Conferinţă susţinută de un trainer elveţian: „tot ce trebuie să ştii pentru a porni un startup de succes”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ONG fondat şi coordonat de către studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca organizează, miercuri, workshopul „Inspiraţie, mod de gândire, depăşirea temerilor – Tot ce trebuie să ştii pentru a porni un (Intra)Startup de succes” susţinut de trainerul elveţian Karem Albash.

Theory and Practice Junior Enterprise este o asociaţie non guvernamentală fondată şi coordonată de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca. Principalul scop al asociaţiei este de a aduce un plus de creativitate şi inovaţie în domeniul Startup şi Intrastartup din Cluj-Napoca printr-o serie de evenimente de interes public.

Primul eveniment organizat de ONG va avea loc în data de 28 Iunie 2017, în incinta cafenelei Rhédey, începând cu ora 18.00. Este vorba despre workshopul „Inspiraţie, mod de gândire, depăşirea temerilor – Tot ce trebuie să ştii pentru a porni un (Intra)Startup de succes” susţinut de trainerul elveţian Karem Albash. 

Conform trainerului „atitudinea corectă legată de dinamica în cadrul companiei conduce şi influenţează ideile de afaceri, personalitaţile şi abilităţile.” Pentru el, valorile precum funcţionalitate, utilitate,  practicabilitate, durabilitate şi bază etică sunt pietre de capatâi pentru spiritul de afaceri, arată organizatorii. 

Bilete se pot cumpăra înainte de începerea workshopului sau prin transfer bancar cu ajutorul unui formular.Un bilet costă 69 de lei.

 „Ne propunem să organizăm de-a lungul anului 2017, o serie de workshopuri cu temă antreprenorială în limba engleză care să se concretizeze în Aprilie 2018 într-o conferinţă amplă gândită exclusiv pentru acele persoane şi firme care prezintă un interes deosebit pentru inovaţie şi pentru mediul de afaceri est-European. Faţă de viziunea şi proiectele noastre şi-au manifestat deja interesul şi susţinerea diverse personalităţi celebre printre care: Cioloş Dacian - fostul Prim-Ministru al României, Navracsics Tibor - Comisar European pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Gräf Rudolf - Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, şamd”, arată organizatorii. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite