Clujeanul care colecţionează măşti din toată lumea: „Unii călătoresc 10.000 km până la Cancun să facă plajă, eu vreau să cunosc civilizaţia şi oamenii de acolo”
0
Alin Samochiş are circa 100 de măşti din cele mai exotice colţuri ale lumii. Clujeanul pasionat de călătorii a vizitat locuri îndepărtate din America de Sud, Africa sau Asia pentru a cunoaşte culturile diferitelor zone şi în loc să aducă magneţi de frigider de acolo a ales să cumpere obiecte caracteristice fiecărei regiuni, fiecare cu povestea sau legenda ei.
„Virusul colecţionarului” l-a avut de mic copil, când a fost pasionat de timbre şi alte curiozităţi. „După 1989, hobby-ul a devenit atât de important în viaţa lui încât a deschis o mică galerie de antichităţi. Faţă de alţii care au investit în case, terenuri sau amante, eu am investit în excursii în afara ţării. Visam şi aveam în cap aceste călătorii datorită uni om extraordinar care a fost profesorul meu de Geografie din şcoala generală, Oprea Septimiu, care ne-a „infectat” cu virusul călătoriilor.”
După Revoluţie, Alin Samochiş a început să-şi îndeplinească visul de a vedea lumea: „Am început să călătoresc nu în zone de shopping, ci strict în destinaţii istorice, culturale, precum America de Sud, în Brazilia, Peru, Bolivia, am fost pe urmele incaşilor şi maiaşilor, Chile, Insula Paştelui; apoi în Africa, Etioipia, Maroc şi alte ţări nord-Africane, şi în Asia, atât în Orientul apropiat - Liban, Siria, Iordania, cât şi în Thailanda, Cambogia, Laos, Vietnam, India, Nepal, Tibet, China şi în multe alte zone”.
Şi pentru că era colecţionar înrăit, Samochiş a început, la fel ca toţi turiştii să aducă din destinaţiile sale magneţi şi alte mărunţişuri, dar „mi-am dat seama că totuşi ceva caracteristic fiecărei regiuni nu erau magneţii, nu erau tricourile, nu erau suvenirurile ieftine de prin aeroportului, ci aceste măşti, care într-adevăr exprimau istoria şi transmiteau ceva din cultura zonei respective. Am încercat să cumpăr aceste măşti nu din spaţii comerciale, aeroporturi, galerii de artă, chestii din acestea artificiale, ci direct de la producătorul pe care-l găseam pe drumurile de munte, de junglă, de văi şi altele. Am întâlnit băştinaşi care creau la faţa locului aceste obiecte şi am căutat măşti care erau la prima exprimare artistică, nu înfrumuseţate, modernizate, repictate şi recolorate.”
De ce măşti
Samochiş susţine că nu întâmplător a ales că colecţioneze măşti, deoarece: „România ultimilor ani din punct de vedere politic este ţara măştilor în care politicienii, ale căror feţe nu le mai ştim demult, au transmis aceste măşti şi celor de jos în viaţa de zi cu zi, unde mulţi dintre noi în anumite momente ale vieţii ducem aceste măşti cu noi.
Oamenii obişnuiţi când le spui de mască, 9 din 10 se gândesc la continentul african, de unde provin cele mai cunoscute tipuri de măşti, spune Alin dar „Colecţia mea are într-adevăr măşti valoroase şi interesante pentru colecţionari, dar eu nu m-am dus pe chestii comerciale. M-am dus pe ceva care să transmită exact ce a vrut băştinaşul, omul care în 90% din cazuri este analfabet şi care îmi povestea ce este în spatele fiecărei măşti, care este povestea, legenda care însoţeşte artefactul. Unele poveşti sunt ancorate în realitate, datorită culturii în care trăiesc, altele trăiesc în imaginaţia oamenilor.”
Clujeanul are în colecţia lui, pe care o ţin în cutii cu excepţia perioadelor când le scoate la expoziţie, aproape 100 de măşti. „Până la 60-70 le-am numărat, apoi de frica soţiei am renunţat să le mai număr. Nu vreau să bifez număr, vreau să am ceva care-mi face plăcere, nu am cumpărat măştile în scop comercial”.
Măşti cu poveste
Colecţionarul îşi aminteşte de o mască cumpărată în Brazilia, în jungla amazoniană: „Am fost într-o expediţie organizată într-un sat unde am întâlnit un meşter care tocmai lucra la această mască din fibră de palmier. La fel ca aproape toate măştile pe care le am, aceasta nu era una de pus pe perete, ci una pe care o foloseau la dansuri tradiţionale. Era un sat foarte simplu, nişte colibe cu pereţi din frunze de palmier, unde mâncare era gătită afară în oale de lut puse pe focul în jurul căruia găseau de la căţei, purcei, găini, la copii, toţi transmiteau o bucurie şi o veselie pe care nu o vezi într-o comunitate modernă”.
Una dintre plăcerile pe care Alin pe are în călătoriile sale este să stea de vorbă cu oamenii normali, să afle cum este în ţara respectivă dincolo de ceea ce spune propaganda oficială: „Am vrut să stau de vorbă cu bădiucul lor, să spună exact ce îl doare şi ce îl face fericit. Fiecare zonă are exotismul, dar şi năcazul ei. Am observat că în concepţia unor oameni care trăiesc în comunităţi rurale mai retrase, un singur lucru nu se rezolvă, moartea, în rest totul se rezolvă. Cel mai pregnant am întâlnit asta în Brazilia, unde am văzut că cei mai săraci erau cei mai fericiţi, dacă azi au o bucată de corn ei sunt fericiţi, nu se gândesc la ziua mâine, care e o altă lume, altă planetă. Pe noi ne-a pervertit consumerismul, cu cât lumea are mai mult, cu atât mai nemulţumită este”.
Mască africană
Masca cu dinţi adevăraţi
O altă mască de care-şi aminteşte cu plăcere este una pe care a cumpărat-o în America de Sud. „Era masca ce reprezenta faţa unui incaş/maiaş. Am găsit-o într-un magazin general, unde găseai de la şireturi şi becuri până la orice te poţi gândi. Tipul avea masca din familie. I-am spus că-i cumpăr toate becurile, dacă-mi dă masca. Mi-a explicat istoria ei, cine a făcut-o, se vede că e şi uzată de timp. Până la urmă, văzând că-mi place aşa de mult mi-a dat-o. De foarte multe ori, aceste măşti, care pentru mine sunt foarte preţioase, dar nu din punct de vedere al banilor, le-am primit aproape cadou, deoarece oamenii simpli care le aveau, au văzut că nu sunt gringo bogat şi au simţit pasiunea şi bucuria mea de a le colecţia.”
O altă mască interesantă din colecţia lui a fost cumpărată din sudul Indiei: „Este o mască de ceremonie pe care au fost montaţi dinţi umani adevăraţi. În India, exact cum era la noi pe vremea dacilor, moartea nu este văzută ca o tragedie, ci ca ceva firesc, ca o despărţire momentană de cei dragi. Am luată masca dintr-un sat aflat în apropierea unui templu, India fiind plină de temple. Ceea ce m-a frapat acolo este că, deşi mulţi oameni trăiesc în mizerie - şi oricât de mult ai încerca să-ţi imaginezi ce înseamnă asta, nu poţi să fii pregătit pentru situaţia din India – ei creează adevărate opere de artă, şi nu mă refer doar la măşti, ci şi la alte obiecte decorative, se lucrează în marmură, pietre semipreţioase şi tot felul de materiale. Măştile sunt confecţionate manual pentru un anumit festival din cartoane, pânză, lemn. Se fac tot felul de măşti care ori se distrug, se incendiază, ori sunt lansate pe Gange. E frumos că investesc multă muncă, timp şi bani pentru o chestie de moment”
Mască din Tibet
Celebrele măşti africane
„Din Africa am mai multe piese. Zonele în care se găsesc măştile cele mai interesante este zona Africii de vest, Coasta de Fildeş, Guiana, deoarece nordul Africii e arab, nu găseşti măşti. În Etiopia, de exemplu, am avut una dintre cele mai mari surprize, aşteptând să achiziţionez o mască, am făcut abstracţie de faptul că este o ţară mai mult decât creştină, care „se bate” de sute de ani cu Armenia, pe titlul de „prima ţară creştină”. Aşa am ajuns să aduc din Etiopia icoane cu fecioara Maria, Sfântu Gheorghe şi alţi sfinţi creştini pictate pe piele de vacă sau de veveriţă.
Măşti mi-am luat din Gabon, Coasta de Fildeş, Guineea. Cele mai cunoscute şi chiar foarte preţuite din ce am eu sunt o mască a tribului Punu sau mască Senufo, care sunt foarte căutate de colecţionari. Şi aceste măşti se împart în două: cele din perioada precolonială respectiv postcolonială”, povesteşte Alin.
Despre Africa, Samochiş spune că „vine puternic din spate. De exemplu, în Etiopia drumurile sunt net superioare celor din România. Au făcut un barter cu chinezii pentru pietre preţioase, care, în schimb, le construiesc drumurile.
Am mai observat că oamenii, cu cât ţara e mai săracă, sunt mai sinceri, mai ospitalieri, fără gânduri parşive şi nu vorbesc aici de ospitalitate comercială. Pot face o analogie cu România de după 89 cu modul în care îi primeau românii pe italieni, francezi, germani, era o ospitalitate sinceri, care s-a schimbat odată cu trecerea anilor.”
Un hobby costisitor?
Samochiş spune că nu a investit mult în măşti: „Faţă de alţi colecţionari, care posedă măşti de 2-3.000 de euro, nu am investit mult. N-am cumpărat nicio mască de la licitaţie, pentru nu-mi permit, sunt un om simplu. O parte din ele, le-am luat din târguri de vechituri. Din cauza transportului şi unele măşti fiind vechi şi deteriorate a fost nevoie de o recondiţionare la care am lucrat cu două persoane extraordinare, doamna Dana Benkara de la Muzeul Entografic, care este restaurator conservator şi domnul Maier Alexandru, care este sculptor”.
Ceea ce este mai costisitor pentru un colecţionar de măşti exotice sunt călătoriile până în aceste ţări. „Nu este ieftin să mergi în astfel de călătorii. Poţi să prinzi oferte, dacă eşti un vânător bun. Eu am reuşit să prind o perioadă, după anul 2000, când încă nu era aşa de scump. Când m-am dus eu în Peru/Bolivia era numai 2.000 de euro excursia, acuma jumate din Peru e 2.700 de euro. Preţurile nu au scăzut, chiar dacă a venit criza. Companiile aeriene au rămas mai puţine, dar preţurile au crescut. Noi am fost călători atipici, nu ne-am dus la excursii făcute comercial, noi am găsit o agenţie de turism care a permis grupului nostru de circa 10 persoane să facă anumite trasee care urmăreau anumite obiective strict culturale, istorice şi de civilizaţie. Nu ne-am dus niciodată să ne cumpărăm hote, rulmenţi, drujbe sau chiuvete de porţolan. Astfel, noi duceam proiectul de călătorie, iar cei de la agenţie făceau traseul, cu cazări, cu avioane, cu excursii.”
Mască din America de Sud
„Unii zboară 10.000 de kilometri până la Cancun să facă plajă”
Samochiş susţine că totuşi turismul făcut de el este, din păcate, atipic pentru majoritatea românilor: „Avem turişti care zboară 10.00 km până la Cancun ca să facă plajă, când are exact acelaşi soare şi la el în grădină, la Poplean sau în Dăbâca. Nu contest că e o bucurie şi să facă cele 5 selfie-uri de la Copacabana sau la Cancun, dar vreau să zic că la mai puţin de 20 de kilometri de Cancun este singurul oraş al civilizaţiilor trecute de acum 5.000 de ani de care puţini ştiu şi e pe malul mării şi acela. Dar de ce să te duci să vezi nişte pietroaie, când poţi să vezi pietroaiele preţioase dintr-o bijuterie care-ţi provoacă mai multă plăcere. Aici totul depinde de educaţie, în primul rând pe cea pe care o iei de acasă şi educaţie pe care ar trebui să ţi-o dea dascălii la şcoală, liceu, facultate.”
Din fiecare excursie, colecţionarul şi-a adus cel puţin o mască. „Uneori aduceam mai multe măşti, deoarece tradiţiile nu sunt identice în toate zonele, mai ales dacă vorbim despre ţări foarte mari precum Brazilia sau India. Fiind obiecte tribale de multe ori, diferenţele sunt foarte mari, au culturi diferite, legende diferite şi e normal ca toate aceste echipamente cu care se gătesc pentru sărbători, pentru ceremonii sun total diferite.”
„Majoritatea măştilor pe care le am au fost folosite în ritualurile care se păstrează, nu sunt simple obiecte decorative. În plus, aceste măşti sunt făcute inclusiv cu culorile originale, pentru că una este să fie colorate cu vopsea de ulei din China şi alta să vezi în faţa ta cum zdrobesc diferite frunze din care fac acele culori”, a susţinut Samochiş.
Carte de vizită Alin Samochiş
Alin Samochiş (53 de ani) este de profesie inginer, iar legătura sa cu arta s-a datorat într-o primă fază familiei: fratele bunicii lui a fost pictorul şi profesorul Coriolan Munteanu. „Ceva genă poate că am şi eu... Profesorul Coriolan Munteanu a avut un băiat, Alin Munteanu, extrodinar de talentat, dar a murit la 24 ani de cancer ganglionar, exact cu trei zile înainte de a mă naşte eu. De asta mi-au pus şi numele de Alin, dar am fost un biet epigon“, explică Samochiş. A încercat în liceu să picteze, dar nu a reuşit în acest domeniu. „Undeva, în venele mele, eu aveam de mic dragostea de artă, de pictură“, explică acesta. Copil fiind a început să colecţioneze monede vechi, timbre şi tot felul obiecte, iar după 1989, şi-a deschis în spaţiul apartamentului bunicii, din centrul oraşului, un magazin de artă şi antichităţi. „A fost cea mai mare bucurie a mea şi nu atât pentru bani, ci pentru obiectele de artă care-mi treceau prin mână şi multe dintre ele rămâneau la mine“, explică Samochiş. Acum este un mic colecţionar, din categoria celor cu puţini bani, dar cu multă dragoste pentru frumos.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
