Cum a devenit Clujul oraş acum 700 de ani: stabilirea hotarelor şi cele mai importante consecinţe imediate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evoluţia Clujului până la statutul de “oraş comoară” şi primul oraş al Transilvaniei, aşa cum era considerat la început de secol XVI, a avut un punct de cotitură în 1316, atunci când este ridicat la rangul de “oraş”. În 2016 se împlinesc 700 de ani de la acest moment.

Regele Carol de Anjou conferea Clujului, la 19 august 1316, statutul de „oraş” - civitas, îi redă vechile privilegii şi îi acordă unele noi, în conformitate cu dreptul european. Momentul este privit de istorici drept unul hotărâtor pentru dezvoltarea vertiginoasă a oraşului în secolele următoare.

"A schimbat destinul Clujului"

În urma privilegiilor primite în 1316 clujenii îşi puteau alege singuri judele şi parohul, puteau circula liber şi erau scutiţi de la plata vămii pentru mărfurile vândute în toată Transilvania, puteau judeca unele infracţiuni comise pe teritoriul său, iar iobagii fugiţi de pe moşiile nobililor se puteau stabili în oraş. 

Hotarele oraşului erau stabilite prin privilegiile regale, fiind protejate de eventuale revendicări teritoriale ale nobililor. O altă consecinţă imediată este începerea construcţiei celui mai reprezentativ edificiu al oraşului, biserica Sfântul Mihail din actuala Piaţa Unirii. „Acest privilegiu (acordarea statutului de oraş, n.red.) a schimbat pentru totdeauna destinul Clujului, reprezentând momentul de început al unei ascensiuni continue şi durabile”, sintetizează academicianul Ioan Aurel Pop şi istoricul Tudor Sălăgean, într-un studiu publicat în volumul „Clujul, o scurtă istorie”, apărut în 2009 la Casa Cărţiii de Ştiinţă.

Pe terioriul actual al oraşului Cluj-Napoca erau consemnate în secolul XIII trei aşezări: Clujul comitat (Cluj-Mănăştur) cea mai veche dintre ele, Clujul sat, din zona actualei Pieţe a Unirii şi în împrejurimi şi Clujul cetate, în Piaţa Muzeului, după cum subliniază Valdimir-Alexandru Bogosavlievici, profesor la Colegiul „George Bariţiu” din Cluj, un specialist în istorie locală, autor sau co-autor la mai multe lucrări pe această temă. 

Context 

Acordarea privilegiului din 1316, venită în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, apare din dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania. Regele transformă inclusiv o arteră mai puţin folosită, de pe valea Crişului Repede, într-un drum strategic, protejat de cetatea regală de la Bologa, după cum arată Tudor Sălăgean şi Ioan Aurel-Pop. Cei doi notează că între 1270-1307 Clujul devine posesiune episcopală, fiind acaparată abuziv de episcopul de Alba-Iulia, Petru Monoszló, iar comunitatea săsească, în special, a sperat mult timp la ivirea unei ocazii care să o elibereze de această stăpânire. Oportunitea se dovedeşte a fi privilegiul din 1316, pe care Ştefan Pascu şi Viorica Marica, în cartea „Clujul Medieval” (Editura Meridiane, 1969) îl privesc nu atât ca un răspuns la o cerere a liderilor comunităţii, cât ca reflectare a unei evoluţii a aşezărilor care aveau să compună Clujul, prin prisma dezvoltării meşteşugurilor şi negoţului, alături de agricultură şi viticultură.

Saşii, făuritori de oraşe

Chiar dacă privilegiul de oraş este acordat Clujului de un rege al Ungariei, făuritorii ideii de oraş în Transilvania dar şi în întreaga Ungarie sunt saşii, fapt recunoscut şi de istoricii maghiari, subliniază profesorul Bogosavlievici

Saşii sunt colonizaţi la Cluj în zona actualei Pieţe a Muzeului, de către regele-asociat al Ungariei şi duce al Transilvaniei, Ştefan (1257-1270) în jurul anului 1260, pentru a impulsiona activitatea economică a Transilvaniei, în afara zonelor deja colonizate din sudul şi nord-estul provinciei, după cum notează Tudor Sălăgean şi Ioan Aurel Pop. Saşii sunt la originea apariţiei „Cetăţii Vechi” a oraşului, care va constitui practic nucleul şi pentru aşezarea Cluj care primeşte la 1316 statutul de oraş. 

Sprijin reciproc

Solicitarea privilegiului de oraş liber şi acceptarea lui de către rege trebuie văzut ca un act cu beneficii pentru ambele părţi, arată Vladimir Bogosavlievici. „În acea perioadă, în secolul XIV, regalitatea a sprijinit oraşele şi la rândul lor oraşele au sprijinit regalitatea. Prin stimularea libertăţii oraşelor regele îşi întăreşte puterea centrală, în toată zona Europei, iar la rândul lor oraşele îşi câştigă libertatea faţă de nobili”, explică profesorul. El a menţionat că deşi oraşul avea anumite îndatoriri faţă de puterea centrală, între care trimiterea unui ostaş complet echipat în oastea regală, la fiecare 60 de gospodării, ceea ce reprezenta un efort destul de mare, obligaţiile faţă de nobili erau mai apăsătoare, însemnând dare în bani şi în produse.

Apariţia breselelor

Sprijinirea oraşelor de către regalitate reprezintă un factor care facilitează progresul: „În oraş se va naşte burghezia, iar iniţial burghezia însemna locuitorii oraşelor. Ulterior burghezia este fermentul dezvoltării societăţii, afacerilor, comerţului, a meşteşugurilor”, explică Vladimir Bogoslavievici.

Primele bresele consemnate la Cluj apar în 1369, cea a cojocarilor şi blănarilor, sau croitorilor, urmată de cele ale măcelarilor, fierarilor, dulgherilor şi cioplitorilor în piatră, după cum notează Lukács József, în cartea „Povestea oraşului comoară”, apărută la Editura Biblioteca Apostrof, în 2005. Renumiţii cioplitori în piatră clujeni, fraţii Martin şi Gheorghe realizează în 1373 celebra statuie a Sfântului Gheorghe care omoară balaurul, devenită un simbol în Praga, o copie aflându-se şi la Cluj. Foarte cunoscute devin şi breselele aurarilor şi argintarilor, care duc faima oraşului şi alimentează legende ce vorbesc de bogăţia nemaivăzută a oraşului.

Un rol în dezvoltarea oraşului îl are şi patriciatul, „germenii viitoarei burghezii”, care vor dezvolta meşteşugurile, comerţul şi ulterior industria, lucruri care duc la dezvoltarea societăţii, arată Bogosavlievici.

Primeşte blazonul

Urbea se dezvoltă vertiginos, datorită şi privilegiilor regale, iar la început de secol XV populaţia numărăr circa 4.000 de oameni, potrivit lui Lukacs, devenind al treilea oraş ca mărime din Transilvania, după Sibiu şi Braşov, oraşe pe care avea să le ajungă din urmă şi chiar să le depăşească în decursul urmTca mărime şi importanţă politică şi economică.

Blazonul cu trei turnuri

Un moment important în evoluţia Clujului este conferirea de către regele Ludovic cel Mare, fiul lui Carol de Anjou, a blazonului oraşului, în 1377, constând în imaginea unei porţi de cetate cu trei turnuri de apărare. Folosită inclusiv în comunism, a fost înlăturată ulterior din stema oraşului, actualmente fiind tot mai mult adusă în dicuţie, prin prisma valorii sale simbolice.

"Oraş liber regesc"

Următorul pas important important în dezvoltarea oraşului îl reprezintă privilegiul de oraş liber regesc, acordat de regele Sigismund de Luxemburg, în 1405. Documentul avea să aibă şi un puternic impact economic, dar răspundea în primul rând unei necesităţi militare, care permitea oraşelor de acest rang să îşi creeze un sistem de fortificaţii, cu turnuri de apărare şi metereze. Demersul devenea o necesitate, în contextul creşterii ameninţării turceşti, notează Lukács József. „Locuitorii Clujului erau scoşi de sub jurisdicţia voievozilor Transilvaniei şi erau înzestraţi cu privilegiul de a-şi alege singuri conducătorii”, scrie el. Construcţia zidurilor medievale ale oraşului va fi finalizată în secolul XVI, o parte din acestea fiind vizibile şi astăzi.

Clujul îşi pierde privilegiile de oraş după ce sprijină răscoala ţărănească de la Bobîlna, din 1438, dar le primeşte înapoi în 1444, din partea regelui Vladislav I Iagello.

Primul oraş al Transilvaniei

Clujul începe să fie alintat drept "oraş comoară" în secolele XIV-XV, iar la cumpăna secolelor XVI-XVII se află într-o înflorire izbitoare. În secolul XVI oraşul îmbrăţişează în mare parte reforma religioasă, iar confesiunile unitariană şi reformat-calvină au devenit dominante, în dauna catolicilor, care pierd teren considerabil.

La sfârşitul secolului al XVI-lea Clujul devine cel mai mare oraş al Transilvaniei, cu circa 10.000 de locuitori, în comparaţie cu Braşov, 8-9.000 de locuitori şi Sibiu, 6.000 de locuitori, conform cărţii lui Lukács Jozsef.  „Aceasta a fost probabil cea mai înfloritoare perioadă a Clujului”, conchide el.

Cu ocazia unei expoziţii pe tema privilegiilor Clujului, organizată în 2014, cercetătoarea Livia Ardelean, de la Arhivele Naţionale Române Cluj preciza că oraşul a avut cele mai multe privilegii regale şi voievodale din rândul urbelor din Transilvania, ceea ce a permis dezvoltarea sa accelerată în perioada medievală şi în cea modernă.

Oraş republică

Aşa cum reiese din însemnări ale vremii, Clujul era privit în a doua jumătate a veacului al XVI-lea ca un oraş strălucitor, atât pe dinafară, prin prisma zidurilor, cât şi în interior, datorită clădirilor. Florentinul Giovanandrea Gromo, aflat în slujba principelui Ioan de Sigismund, descrie oraşul în 1566 precum „cheia întregii ţări”, conform lui Ioan Aurel Pop şi Tudor Sălăgean. Cei doi istorici notează că sintagma se referea la faptul că oraşul era centrul politic al Transilvaniei, un centru economic, prin producţia de mărfuri şi negoţ intens şi un centru cultural.

La Cluj se stabileşte monetăria, meşteşugurile se diversifică, iar oraşul stă alături de Braşov şi Sibiul, ca importanţă, arată istoricii. „Era uşor de explicat mândria clujenilor de atunci faţă de oraşul lor, socotit nici mai mult nici mai puţin decât o republică, un oraş dăruit cu o largă autonomie. În protocoalele oraşului din anii 1585-1605, se găseşte o astfel de reflecţie: ‘Republica este numele oraşului întreg pentru care noi suntem datori să murim, să-i oferim totul, să-i dăruim şi să-i consacrăm tot ce este al nostru”, notează Pop şi Sălăgean.

Decădere

În a doua jumătate a secolului XVII începe o perioadă de decădere a Transilvaniei şi implicit a Clujului, după ofensive ale armatei turce care dorea să taxeze nesupunerea lui George II Rákóczi. Clujului i se cer răscumpări mari pe care nu le poate suporta, iar o parte din locuitori sunt luaţi ostatici, până la plata sumelor cerute. „Aceste evenimente tragice au distrus Clujul. Contemporanii remarcau cu amărăciune faptul că, din ‘oraşul-comoară’, Clujul a devenit ‘oraşul-cerşetor'”, arată Lukács József. Armata Imperiului Habsburgic ocupă oraşul în 1686 şi începe perioada de restauraţie catolică, prezenţa forţelor armate habsburgice în oraş iscând amărăciune în rândul clujenilor.

Clujul baroc

În veacul XVII nobililor li se permite să se aşeze în oraş, iar în secolele ce urmează se edifică mai multe clădiri, în special în stil baroc, ce pot fi văzute şi astăzi în oraşul Cluj-Napoca, cel mai reprezentativ fiind palatul Bánffy, care găzduieşte Muzeul Naţional de Artă din municipiu. În 1790 Guberniul Transilvaniei se mută la Cluj, iar oraşul devine oficial capitala provinciei. În 1820 va începe dărâmarea oficială a zidurilor medievale, proces care se încheie la sfârşitul secolului. O parte din zidurile cetăţii medievale a Clujului au supravieţuir până astăzi şi pot fi în continuare admirate ca adevărate vestigii istorice.

Citeşte şi:

Zidurile-comoară ale Clujului. Ce secrete neştiute nici de localnici ascund resturile de fortificaţii antice vizibile la tot pasul

Cum a trecut la unitarianism tot Clujul. Discursul legendar rostit acum 450 de ani de un predicator „căţărat“ pe o piatră

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite