Cum a reuşit mecanicul unui marfar să prevină o tragedie, după ce locomotiva unui tren care transporta azotat de amoniu a fost cuprinsă de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locomtiva a luat foc în cursul nopţii trecute, iar flăcările ar fi putut să ajungă la vagoane
Locomtiva a luat foc în cursul nopţii trecute, iar flăcările ar fi putut să ajungă la vagoane

Locomotiva unui tren mărfar a luat foc în timpul nopţii, joi, 27 februarie, între localităţile Aghireşu şi Stana.

Garnitura de tren era constituită din două locomotive şi 28 de vagoane, care erau încărcate cu azotat de amoniu. Trenul se deplasa dinspre Târgu Mureş spre Episcopia Bihor şi se afla între localităţile Aghireşu (judeţul Cluj) şi Stana (Sălaj), când mecanicul locomotivei a observat primele nereguli. Bărbatul nu s-a panicat şi a acţionat rapid. Inspirat, acesta a oprit şi a desprins locomotiva afectată de vagoane, iar astfel a reuşit să evite ca flăcările să ajungă la vagoane. În acest fel, el a uşurat intervenţia pompierilor, care au stins rapid flăcările şi a evitat o catastrofă.

„Două autospeciale pentru stins incendii au fost alertate, în jurul orei 3.40, pe parcursul nopţii care a trecut, pentru a stinge flăcările care au cuprins sala maşinilor a unei locomotive, care tracta un tren marfar între localităţile Aghireşu şi Stana.  Flăcările au fost stinse în scurt timp, fiind evitată propagarea mai departe de limitele în care au fost găsite. Au fost afectate cablajele electrice şi câteva manşoane de cauciuc din construcţia locomotivei, fiind afectată cca 5% din aceasta", au confirmat reprezentanţii ISU Cluj. Din primele informaţii, se pare că incendiul a fost provocat de un cablu electric defect.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite