi să folosească rute alternative.

Citeşte şi 

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcată şi anul acesta în Cluj-Napoca printr-un marş

Evenimentele dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni încep cu expoziţia tradiţiilor populare

Harghita: Defilarea husarilor, depuneri de coroane, concerte şi o piesă de teatru,de Ziua Maghiarilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite