Cluj-Napoca, pe primul loc între polii de creştere la absorbţia de bani europeni. Municipalitatea a depus proiecte care depăşesc suma de 82 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cluj-Napoca a fost desemnat drept cel mai activ pol de creştere din România, în baza unui studiu realizat de către compania de consultanţă KPMG şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR). Până în prezent, municipiul a primit efectiv 38 de milioane de euro pe findurile POR, dar a depus proiecte care depăşesc 82 de milioane de euro.

Cluj-Napoca, în calitate de pol de creştere alături de Costanţa, Iaşi, Timişoara, Braşov, Craiova şi Ploieşti, poate accesa în cadrul programului POR 82 de milioane de euro. Până în prezent, valoarea efectiv rambursată către municipiu se ridică la suma de 170,432 milioane de lei (aproximativ 38 milioane euro), din care 110,165 milioane de lei de la UE şi 60,627 milioane de lei contribuţia de la bugetul de stat. Municipalitatea are depuse proiecte care depăşesc suma de 82 de milioane de euro care-i revine, gradul de contractare fiind de 115%. Municipiul a  fost desemnat totodată exemplu de bună practică la nivel european, privind felul în care s-a reuşit absorbţia finanţărilor alocate polilor de creştere. 

131 de milioane de euro din alte fonduri

„Este o recunoaştere a eforturilor pe care întreaga administraţie locală le-a depus în vederea maximizării tuturor şanselor de a atrage bani pentru Cluj-Napoca, aceasta fiind strategia prin care am reuşit să ne diferenţiem calitativ în procesul de absorbţie a finanţărilor nerambursabile şi pe care o vom aborda şi în perioada de finanţare următoare, 2014-2020” a explicat primarul Emil Boc.

Din alte surse de finanţare nerambursabile, respectiv alte programe nerembursabile decât cele dedicate polilor de creşete sau alte surse de finanţare decât cele europene: municipiul a depus proiecte de 171 de milioane de euro, gradut de contractare fiind de 130 de milioane. 

Citeşte şi

Ardealul va avea propriile studiouri cinematografice cu bani europeni. În 2013 încep lucrările la „Buftea“ de Cluj

16 firme se „bat“ să construiască „Buftea de Cluj“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite