Cum a fost terorizată Europa zeci de ani de organizaţii separatiste precum ETA sau IRA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptători ETA în timpul unui minting al separatiştilor basci. FOTO: wikimedia.org
Luptători ETA în timpul unui minting al separatiştilor basci. FOTO: wikimedia.org

Pe 3 mai 2018, temuta organizaţie separatistă bască ETA îşi anunţa autodizolvarea şi încetarea oricărei activităţi politice. Momentul a marcat finalul ultimei insurecţii armate din Europa de Vest şi a unei perioade sângeroase de zeci de ani cu numeroase atentate şi mii de victime.

Anii care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial au însemnat pentru Occident un reviriment pe toate planurile, care a dus la dezvoltarea societăţii şi la ridicare unor economii puternice, chiar pe ruinele cumplitei conflagraţii. A fost şi perioada în care, în pofida Războiului Rece, jumătatea de Vest a continentului a cunoscut pacea mult aşteptată, marcând totodată începutul unor colabări importante între inamici istorici precum Franţa şi Germania, ţări în jurul cărora s-au şi cristalizat viitoarele structuri europene.

Şi totuşi, liniştea nu a fost una deplină. În toţi aceşti ani, mergând până la începutul secolului următor,  Occidentul s-a confruntat cu o ameninţare din umbră. Organizaţii teroriste precum Euskadi Ta Askatasuna (ETA) în Spania şi Franţa, Armata Republicană Irlandeză (IRA – în Marea Britanie), Fracţiunea Armată Roşie (RAF – în Germania), Brigăzile Roşii (BR – în Italia) sau Frontul Naţional de Eliberare Corsican (FLNC – în Franţa) şi 17 Noiembrie (în Grecia) au terorizat decenii la rând Europa.

Acestea au apărut şi s-au radicalizat pe fondul unor mai vechi nemulţumiri şi aspiraţii la independenţă ale unor provincii incluse în ţările amintite. În acelaşi timp, în Grecia anilor 70 a apărut cunoscuta „17 noiembrie”, o organizaţie teroristă creată de extremiştii de stânga şi susţinută inclusiv din fosta Uniune Sovietică pentru răsturnarea regimului şi transformarea acestei ţări într-un stat comunist.

Totuşi, cele mai cunoscute organizaţii, de numele cărora se leagă şi cele mai sângeroase atentate soldate cu mii de victime, au fost ETA şi IRA.

Teroarea bască

Spania anilor 50-60 era departe de a fi un stat democratic. Astfel, regimul lui Franco a interzis folosirea limbii basce şi a partidelor politice basce, provocând reacţia forţelor din această ţară şi radicalizarea lor. Apărută în Spania, în 1959, 

ETA milita pentru independenţa Ţării Bascilor, aflată în nordul Spaniei şi sudul Franţei. În scurt timp, noua mişcare politică s-a transformat într-o adevărată luptă armată. Politica dusă de generalul Franco împotriva bascilor, dar şi aderarea membrilor ETA la ideologia revoluţionară marxistă au contribuit din plin la izbucnirea luptelor de gherilă, care au continuat apoi decenii la rând chiar şi după schimbarea regimului Franco şi democratizarea Spaniei. Pentru a-şi atinge scopurile, teoriştii basci au recurs la asasinate şi la atentate, dar şi la atacuri împotriva civililor. 

La 7 iunie 1968, ETA a comis primul atentat mortal înregistrat de Ministerul spaniol de Interne. Jose Pardines, membru al forţelor de ordine, a fost impuscat în apropiere de Villabona. 

Începând din anii 2000, acţiunile organizaţiei separatiste basce şi-au pierdut din virulenţă, iar cei mai mulţi dintre liderii săi au început să cocheteze cu politica, mizând pe obţinerea unei anumite autonomii în Spania. Astfel, în 2011, conducerea ETA a decis abandonarea armelor şi continuarea luptei pentru independenţă doar pe plan politic, după care, inevitabilul s-a produs, iar pe 3 mai 2018, organizaţia şi-a anunţat autodizolvarea. În cei aproape 60 de ani existenţă, teroriştii ETA s-au făcut responsabili de moartea a circa 1.000 de oameni.

IRA, un cui în talpa Imperiului Britanic

În nordul continentului, în Regatul Unit al Marii Britanii, anul 1919 a consemnat naşterea Armatei Republicane Irlandeze (IRA). Înfiinţată cu scopul declarat de a obţine independenţa Irlandei faţă de Regatul Unit al Marii Britanii, membrii IRA au luat parte la Războiul Irlandez de Independenţă dintre 1919 şi 1921.

În urma succesului obţinut de irlandezi, Irlanda şi-a proclamat indepenenţa în 1922, însă victoria nu a fost una deplină. O parte a irlandezilor au ales să rămână în cadrul Marii Britanii în ceea ce înseamnă Irlanda de Nord. Din acest moment, IRA s-a transformat dintr-o mişcare legitimă, care şi-a adus o contribuţie extrem de importantă la obţinerea independenţei Irlandei, într-o organizaţie teroristă. De altfel, IRA a intrat în conflict deschis şi cu autorităţile irlandeze, provocând un adevărat război civil în urma căruia guvernul Irlandei a scos organizaţia în afara legii. 

IRA a continuat lupta împotriva Regatului Unit prin acţiuni de gherilă, atentate şi asasinate, până în 1997, anul în care liderii săi au decis să treacă la masa negocierilor pentru a obţine prin politică ceea ce nu au reuşit pe calea armelor, alipirea Irlandei de Nord la Irlanda. Potrivit unor estimări, în urma atentatelor şi asasinatelor organizate de membrii IRA şi-ar fi pierdut viaţa circa 3.700 de oameni, însă au fost vehiculate şi cifre de ordinul zecilor de mii.

Alte organizaţii teroriste din Europa

În fosta Republică Federală Germania, înaintea unificării statului german, a acţionat una dintre cele  mai violente grupări teroriste de extremă stânga, cu orientare comunistă, Fracţiunea Armatp Roşie. Înfiinţată în 1970, de un grup de intelectuali cu vederi radicale de stânga, RAF a fost activă până în 1993, fiind responsabilă pentru asasinarea a zeci de  persoane. RAF a beneficiat de sprijinul Uniunii Sovietice, iar liderii săi visau la o Germanie mare comunistă.

Tot în 1970, dar în Italia, a luat fiinţă organizaţia teroristă de extremă stânga Brigăzile Roşii (BR). Sprijiniţi de fosta URSS, membrii organizaţiei fost la originea unor atentate, încercând prin acţiunile lor să răstoarne regimul şi să transforme Italia într-o ţară comunistă. Brigăzile Roşii nu au ezitat să jefuiască bănci şi să răpească oameni de afaceri şi politicieni, în schimbul cărora cereau răscumpărări pentru a-şi finanţa acţiunile. Totuşi, organizaţia nu a avut viaţă lungă. Până la începutul anilor 90, Poliţia Italiană a reuşit să-i aresteze pe cei mai importanţi lideri, în timp ce alţii au ales fie să colaboreze cu autorităţile şi să renunţe la acţiunile teroriste, fie au părăsit ţara.

Frontul Naţional de Eliberare Corsican  (FLNC) a fost înfiinţat în 1976 având ca scop independenţa provinciei franceze Corsica. Membrii săi au recurs la atentate şi asasinate în oraşele din Corsica, dar şi în Franţa continentală, însă au sfârşit divizaţi în mai multe organizaţii, unele radicale, altele politice. Mai mulţi lideri ai FLNC erau şi membri ai unor organizaţii mafiote, astfel că au existat legături importante între organizaţia teroristă şi diferite clanuri mafiote corsicane. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite