Cum l-a trimis proiectul „Farfurii curate” pe clujeanul Adrian Hădean să poarte torţa olimpică la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanul care va purta flacăra olimpică în drumul acesteia spre Londra a fost selectat datorită unui proiect privind alimentaţia sănătoasă a copiilor pe care l-a implementat în cinci grădiniţe din oraş.

Proiectul „Farfurii curate" le-a oferit copiilor din grădiniţe şansa la o alimentaţie sănătoasă. În urma acestui proiect, Adrian Hădean va fi unul dintre cei cinci români care vor alerga cu torţa olimpică la Londra.

În perioada noiembrie 2011- martie 2012, cinci grădiniţe din Cluj-Napoca au fost beneficiare ale proiectului iniţiat de bloggerul culinar Adrian Hădean.



În luna februarie, peste 600 de copii au participat la întâlnirile cu Adi Hădean, unde s-au spus poveşti şi au avut loc demonstraţii despre şi cu alimente sănătoase şi nesănătoase.

„La început am fost îngrozit, dar şi optimist. Mă gândeam cum mă voi descurca cu atâţia copii, cu atâtea bucătărese. Şi eu sunt bucătar, bucătarii sunt cei mai orgolioşi oameni. Totul a decurs foarte bine pentru că doamnele din bucătărie m-au cucerit foarte repede", a declarat Adrian Hădean.

„Farfurii curate" a început cu copiii de la grădiniţă, deoarece, în opinia iniţiatorului proiectului, gusturile se formează în copilărie şi este foarte importantă povestea pe care o spui copiilor ca să le schimbi gusturile şi să accepte schimbarea.

„Am mers în fiecare dintre grădiniţele participante, am vorbit despre vitamine, proteine, grăsimi, despre importanţa lor. În alte zile am vorbit despre mezeluri şi fast food-uri, am încercat să le transmit informaţiile cu elementele vizuale şi olfactive. Am mirosit împreună mirodenii, plante aromatice, fructe, legume. Am văzut cazuri când copiii nu pot să facă diferenţa între sfeclă şi cartofi dar fac diferenţă între promoţiile din pungile de chipsuri", a mai adăugat Hădean.

A hrănit un copil care nu mânca în grădiniţă

În urma acestui proiect, au fost tipărite şi distribuite 20 de cărţi de bucate bucătăriilor din cele cinci grădiniţe participante. În aceste cărţi de bucate, Adrian Hădean a creat în jur de 170 de reţete pentru copii. De asemenea, 15 bucătari au participat la sesiuni de instruire practică.

„Când lucram pentru acest reţetar am făcut un desert cu fructe de pădure şi unul dintre copii a zis că nu-i plac fructele de pădure. I-am spus povestea cu Albă-ca-Zăpada, în felul următor: «Seara, când piticii ies din mină, se opresc şi culeg fructe de pădure, pe care le duc la Albă-ca-Zăpadă să le gătească». A gustat din desertul făcut de mine şi nu şi-a mai luat farfuria de la gură.

Educatoarea mi-a zis că e în grădiniţă de doi ani şi nu a mâncat nimic niciodată, deci se poate", a mai precizat bloggerul.

Bloggerul culinar Adi Hădean se numără printre cei cinci români aleşi să poarte torţa olimpică, în 2012, la Londra. Purtătorii români ai Torţei Olimpice selectaţi de o companie în cadrul campaniei de nominalizare „Pasiuni care schimbă vieţi" sunt Bogdan Cismariu, Adrian Hădean, Marius Radu, Cristina Bogdan şi Cătălin Stelian.

Copiii din gradinitele clujene au invatat sa manance sanatos
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite