Un copil de 2 ani a murit la Spitalul de Copii din Cluj. Familia acuză medicii: „A decedat de la o banală răceală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilaşul a murit la câteva zile după internare.
Copilaşul a murit la câteva zile după internare.

Un copilaş de 2 ani a fost tratat cu Tantum Verde şi paracetamol după ce a fost internat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii din Cluj. După câteva zile familia se pregăteşte de înmormântare şi-i acuză pe medici de moarte acestuia. Conducerea instituţiei a început o anchetă.

O comisie din cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Cluj - Pediatrie  1 - analizează cazul unui copilaş de 2 ani care a decedat zilele trecute. 

„Din păcate sistemul nostru medical ne ucide. Joi seara, la Spitalul de Copii din Cluj de pe str. Moţilor, un înger de copil de 2 ani şi o lună a murit de la o răceală banală. A fost tratat cu indiferenţă şi fără medicamentaţia corespunzătoare.

Duminică seara, familia a venit de urgenţă în Cluj la UPU Copii. Acolo i s-au făcut ceva analize si a fost internat. Copilaşul se simţea rău, dar d-na doctor l-a tratat cu tantum verde şi patacetamol intravenos. Copilul era din ce în ce mai rău, dar dânsa nu s-a obosit să mai investigheze. O rezidentă a spus că-i trebuie antibiotic, dar doctoriţa precizat: ”Nu este necesar”.

Trei zile nu a mancat nimic. După ce a mers cineva din familie şi s-a certat cu ei, copilaşul a fost transferat la terapie intensivă (în cursul zilei de joi, la patru zile de la internare). Din păcate prea târziu. Acei medici au spus că băiatul deja are septicemie, un plămân cu apă şi un rinichi blocat. Au spus cä dacă copilul era tratat cu antibiotic de duminică seara, statea lui nu se agrava”,  a relatat un reprezentant al familiei pentru stiridecluj.ro 

Ce spun reprezentanţii Spitalului

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj, Dr. Daniela Drăghiciu, confirmă că la început copilul a fost tratat cu tantum verde şi paracetamol, fără antibiotice, dar că nu septicemia a fost cauza decesului.

”Copilul acesta a decedat şi absolut toate cazurile de deces se analizează la nivel de spital în comisia de decese, există nişte comisii specializate. Fiecare deces este analizat în comisia de decese, ca şi cauză, ca şi tot. Cauza morţii acestui copil nu este septicemia, iar părinţii ştiu acect lucru, ci o altă complicaţie care poate să apară în cazul infecţiilor. Aici este probleme vis-a-vis de protecţia datelor şi drepturile pacienţilor, pentru că ei sunt cei care au primit toate documentele. Eu practic nu am voie să vă spun cauza decesului acestui copil, dar cauza decesului nu a fost septicemia. Părinţilor li s-a comunicat, s-a discutat cu părinţii şi s-au înmânat şi documente”, a spus Dr. Daniela Drăghiciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj pentru ştiridecluj.ro.

Aceasta a mai precizat că „nu toate infecţiile se tratează cu antibiotic”, şi „boala a evoluat altfel decât la alţi copii”.

O Comisie a fost instituită pentru a cerceta cazul. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite