Concert caritabil Grimus: „susţinem strângerea de fonduri pentru victimele din Colectiv ce sunt încă în viaţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 20 de persoane au participat la concertul susţinut de trupa Grimus, în centrul Clujului,  pentru strângerea de fonduri pentru grefele de piele şi medicamentele necesare victimelor din Colectiv ce sunt încă în viaţă.

UPDATE 19.03 Trupa Grimus a susţinut duminică după-amiază, în centrul Clujului, un concert acustic în cadrul campaniei ”Ajutor Colectiv”, organizate de filiala clujeană a Cercetaşii României şi JCI Cluj ca să strângă bani pentru medicamente şi grefe de piele (înlocuitori artificiali de piele), necesare victimelor rănite în incendiul de la Clubul Colectiv.

Campania va dura până pe 12 noiembrie şi reprezentanţii acesteia vor fi zilnic prezenţi pe Bulevardul Eroilor, între orele 14.00 şi 21.00 pentru cei care vor să doneze.

„Au fost oameni de toate vârstele şi din diferite clase sociale care au donat din puţinul pe care îl au. Până acum s-au donat în jur de 12.000 de lei şi circa 150 de euro. Avem nevoie de 3.160 de euro ca să trimitem primele grefe şi ulterior vedem ce ne mai cer spitalele”, a declarat Cristian Moldovan, reprezentantul organizaţiei Cercetaşii României.

image

Prin concertul susţinut, membrii trupei Grimus spun că e foarte important ca efortul să fie colectiv şi că astfel de tragedii nu ar trebui să se mai întâmple.

„Am ales să cântăm câteva melodii cu mesaj puternic, astfel să contribuim şi noi la sensibilizarea celor care vor să facă donaţii”, a afirmat solistul trupei Grimus, Bogdan Mezofi.

Potrivit paginii de Facebook a evenimentului, donaţii se pot face menţionând "Contribuţie COLECTIV", în conturile:

LEI:
RO18 BTRL RON CRT 0097 1426 02
Cercetaşii Romaniei Filiala Cluj
Cod Fiscal: 17637149

LEI:
JCI ACTIVE CITIZENS Cluj
RO03 INGB 0000 9999 0510 2281
Cod Fiscal: 30240218

EUR
IBAN code: RO19 INGB 0000 9999 0431 6778
Bank:ING Bank
SWIFT code: INGBROBU

UPDATE 17.00. Puţini clujeni au venit la concertul Grimus programat de la ora 16.00 în centrul oraşului. 


„Noi mergem mâine în Piaţa Unirii, la Clopot, ora 16:00, să susţinem Strângerea de Fonduri pentru Grefele de Piele şi Medicamentele necesare victimelor din Colectiv ce sunt încă în viaţă. Vom susţine un concert acustic şi vă vom povesti despre ‪#‎Colectiv‬ şi oamenii de acolo. 

Este foarte important să strângem bani pentru grefele de piele necesare tratării victimelor ce sunt încă în viaţă! Asa ca haideţi şi voi cu noi! Este foarte important să acţionăm în lumea reală pentru salvarea acestor oameni. Acum noi suntem cu voi, împreună pentru ei”, au anunţat artiştii pe pagina lor de Facebook. 

Grimus a cântat în centrul Clujului pentru victimele de la Colectiv

Citeşte şi

A patra zi de proteste antisistem la Cluj. Oamenii fac liste cu solicitări: „Vrem lustraţie în administraţie”

A doua zi de proteste antisistem la Cluj. Circa 2.000 de oameni mărşăluiesc prin oraş: ”Jos Parlamentul, sus tineretul”

LIVETEXT Proteste antisistem la Cluj-Napoca. Circa 4.000 de clujeni în stradă: ”Ghinion, ghinion, Clujul s-a trezit din somn

Parastas pentru victimele de la Colectiv. Mitropolitul Clujului: ”În momentele acestea, oamenii pot spune multe, dar nu ajută la nimic. Rugăciunea ajută”

Centrul Clujului, plin de lumină. A treia zi când oamenii vin, aprind lumânări, aduc flori şi ţin un moment de reculegere

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite