Cum am putea ajunge să comunicăm doar prin telepatie. Proiectul desprins din filmele SF „marca“ Elon Musk

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elon Musk este unul dintre cei mai vizionari oameni de afaceri. FOTO Getty iIages
Elon Musk este unul dintre cei mai vizionari oameni de afaceri. FOTO Getty iIages

Elon Musk vrea să dea viaţă unui proiect desprins parcă din filmele SF. Faimosul om de afaceri este convins că va revoluţiona omenirea şi va schimba modul în care comunicăm.

Elon Musk spune că oamenii vor ajunge să dezvolte puteri paranormale şi să comunice prin telepatie după ce în creier le vor fi implantate cipuri. Ideile lui Musk, care i-ar face pe fanaticii religioşi să se gândească la Apocalipsă, ar urma să fie transpuse în practică peste aproximativ 5 ani. Cel puţin asta spune omul de afaceri american, care a declarat că tehnologia la care lucrează ar putea face ca limbajul uman să devină învechit în doar cinci ani, notează The Independent.

Ca în filmele SF

Şeful Tesla a făcut această predicţie spectaculoasă într-o intervenţie la podcastul Joe Rogan Experience. Proiectul este derulat, spune Musk, prin compania sa de neurotehnologie, Neuralink. Cu această ocazie, el şi-a exprimat speranţa că va putea să conecteze un dispozitiv Neuralink la un creier uman, pentru prima dată, în cursul anului viitor.

Cipul, care este alimentat de baterii, va fi implantat în craniu, iar electrozii săi vor fi introduşi în creier „cu foarte multă atenţie”. „Poate să fie inserat oriunde în creierul tău, deci ar putea fi ceva care ajută la vindecarea vederii”, i-a spus Musk lui Rogan, adăugând: „În principiu, poate rezolva aproape orice este în neregulă cu creierul”

Deşi dispozitivele din prima generaţie ar urma să fie axate pe tratarea leziunilor cerebrale şi a tulburărilor, Musk a spus că, mai târziu, vor fi capabile să facă mult mai mult de atât.

„Nu va trebui să vorbiţi”, a spus Musk, adăugând: „Am putea eventual să continuăm să vorbim din motive sentimentale”, a mai afirmat.

Exact ca în Matrix

El a continuat: „Veţi putea comunica foarte repede şi cu mult mai multă precizie... Nu ştiu sigur ce ar urma să se întâmple cu limba. Într-o situaţie de genul acesta ar fi ca The Matrix. Vrei să vorbeşti într-o altă limbă? Nicio problemă, doar va trenbui să descarci programul”, a punctat Musk.

Întrebat cât timp va dura ca firma lui să dezvolte o tehnologie suficient de avansată pentru ca acest proiect să se concretizeze, Musk a estimat că între cinci şi 10 ani, „dacă dezvoltarea continuă să se accelereze”.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite