Cum va începe şcoala la cea mai mare universitate din România - UBB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UBB este cea mai mare universitate din România în ceea ce priveşte numărul de studenţi. FOTO: Remus Florescu
UBB este cea mai mare universitate din România în ceea ce priveşte numărul de studenţi. FOTO: Remus Florescu

Consiliul de administraţie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu Senatul UBB, a decis că modalitatea de organizare a anului universitar 2021-2022 va fi stabilită de către fiecare facultate în parte, ţinând cont de specificul educaţional, de noile reglementări naţionale şi de condiţiile de pandemie, în condiţiile autonomiei universitare.

„Noi am fi preferat să începem cu organizarea cursurilor faţă în faţă (clasic) pentru toată lumea, însă trebuie să avem în vedere prevederile legale cumulate cu toate condiţiile pe care noi le putem oferi ca infrastructură academică pentru asigurarea protecţiei în pandemie. Deşi încurajăm scenariul clasic, fiecare facultate, în funcţie de profil şi de resurse, îşi va stabili scenariile aplicabile programelor proprii din cele trei stabilite de ministerul de specialitate (clasic – hibrid – online), pentru a se asigura atât o calitate crescută a actului academic, cât şi protecţia stării de sănătate a comunităţii UBB şi a oraşului. Educaţia în regim clasic în pandemie nu se poate face cu orice preţ! Accesul la educaţie în regim clasic este acceptabil doar în condiţiile protecţiei neechivoce a sănătăţii şi a vieţii în condiţii de pandemie”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că, în perioada 15-17 septembrie 2021, fiecare facultate îşi va prezenta detaliat pe site-ul propriu scenariile alese, după aprobarea lor de către conducerea UBB.

La propunerea reprezentanţilor studenţilor, cazarea în cămine – pentru a se asigura cazarea unui număr cât mai mare de studenţi, maxim unde se poate – se va face doar pentru studenţii vaccinaţi şi/sau pentru cei care se află în fereastra de protecţie a trecerii prin boală (15-180 de zile de la trecerea prin boală). Experienţa cazării studenţilor pe parcursul verii a demonstrat că testarea periodică nu s-a dovedit funcţională şi utilizată de către studenţi, fiind nerealistă şi birocratică. Studenţii care au drept la cazare, dar din condiţii medicale nu pot fi vaccinaţi, vor fi cazaţi în condiţii speciale. De asemenea, studenţii internaţionali din ţări non-UE care nu au acces la vaccinare şi nu se pot vaccina decât după obţinerea rezidenţei pe teritoriul României, pot fi cazaţi, la cerere, în funcţie de disponibilităţi, în regim special, urmând ca aceştia să se vaccineze imediat după obţinerea rezidenţei. 

Având în vedere contextul pandemic, UBB îşi va actualiza şi reactiva protocoalele epidemiologice pentru derularea în siguranţă a actului academic şi a cazării în cămine, acestea urmând a fi aprobate pentru a se putea implementa începând cu 27 septembrie 2021.

UBB, ca for reprezentativ de ştiinţă şi cultură, implementează (prin cabinetele medicale din spaţiile proprii) şi susţine (prin mecanisme interne şi poziţionări publice) procesul de vaccinare, considerând la modul serios şi recomandările Conferinţei Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), organizată de către UBB la Cluj-Napoca între 25-27 iunie 2021, şi anume că „În contextul deciziei de a începe anul universitar "on-site", CNR recomandă tuturor membrilor comunităţilor academice să se vaccineze în vederea reducerii atât a riscului de îmbolnăvire, cât şi a riscului de a dezvolta o formă severă a bolii. Astfel, vor fi create condiţiile pentru redeschiderea campusurilor universitare şi înlesnirea liberei circulaţii.”. Pentru mai multe informaţii privind procesul de vaccinare vezi poziţia Consiliului Ştiinţific al UBB (https://cercetare.ubbcluj.ro/ro/mesaj-al-consiliului-stiintific-catre-comunitatea-ubb-privind-vaccinarea-anti-covid-19/).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite