Clujul găzduieşte Campionatul Mondial de Karate Fudokan: 3 zile, circa 2.000 de sportivi din peste 40 de ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 2.000 de sportivi din peste 40 de ţări se vor înfrunta la Cluj între 3 şi 5 noiembrie la Campionatul Mondial de Karate Fudokan. Întrecerile se vor desfăşura la Sala Polivalentă.

Circa 2.000 de sportivi din peste 40 de ţări se vor lupta pentru 900 de medalii puse în joc la Campionatul Mondial de Karate Fudokan, care se va desfăşura la Cluj între 3 şi 5 noiembrie.

„Evenimentul va depăşi, însă, graniţele unei competiţii sportive. Organizatorii le pregătesc spectatorilor din Sala Polivalentă o serie de surprize în cele trei zile de competiţie. În completarea luptelor din concursul oficial, care se anunţă extrem de disputate, în Sala Polivalentă vor avea loc demonstraţii de karate, spargeri şi momente inedite, printre care şi un „fusion” spectaculos între karate şi balet“, dau asigurări organizatorii.

Campionatul a ajuns la a şaptea ediţie şi este organizat de Federaţia Română de Karate Tradiţional în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Karate Tradiţional Cluj, Asociaţia Clubul Sportiv Fortuna Cluj, cu sprijinul Primăriei şi Consiliul Local Cluj-Napoca, respectiv al Consiliului Judeţean Cluj.

Campionatul în cifre

În Sala Polivalentă vor fi amenajate 12 suprafeţe de concurs (tatami) pe care sportivii vor urca în cele trei zile de competiţii. Se vor desfăşura 480 de lupte, iar pentru câştigarea unei medalii, fiecare luptător sau luptătoare va trebui să iasă învingător/învingătoare din 32 de confruntări.

Bilete se pot cumpăra online de pe ghidlocal.com. Un bilet pentru o zi de concurs costă 12 lei, iar un abonament valabil pe toată durata competiţiei, 30 de lei.

„Sportul este în primul rând un fenomen social. Cu ocazia Campionatului Mondial de Karate Fudokan de la Cluj-Napoca se vor colecta fonduri în vederea sprijinirii fundaţiei Casa AKSZA, fondată în anul 2000 şi care în prezent găzduieşte un număr de 14 copii abandonaţi, oferindu-le cazare permanentă, hrană, vestimentaţie şi facilităţi de educare“, mai precizează organizatorii.

Mai puteţi citi:

Oraşul unde transportul în comun este gratuit dacă citeşti. Campania ţine două zile

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite