Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Cristi Puiu, taxat dur de Mîndruţă pentru participarea la mitingul anti-mască: „Vă înţeleg, veniturile nu mai sunt aceleaşi”

57
20 Sep 2020 11:14:58
Autor: Remus Florescu
Regizorul Cristi Puiu a participat la mitingul anti-mască din Bucureşti. FOTO: Captură video
Regizorul Cristi Puiu a participat la mitingul anti-mască din Bucureşti. FOTO: Captură video

Jurnalistul Lucian Mîndruţă îi critică pe regizorul Cristi Puiu şi pe actriţa Carmen Tănase pentru participarea la mitigul anti-mască care a avut loc în Bucureşti: „Artiştii care merg la mitingurile anti-mască şi anti-Covid sunt ca nişte copii”.

GALERIE FOTO
 
Participarea regizorului Cristi Puiu şi a actriţei Carmen Tănase la protestul anti-mască şi anti-COVID care a avut loc, ieri, în Bucureşti, a fost taxată dur de jurnalistul Lucian Mîndruţă. Acesta a susţinut că cei doi artişti se poartă ca „nişte copii” care „ar vrea să treacă mai repede boala asta şi, pentru că nu au o alta soluţie la îndemână, îi dau na-na virusului, măştii sau direct guvernului. Ce nu înţeleg ei este că nu guvernul a adus boala, că nu masca ucide 40-50 de oameni pe zi, că nu măsurile de prevedere oficiale îi ţin pe oameni departe de teatru, cinema sau sala de concert.”  

Mîndruţă a mai susţinut că „meseriile acestea din show-biz sunt un lux. Se poate trăi fară teatru, se poate trai fară cafenea, se poate trăi fară standup comedy.”
 
Jurnalistul crede că participarea artiştilor la aceste mitinguri arată că „şi oamenii inteligenţi şi talentaţi pot fi, câteodată, convinşi de mulţime să se poarte iraţional”. El mai sugerează că unul dintre motivele revoltei artiştilor este cel financiar: „Eu vă înţeleg că veniturile nu mai sunt aceleaşi. Nici ale mele nu mai sunt.” 


„Artiştii care merg la mitingurile anti-mască şi anti-Covid sunt ca nişte copii”


 
Redăm integral postarea de pe Facebook a jurnalistului: 
 
„Sincer, eu îi înţeleg pe artiştii furioşi pe Covid. Îi înţeleg până şi atunci când se duc să demonstreze împotrivă măştii.
Şi ştiţi de ce îi înţeleg? Pentru că am avut copii mici.
Îmi aduc aminte că aşa făceau şi ai mei: cum se enervau, de exemplu, pe treapta de care se împiedicau. Sau pe jucăria care nu se ducea suficent de departe când o împingeau.
În privinţă asta, artiştii care merg la mitingurile anti-mască şi anti-Covid sunt că nişte copii. Ei ar vrea să treacă mai repede boala asta şi, pentru că nu au o alta soluţie la îndemână, îi dau na-na virusului, măştii sau direct guvernului.
 
Ce nu înţeleg ei este că nu guvernul a adus boala, că nu masca ucide 40-50 de oameni pe zi, că nu măsurile de prevedere oficiale îi ţin pe oameni departe de teatru, cinema sau sala de concert.
Dacă mâine n-ar mai fi guvern în Romania, dragă Cristi Puiu, tot nu ne-am înghesui în cinema tot atâţia câţi o făceam acum un an. Dacă mâine n-ar mai fi OMS şi nici mască, draga Carmen Tănase, tot n-am veni la teatru să-l umplem până trebuie să mai aducă uşierul nişte scaune.
Cu sau fară guvern, oamenii se vor proteja şi singuri. Pentru că deja le e teamă în mod natural şi raţional. Fiecare ştie pe câte cineva bolnav acum, aproape fiecare a citit sau a auzit de câte-un deces pe lângă el.
 
Oamenii nu sunt stupizi. Aşa cum cei mai mulţi îşi pun centura chiar şi dacă nu e niciun poliţist pe lângă ei, tot aşa mulţi îşi pun masca, stau mai la distanţă şi evită ceea ce nu e neapărat necesar.
Şi aici, cu tot respectul, trebuie să vă dau o veste: meseriile acestea din show-biz sunt un lux. Se poate trăi fară teatru, se poate trai fară cafenea, se poate trăi fară standup comedy.
Mai ales dacă riscul perceput e mai mare decât recompensa culturală, estetică, emoţională pe care arta o livrează.
 
Eu vă înţeleg că veniturile nu mai sunt aceleaşi. Nici ale mele nu mai sunt. Vă înţeleg că vă e dor de public. Vă înţeleg că vreţi din nou o viaţă normală. Însă viaţa normală nu vă reveni CÂND SPUNEM NOI. Tot aşa cum, într-o casa în flacări, nu scapi de pericol dacă te întorci cu spatele la incendiu.
Ce vă doriţi voi, să plece virusul şi să vina oamenii înapoi la spectacol, nu se poate întâmpla dacă nu îl învingem. Ori să crezi că îl învingem dacă înlăturam cele mai modeste mijloace de prevedere pe care le avem...
Asta nu e decât un semn că şi oamenii inteligenţi şi talentaţi pot fi, câteodată, convinşi de mulţime să se poarte iraţional. Ne vom întoarce în teatru şi în cinema, dragi artişti, când ne vom simţi în siguranţă acolo.
Şi asta n-o va face dragostea pentru voi. O poate face doar un tratament sau un vaccin.
Cu mască sau fară, va trebui să le aşteptaţi, aşa cum facem cu toţii. Vă garantez că sunt primul la casa de bilete, a doua zi după injecţie.
 
Bine, cu condiţia să faci încă o comedie, domnule Puiu!”
 
Vă mai recomandăm 
 
Manifestaţie anti-mască la Universitate. Sute de oameni strigă: „Masca ucide“. Printre ei, regizorul Cristi Puiu şi actriţa Carmen Tănase. Protest şi la Timişoara
 
1.333 de noi infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. 42 de pacienţi au murit în ultima zi, 461 sunt internaţi la Terapie Intensivă

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

57 Comentarii

G M
20.09.2020, 11:38:33

Caracterele se arată în vremuri de criză. Iar cei doi n-au așa ceva.

+1 (45 voturi)
MV R.
20.09.2020, 11:40:46

Foarte bine punctat!

+9 (27 voturi)
Gib
20.09.2020, 11:46:05

Gresit! Nu sunt copii ci oameni maturi care se vand pe trei banuti. Ii invit sa viziteze cateva spitale (evident fara masca) si sa vorbeasca cu cei in suferinta (cei care pot sa o faca). Caractere mici.

+14 (30 voturi)
Razvann Claudiu
20.09.2020, 12:13:20

Mandruta greseste intr-un singur punct. Actorii astia nu sunt oameni inteligenti. Talentul nu este sinonim cu inteligenta. O demonstreaza zilnic uriasi actori de la Hollywood sau mari talente sportive gen C.Ronaldo sau N.Djokovic. O domonstreaza si la noi sportivi gen Cl.Raducanu sau doi mari tenismeni din trecut, etc...

+3 (31 voturi)
Dan Martin
20.09.2020, 12:18:28

Mandruta ”a uitat” cand era slujitorul varanului de la latrine, acum a trecut in tabara celorlaltor jigodii. De la ciuma rosie, la ciuma galbena - sau acolo unde sunt gologanii. Il vedem si pe asta peste 10 ani ca pe CTP, omul care il lauda pe Iliescu si il pupa in fund, schimband din nou tabara, in functie de interese. Ca greste sau nu Puiu, are dreptul la propria opinie, asa cum toti avem dreptul. Ca greseste atunci cand protesteaza impotriva mastii, e adevarat, dar intr-o societate democratica e dreptul lui sa o faca. Doar inainte de 90 eram obligati sa avem aceleasi opinii cu totii, acum se pare ca vremurile acelea se intorc

-13 (29 voturi)

Vezi toate comentariile (57)

Modifică Setările