CLUJ: Porci mistreţi vânaţi ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mistreţi împuşcaţi. FOTO: Arhivă
Mistreţi împuşcaţi. FOTO: Arhivă

Patru vânători din Cluj şi Sălaj sunt cercetaţi de poliţiştii dejeni pentru braconaj, după ce ieri au fost prinşi de poliţişti că au împuşcat doi porci mistreţi.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, cei patru braconieri au vânat fără autorizaţie de vânătoare. Din cercetări a reieşit că aceştia au urmărit un porc cu maşina aparţinând fondului de vânătoare din localitatea Dragu, judeţul Sălaj, până în zona fondului de vânătoare Panticeu din Cluj.

„Din acest loc suspecţii s-au deplasat cu autoturismul în satul Dragu, jud. Sălaj, unde au fost identificaţi de poliţişti, în portbagaj fiind descoperit un exemplar din specia porc mistreţ. Cel de al doilea exemplar vânat a fost descoperit în curtea imobilului lui P. Călin Cristian (42 ani) din Sălaj“, se mai arată în informarea IPJ Cluj.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la 2.000 de euro. Cei patru vânători sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite