Cum a învăţat să zboare cel mai bun student român al anului 2018. „Cred că acea perioadă frumoasă şi grea mi-a format tăria de caracter“

Iuliana Ţâbian, în simulatorul de zbor al unui B737NG în Suedia . FOTO: Arhivă personală

Iuliana Ţâbian (23 de ani) a fost desemnată, la începutul acestui an, cel mai bun student român al anului 2018. Iuliana este studentă în anul 4 la Master în Inginerie Aeronautică la Imperial College London şi a fost implicată în mai multe programe de cercetare cu universităţi de top.

Iuliana Ţâbian, originară din Braşov, este studentă în anul 4 la Master în Inginerie Aeronautică la Imperial College London. Ea a avut ocazia să colaboreze în cei patru ani de studiu în Anglia cu colegi de la Universitatea din Tokyo şi Universitatea din California (Los Angeles), dar şi cu Agenţia Spaţială Europeană, unde a lucrat la calcularea datei şi traiectoriei reintrării în atmosferă a Staţiei Spaţiale Chineze (Tiangong 1). 

Vestea că a fost desemnată cel mai bun student român de Liga Studenţilor Români din Străinătate a luat-o oarecum prin surprindere.

„Când am primit vestea prin e-mail, eram într-o perioadă destul de stresantă, urmând să am multe examene pentru care a trebuit să studiez chiar şi în perioada Crăciunului şi în prima zi din an. Astfel, premiul a fost o surpriză pentru mine şi o onoare deosebită, care mi-a reiterat faptul că efortul, sacrificiile şi perseverenţa sunt răsplătite. Un lucru amuzant este că în momentul în care am aflat că sunt nominalizată şi că trebuie să îmi depun CV-ul, eram într-o perioadă foarte aglomerată. Urma să plec în Australia, iar din cauza programului intens, l-am depus cu o oră înainte de expirarea termenului-limită“, spune Iuliana.

Vacanţa de vară: „fie zburam, fie munceam“

În timpul liceului şi-a descoperit marile pasiuni care urmau să-i ghideze paşii. Aşa s-a înscris la cursurile gratuite de zbor ale Aeroclubului României din Braşov. Aici, spune ea, pe lângă faptul că a învăţat să zboare, a învăţat să lupte şi să aibă încredere în sine. 

Într-o vizită specială la Agenţia Spaţială Japoneză, JAXA

„Cred că acea perioadă frumoasă, dar şi grea, mi-a format tăria de caracter. Fugeam la Aeroclub după ore, mergeam vreo 4 kilometri pe jos de la autobuz la Aeroclub şi toată vacanţa de vară mi-o petreceam acolo, fie zburând, fie muncind. Zborul este ceva înălţător, greu de descris în cuvinte, dar în acelaşi timp, un hobby ce necesită responsabilitate, seriozitate şi multă muncă“, adaugă tânăra.

Tot atunci a realizat ce îşi doreşte să facă în viitor. Bineînţeles, totul avea legătură cu marile sale pasiuni. Şi pentru că voia cu orice preţ să înveţe cât mai multe despre avioane şi să afle cum sunt făcute rachetele şi motoarele avioanelor, următorul pas a fost unul absolut firesc.

Între ingineria aeronautică şi cea spaţială

La Imperial College London, Iuliana studiază Inginerie Aeronautică. Totuşi, domeniul său de studiu nu se rezumă la atât. În ultimii doi ani, şi-a putut alege şi materii ce ţin de domeniul spaţial, astfel că s-a familiarizat treptat, iar apoi s-a specializat şi în Ingineria Aerospaţială. Proiectele în care s-a implicat sunt diverse, de la producerea, testarea şi analiza performanţei unei turbine de vânt, până la programarea dronelor şi designul detaliat al unei misiuni de lansare mai puţin costisitoare a sateliţilor în spaţiu, pentru Europa.

„Pe parcursul anilor, am învăţat teoria pe care se bazează zborul avioanelor sau rachetelor, urmând cursuri precum aerodinamică – despre cum este generată portanţa care ajută avioanele să decoleze şi cum se poate descrie matematic acest fenomen –, mecanica zborului, structuri ale avioanelor şi ale navetelor spaţiale, aerotermodinamica reintrării în atmosferă a navetelor spaţiale, propulsie, design, etică în inginerie, business în aeronautică şi multe altele.

Iuliana la Space Shuttle Endeavour la California Science Center

Proiectele la care am participat includ designul, producerea, testarea şi analiza performanţei unei turbine de vânt, proiectarea şi designul unui avion comercial cu autonomie foarte mare, programarea unei drone, zborul  în simulatorul de zbor şi multe altele. Proiectul preferat a fost designul detaliat al unei misiuni de lansare mai puţin costisitoare a sateliţilor în spaţiu pentru Europa de către o echipă mare formată din şase subechipe, în ultimele cinci săptămâni din anul trei de facultate. Experienţa preferată a fost zborul cu un avion de tip Bae Jetstream 31 şi măsurarea diferiţilor parametrii de zbor în timp ce efectuam manevre interesante“, explică Iuliana.

Întâi de toate, românca s-a integrat repede şi fără niciun fel de probleme în Marea Britanie. Asta şi pentru că Imperial College London este o adevărată universitate multietnică. Conform TimesHigherEducation.com, aici sunt studenţi din 125 de ţări, fiind în top 5 în lume din acest punct de vedere. Practic, 64% din studenţi provin din ţări din afara Marii Britanii. Nu întâmplător, universitatea are un program bine stabilit prin care îi ajută pe tineri să se adapteze şi să se integreze cât mai uşor. Evident, diferenţele dintre sistemul de învăţământ britanic şi cel din România sunt foarte mari.

Iuliana, în timpul internshipului la Agenţia Spaţială Europeană, la sediul din Madrid

„Şi facultatea, vorbesc despre universitatea mea în special, întrucât nu am văzut cum este în altele, este diferită de cea din România din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, facultatea are în centrul atenţiei studentul, nu profesorul. Studenţii au o contribuţie destul de mare la cum se desfăşoară totul, întrucât feedback-ul este de foarte multe ori pus în practică. În al doilea rând, facultatea este văzută că o investiţie pentru viitor şi nivelul de muncă este mai ridicat până şi decât cel al unui job. Facultatea nu este accesibilă pentru oricine, ea necesită muncă asiduă, pe tot parcursul anului, şi nu doar în sesiune“, punctează tânăra.

Britanicii sunt mult mai practici decât românii

Aplicarea cunoştinţelor în lucrări practice, experimente, coursework-uri este foarte importantă şi pe parcursul anului. Studenţii au foarte multe proiecte în care să dovedească faptul că pot folosi ceea ce au învăţat: „Avem săptămâni de laborator în care facem măsurători pe care apoi le analizăm şi le raportăm în referate, proiecte de echipă care durează tot anul şi care simulează situaţii reale pe care le vom întâlni la locul de muncă. Întrucât accentul este pus foarte mult pe aplicarea noţiunilor în cazuri reale, există foarte multe laboratoare şi facilităţi în acest sens. De asemenea, comparativ cu România, unde prima lucrare mare scrisă este lucrarea de licenţă, aici avem foarte multe lucrări de scris, însumând sute de pagi, ceea ce ne dezvolta abilităţile de scriere“.

Nu în ultimul rând, britanicii pun un foarte mare accent pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare, de lucru în echipă, de prezentare, analitice, gândire critică, astfel încât, la final, studentul să aibă o personalitate care să-l ajute să se integreze la locul de muncă.

„Din punct de vedere organizatoric, există o platformă numită Blackboard, în care sunt încărcate absolut toate cursurile de către toţi profesorii, înainte de curs, sau unde se pun temele, referatele sau proiectele şi unde se primesc notele. De asemenea, majoritatea cursurilor sunt înregistrate în aşa fel încât să poată fi revizuite de studenţi dacă au nevoie. Un lucru interesant este că, deşi prezenţa la cursuri nu este obligatorie şi acestea sunt înregistrate, studenţii sunt conştienţi că dacă nu ţin pasul, este în detrimentul lor. Legat de acest lucru, universitatea mea are regulă strictă: dacă cineva are mai mult de două restanţe pe an, repetă anul“, mai spune românca.