Clujenii ies, din nou, în stradă: „Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ne putem lua adio de la o justiţie independentă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou protest faţă de măsurile din justiţie ale Guvernului Tudose a fost anunţat pe Facebook pentru duminica aceasta, 5 noiembrie, la Cluj.

Protestul de la Cluj din 5 noiembrie este organizat de grupurile informale Corupţia ucide şi Umbrela Anticorupţie Cluj. 

Aceştia spun, în postarea lor, că încep o a doua luptă pentru apărarea justiţiei şi a statului de drept şi că lecţiile din iarna trecută le-au arătat că ar fi bine să-şi conserve energia, să nu se lase demoralizaţi uşor şi să nu se aştepte la miracole peste noapte. 

Organizatorii marşului explică pe larg, pe Facebook, motivele pentru care vor ieşi la protest pe 5 noiembrie:

„Cluj. Marşul pentru Justiţie Nu vrem să fim o naţie de hoţi! Cluj-Napoca, continuăm ce am început Iarna trecută! Începe a doua luptă pentru apărarea Justiţiei şi Statului de Drept în România. E un război de de uzură, aşa că ce putem învăţa din iarna trecută e în primul rând să ne conservăm energia, să nu ne lăsăm demoralizaţi uşor, să nu ne aşteptăm la miracole peste noapte şi să nu ne luăm ochii de la scopul nostru. Toate schimbările de durată cer timp. Aşadar să rămânem consecvenţi şi încrezători în puterea noastră de a schimba România, deoarece prin solidaritate îi invingem pas cu pas de fiecare dată. 1. Proiectul de modificare al Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia. 2. Senatorii jurişti au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării. Urmează votul în Senat. Asta înseamnă că un borfaş, condamnat penal, poate decide soarta românilor şi îi va reprezenta pe aceştia“.

Mai puteţi citi:

Kovesi: Dacă legile Justiţiei vor fi adoptate în actuala formă, DNA o sa investigheze fapte mărunte

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite