Cum arată noile autobuze electrice care vor circula în premieră în România. Fiecare vehicul costă o jumătate de milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autobuzele electrice au câştigat teren în ultimii ani, după ce tot mai multe companii de transport public din ţările membre UE au apelat la astfel de vehicule nepoluante. Mai multe oraşe din România au anunţat că vor achiziţiona autobuze electrice, însă doar unul a organizat licitaţia şi a făcut prima comandă.

Primăria Cluj-Napoca  a organizat deja o licitaţie pentru 30 de autobuze electrice şi a semnat în vara anului trecut un acord-cadru cu firma Solaris, care va livra în luna aprilie primele 11 vehicule. Banii pentru acestea provin din fondurile puse la dispoziţia Clujului de Guvernul Elveţiei. Celelalte autobuze vor fi cumpărate din fonduri europene. Preţul unui singur autobuz electric ajunge la o jumătate de milion de euro, fără TVA.

Imagine indisponibilă

Între timp, reprezentanţii municipalităţii s-au răzgândit şi au anunţat că vor suplimenta următoarele comenzi. Astfel, în loc de 19 autobuze, câte urmau să ajungă în următoarele loturi, vor fi achiziţionate 30. 

„Noi am decis să luăm mai multe autobuze electrice pe fonduri europene. Iniţial a fost vorba să luăm într-o primă fază 11, apoi încă 19, dar până la urmă am decis să mai luăm încă 30”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Pe lângă autobuzele electrice, Clujul a cumpărat 15 autobuze diesel Mercedes articulate, lungi de 18 metri. În plus, în prezent se derulează o licitaţie pentru alte 60 de autobuze diesel, de această dată clasice, lungi de 12 metri. Primăria mai are deschise alte două licitaţii. Astfel, la începutul anului a demarat procedura de achiziţie pentru 22 de tramvaie, pentru care ar urma să se plătească aproximativ 227 de milioane de lei, dar şi pentru 50 de troleibuze articulate, care vor costa aproximativ 116 milioane de lei, banii provenind din fonduri europene.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite